Hotărârea Consiliului Local
Nr. 2
/
23.01.2025
Caracter normativ HOTĂRÂRE
privind achiziționarea pentru anul 2025 a unor servicii juridice de asistenţă juridica, redactare şi de reprezentare juridica pentru apărarea intereselor comunei Măldărești, Consiliului Local Măldărești,, Primarului comunei Măldărești, si Comisiei Locale de Fond Funciar Măldărești, în dosarele identificate în Anexa care face parte integranta din prezenta hotărâre, precum și în cauzele ulterioare în care vor figura ca părți autoritățile administrației publice locale, în fața instanțelor judecătorești și ale altor autorități/instituții de drept public ori privat, dacă este necesar, în vederea soluționării favorabile a litigiilor civile, penale și/sau comerciale
Stare
Hotărâre
adoptată
devine obligatorie sau produce efecte juridice din:
23 Ianuarie 2025
Hotărâre
România
Județul Vâlcea
Consiliul Local al comunei Măldărești
HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 2 din 23.01.2025
privind achiziționarea pentru anul 2025 a unor servicii juridice de asistenţă juridica, redactare şi de reprezentare juridica pentru apărarea intereselor comunei Măldărești, Consiliului Local Măldărești,, Primarului comunei Măldărești, si Comisiei Locale de Fond Funciar Măldărești, în dosarele identificate în Anexa care face parte integranta din prezenta hotărâre, precum și în cauzele ulterioare în care vor figura ca părți autoritățile administrației publice locale, în fața instanțelor judecătorești și ale altor autorități/instituții de drept public ori privat, dacă este necesar, în vederea soluționării favorabile a litigiilor civile, penale și/sau comerciale
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Florin BUGĂ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI MĂLDĂREȘTI ,
Loredana-Elena RĂDULESCU
cu atribuții delegate specifice secretarului general
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 2 / 23.01.2025 |
|||
|---|---|---|---|
| PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ | Vot prin ridicarea mâinii individual | ||
| HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV | |||
| 0 | Hotărâre care se adoptă cu votul: majorității absolute a consilierilor locali în funcție |
Voturi necesare | 6 |
| 1 | Numărul consilierilor locali, potrivit legii | 11 | |
| 2 | Numărul consilierilor locali în funcție | 11 | |
| 3 | Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii | 11 | |
| 4 | Numărul voturilor „PENTRU” | 11 | |
| 5 | Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” | Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. | 0 |
| 6 | Numărul voturilor „ABȚINERE” | 0 | |
| 7 | Numărul consilierilor locali care absentează motivat | 0 | |
| 8 | Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat | 0 | |
| 9 | Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot | 0 | |
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 2 / 23.01.2025 |
||
|---|---|---|
| Nr. crt. |
OPERAȚIUNI EFECTUATE | Data |
| 0 | 1 | 2 |
| 1 | Adoptarea hotărârii | 23.01.2025 |
| 2 | Comunicarea către primar | 23.01.2025 |
| 3 | Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii | 06.02.2025 |
| 4 | Comunicarea către prefectul județului | 31.01.2025 |
| 5 | Aducerea la cunoștință publică | 18.02.2025 |
| 6 | Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu | 23.01.2025 |