Văzând că prin votul unanim domnul consilier Mircioagă Tiberiu a fost ales președinte de ședință.
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al primarului comunei Măldărești nr. 2545/13.04.2021, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre privind reactualizarea Regulamentului de Organizare și Funcționare
a Consiliului Local al comunei Măldărești, judetul Vâlcea;
- Raportul de specialitate nr. 2546/13.04.2021 al Compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Măldărești, județul Vâlcea;
- Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Măldărești;
- Raportul de avizare din punct de vedere al legalității întocmit de secretarul general al comunei înregistrat sub nr. 2548/13.04.2021;
ținând cont de propunerile formulate cu prilejul dezbaterilor;
respectând procedura stabilită prin Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;
În conformitate cu prevederile:
⦁ art. 129 alin. (2) lit. (a) coroborate cu alin. (3) lit. a) și art. 139 alin. (3) lit. i) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
⦁ Ordinul nr. 25/2021 pentru aprobarea modelului orientativ al statutului unității administrativ-teritoriale, precum și a modelului orientativ al regulamentului de organizare și funcționare a consiliului local.
În temeiul art. 139 alin. 3, ale art. 196 alin.1 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu un număr de 11 voturi ”pentru”, adoptă următoarea:
HOTĂRÂRE:
Art. 1. Se aprobă reactualizarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al comunei Măldărești, judetul Vâlcea, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea nr. 3 din 26 noiembrie 2020 cu privire la aprobarea reviziuirii Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al comunei Măldărești, judetul Vâlcea.
Art. 3. (1) Prezenta hotărâre se va comunica, primarului comunei Măldărești, Consiliului Local Măldărești și Instituției Prefectului județului Vâlcea în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate.
(2) Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștinta publică prin grija secretarului general al comunei Măldărești, județul Vâlcea prin afișare la sediul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea sau prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Măldărești, județul Vâlcea www.primariamaldaresti.ro.