România

România

Județul Dâmbovița

Comuna I. L. Caragiale

Comuna I. L. Caragiale

Nr. 256 / 14.01.2025

Raport Asistență socială și autoritate tutelară

La proiectul de hotarare privind aprobarea Programului de Actiune Comunitara 

destinat prevenirii si combaterii riscului de saracie si excluziune sociala, pentru anul 2025

 

      UAT I.L.Caragiale prin SPAS I.L.Caragiale este instituția publică specializată în administrarea și acordarea beneficiilor de asistență socială și a serviciilor sociale, din subordinea Consiliului Local al comunei I.L.Caragiale, cu scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum și altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială.

      Pentru persoanele aflate în risc de marginalizare și excluziune socială, autoritățile locale sunt obligate ca prin programe de acțiune comunitară să adopte măsuri care să vină în sprijinul acestor categorii sau grupuri vulnerabile. Aceste măsuri sunt concretizate într-un plan de acțiune comunitară care cuprinde beneficiarii venitului minim de incluziune, cu prioritate. Măsurile sunt prevăzute pe domenii de intervenție respectiv asistență socială, educație, sănătate, infrastructură, participare socială, ocupare care se acordă potrivit cu nevoile fiecărui beneficiar așa cum rezultă din planul de intervenție individualizat. Aceste programe de acțiune comunitară se aprobă prin hotărâri ale consiliilor locale și privesc cu prioritate beneficiarii venitului minim de incluziune, precum și modul în care se aplică măsurile pentru prevenirea și combaterea sărăciei în rândul acestor beneficiari, stabilite prin aceste programe.

          “Beneficiarii venitului minim de incluziune reprezintă un grup de persoane aflate în situaţie de dificultate, cuprinse în programele de acţiune comunitară realizate de autorităţile administraţiei publice locale conform prevederilor art. 35 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare.”

      În consecință considerăm că inițierea și adoptarea proiectului de hotărâre de aprobare a Programului de acțiuni comunitare la nivelul UAT I.L.Caragiale aferent anului 2025, este necesară si legală

                                                                              S.P.A.S. I.L.Caragiale