Nr. 47 / 30.05.2023
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aderarea Comunei Lupac la Actul Constitutiv şi la Statutul ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,,ACVABANAT” CARAȘ-SEVERIN

Inițiator proiect

Marian VLASICI

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

30 Mai 2023

Hotărâre

România

România

Județul Caraș-Severin

Consiliul Local al comunei Lupac

Comuna Lupac

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 47 din 30.05.2023

privind aderarea Comunei Lupac la Actul Constitutiv şi la Statutul ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,,ACVABANAT” CARAȘ-SEVERIN

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. dispoziţiile Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. prevederile  art. 89 alin.(1), art.91 și art.92 alin.(1) și alin.(2) lit.c) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare al primarului comunei Lupac la proiectul de hotărâre privind aderarea Comunei Lupac la Actul Constitutiv şi la Statutul ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,,ACVABANAT”, CARAȘ-SEVERIN   nr.1096/24.05.2023, raportul de specialitate nr.1095/24.05.2023 precum și avizul comisiei de specialitate nr.1156/30.05.2023;
  2. Actul Constitutiv şi Statutul ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,,ACVABANAT”.

Luând act de:

  1. prevederile OG nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată ulterior;
  2. prevederile art.196 alin.(1), lit.a) art.197 alin.(1)-(2)și art.198 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei lupac

întrunit în a 16-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - (1). Se aprobă aderarea comunei Lupac la Actul constitutiv şi Statutul ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,,ACVABANAT” CARAŞ-SEVERIN, denumită în continuare şi Asociaţia, şi dobândirea calităţii de membru asociat cu toate drepturile şi obligaţiile statutare.

        (2). Actul constitutiv şi  Statutul asociaţiei sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi nr. 2 la prezenta hotărâre şi fac parte integrantă din aceasta.

Art. 2 - Se desemnează Primarul comunei Lupac să semneze personal, sau printr-o persoană din cadrul aparatului de specialitate al primarului, în faţa oricărei instituţii sau autorităţi, orice document care este necesar pentru aderarea la Asociaţie.

Art. 3 - Conform prevederilor art.10 alin 8 din Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu m odificările și completările ulterioare, primarul este reprezentantul comunei Lupac în AGA ADI ACVABANAT, acesta putând, prin Dispoziţie de primar să delege calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei ADI ACVABANAT." 

Art. 4 - (1) Se aprobă suportarea de la bugetul Consiliului Local a sumei care reprezintă taxa de înscriere în Asociaţie în valoare de 1.500 RON.

        (2) Se aprobă suportarea de la bugetul Consiliului Local a cuantumului cotizaţiei stabilite de Adunarea Generală, conform Statutului asociaţiei (1,5 RON/locuitor/an).

Art. 5 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează persoanelor prevăzute la art. 2 şi 3, precum şi Compartimentul Financiar-Contabil  a Comunei Lupac

Art. 6 - Prezenta hotărâre se face publică prin afișare și se comunică:

  • Instituţiei Prefectului judeţului Caraş-Severin;
  • Primarului comunei Lupac care o va prezenta Preşedintelui Asociaţiei ADI ACVABANAT pentru demararea procedurilor de aprobare de către Adunarea Generală a dobândirii calităţii de membru asociat al comunei;
  • Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare ACVABANAT ;
  • SC AQUACARAS SA

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Marian LUCACELA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI LUPAC,

Alin-Dorin MOTECA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 47 / 30.05.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 10
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 47 / 30.05.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.05.2023
2 Comunicarea către primar 30.05.2023
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 15.06.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 30.05.2023
5 Aducerea la cunoștință publică 14.06.2023
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 30.05.2023