Consiliul Local al comunei Islaz, judeţul Teleorman, întrunit în şedinţă ordinară în data de 25 mai 2021,
Având în vedere:
- referatul de aprobare al primarului nr. 5014 din 19.05.2021;
- raportul compartimentului de specialitate nr. 5015 din 19.05.2021;
- avizul favorabil al comisiei de specialitate a Consiliului local Islaz;
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile H.C.L. Islaz nr. 18 din 21.04.2021 privind aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli al comunei Islaz pe anul 2021;
- prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7) lit. d), e) și f) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare
În temeiul art. 139 alin. (1) si art. 196 alin. (1) lit.a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare
HOTĂRĂŞTE
ART.1 Se aprobă organizarea de activităţi cultural – sportive şi artistice cu ocazia unor evenimente ce se vor desfăşura pe parcursul anului 2021, conform anexei, parte integrantă din prezenta.
ART.2 Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de organizarea acestor manifestări se vor realiza în conformitate cu prevederile bugetare şi numai pe baza actelor doveditoare, conform legii.
ART. 3 Calendarul privind acţiunile şi manifestările ce se vor derula cu aceste ocazii se vor stabili ulterior prin dispoziţie a primarului comunei Islaz.
ART.4 Secretarul general al comunei va comunica prezenta hotărâre instituţiilor abilitate şi persoanelor interesate în termenul prevăzut de legislația în vigoare.
INIȚIATOR PROIECT:
Ion-Gheorghe-Cătălin GEARA,
Primarul
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ISLAZ,
Veronica DRĂGAN