Art. 1 - (1) - Se aprobă, indexarea impozitelor și taxelor locale începând cu anul 01.01.2026, care constau într-o anumită sumă stabilită în lei, cât și limitele amenzilor contravenționale prevăzute în art. 493 alin. (3-4) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal. Acestea vor fi indexate cu rata inflației de 5,6 %, comunicată de Institutul Național de Statistică, conform Anexei 1 și Anexei 2 la prezenta hotărâre, față de impozitele și taxele locale datorate de contribuabili, persoane fizice și juridice, pentru anul fiscal 2026.
(2) Se aprobă procedura de acordare a scutirilor categoriilor de persoane fizice prevăzute la art. 456 alin. (2), art. 464 alin. (2), art. 469 alin. (2), art. 470 alin. (3) din Legea nr. 227/2015, modificată şi completată, potrivit anexei nr. 3 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Se aprobă acordarea bonificației prevăzută la art. 462 alin. (2), art. 467 alin. (2) şi art.472 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, modificată şi completată, se stabilește după cum urmează:
a) în cazul impozitului/taxei pe clădiri, la 10%;
b) în cazul impozitului/taxei pe teren intravilan, la 10%;
c) în cazul impozitului/taxei auto, la 10%.
Art.2 - Pentru plata cu anticipaţie a impozitului/taxei pe clădiri și a impozitului/taxei pe terenul intravilan, datorate pentru întregul an fiscal de către contribuabili, persoane fizice și persoane juridice, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de 10% conform precezării de mai sus.
Art.3 - Impozitele și taxele stabilite prin prezenta hotărâre, constituie venituri proprii ale bugetului local al comunei Liebling, pe anul 2026.
Art.4 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Compartimentul financiar-contabilitate, Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei comunei Liebling, județul Timiș.
Art.5. Prezenta hotărâre poate fi atacată de către persoanele îndreptățite, în termenul și în condițiile prevăzute de Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 6 - Prezenta, se comunică prin intermediul secretarului general al Comunei Liebling, în termenul prevăzut de lege: Instituţiei Prefectului – Judeţul Timiş; Primarului comunei Liebling; compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Liebling; consilierilor locali; Cetățenilor prin afișare pe site-ul instituției la secțiunea emol.ro/liebling.