Consiliul local al comunei Măldărești, județul Vâlcea, întrunit în şedință ordinară
în data 10.02.2022 la care participă 11 consilieri din 11 consilieri în funcție;
Având în vedere:
- referatul de aprobare al primarului comunei Măldărești înregistrat sub nr. 815 din 3 ianuarie 2022, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre cu privire la amplasarea gospodăriei de apă și aprobarea forării unui număr de 3 puțuri pentru alimentare cu apă a gospodăriilor de pe raza comunei Măldărești;
- raportul de specialitate nr. 816 din 3 februarie 2022 întocmit de viceprimarul comunei Măldărești, județul Vâlcea;
- obiectivul de investiție ”Înființare rețea publică de alimentare cu apă în comuna Măldărești, județul Vâlcea”;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 8 din 27 ianuarie 2022 prin care domnul consilier Gheorghe Dolofan a fost ales președinte de ședință;
Ținând cont de:
- prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
- procedura stabilită la art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
- propunerile formulate cu prilejul dezbaterilor;
Luând act de:
- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Măldărești, județul Vâlcea;
- raportul de avizare din punct de vedere al legalității întocmit de secretarul general al comunei Măldărești, înregistrat sub nr. 817 din 3 ianuarie 2022.
În conformitate cu prevederile:
- art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. 3, ale art. 196 alin.1 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 10 voturi ”pentru”, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1. Se aprobă amplasarea gospodăriei de apă, obiectiv în cadrul investiției ”Înființare rețea publică de alimentare cu apă în comuna Măldărești, județul Vâlcea” pe terenul în suprafață de 2.814 mp, teren situat în extravilanul comunei Măldărești, punctul ”Mesteceni”, județul Vâlcea, categoria de folosință ”fânețe”, identificat cu nr. cadastral 36149, teren aflat în domeniul privat al comunei Măldărești.
Art. 2. (1) Se aprobă forarea unui număr de 3 puțuri pentru alimentare cu apă a gospodăriilor de pe raza comunei Măldărești, obiective în cadrul investiției ”Înființare rețea publică de alimentare cu apă în comuna Măldărești, județul Vâlcea”, pe următoarele terenuri:
(a) Puțul F1 va fi forat pe terenul Școlii Gimnaziale, comuna Măldărești, județul Vâlcea, în suprafață de 3.932 mp, situat în intravilanul localității, categoria de folosință curți construcții, identificat cu numărul cadastral 35512, teren aflat în domeniul public al localității;
(b) Puțul F2 va fi forat pe terenul de sport situat în comuna Măldărești, sat Măldărești, județul Vâlcea, în suprafață de 9.896 mp, situat în intravilanul localității, categoria de folosință curți construcții, identificat cu numărul cadastral 35988, teren aflat în domeniul public al localității .
(c) Puțul F3 va fi forat pe terenul Morii cu ciocănele, situat în comuna Măldărești, în suprafață de 895 mp, categoria de folosință curți construcții, teren aflat în domeniul privat al localității.
(2) Suprafața ocupată definitiv de fiecare puț este de 400 mp.
Art. 3. Terenurile pe care vor fi amplasate obiectivele menționate la art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. a) și b) pot fi identificate în schițele ce constituie anexă la prezenta hotărâre.
Art. 4. Conductele de aducțiune vor fi amplasate pe domeniul public, de la puțul forat PF1, PF2 și PF3 până la gospodăria de apă.
Art. 5. (1) Prezenta hotărâre se va comunica Primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea, și Instituției Prefectului județului Vâlcea în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate.
(2) Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștința publică prin grija secretarului general al comunei Măldărești, județul Vâlcea, prin afișare la sediul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea sau prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea, www.primariamaldaresti.ro.