România

România

Județul Prahova

Comuna Măneciu

Comuna Măneciu

Referat de aprobare

                                                                                                                                                                                                                                                                        NR. 1913/ 2026


 la proiectul de hotărâre privind aprobarea Acordului de Parteneriat între Asociaţia Organizaţia de Management al Destinaţiei Turistice Cheia Măneciu – „OMD Cheia Măneciu” şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Măneciu în vederea realizării proiectului „Amenajare Spaţii de Odihnă, Promenadă şi Relaxare în centrul Staţiunii Cheia, Comuna Măneciu, judeţul Prahova” în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă

 

         Prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Măneciu nr. 40/ 18.07.2024 a fost înfiinţată Asociaţia Organizaţia de Management al Destinaţiei Turistice Cheia Măneciu – „OMD Cheia Măneciu” cu scopul creşterii calităţii serviciilor de cazare turistică, a promovării şi dezvoltării activităţilor cu caracter turistic din comuna Măneciu, judeţul Prahova.

         În cadrul acestei Asociaţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Măneciu are calitatea de membru fondator.

         În luna februarie 2026 Ministerul Economiei, Digitalizării, Anteprenoriatului şi turismului a lansat apelul de proiecte dinn cadrul PNRR - program de investiţii în infrastructura turistică la nivelul destinaţiilor – PNRR/ 2025/ C11/REFORMA 1- Pilonul IV. Coeziunea social şi teritorială Componenta C11. Turism şi cultură – Reforma R1 – Operaţionalizarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei ( OMD –uri). Obiectivul specific al acestei reforme este operationalizarea OMD-urilor constituite, realizată prin sprijinirea autorităţilor publice locale care fac parte din acestea. Prin intermediul acetui program se finanţează proiecte de infrastructură mici al căror scop este de a îmbunătăţi accesibilitatea, sustenabilitatea şi dezvoltarea destinaţiilor turistice.

         În acest scop, Unitatea Administrativ teritorială comuna Măneciu a demarat procedura pentru obţinerea finanţării pentru proiectul „Amenajare Spaţii de Odihnă, Promenadă şi Relaxare în centrul Staţiunii Cheia, Comuna Măneciu, judeţul Prahova”.

          Potrivit Ghidului solicitantului, valoarea maximă a finaţării ce poate fi solicitată de o unitate administrativ teritorială -  comună este de 300000 euro fără TVA.

          Pentru operaţionalizarea activităţii OMD , unitatea administrativ teritorală solicitantă este obligată să încheie un acord de parteneriat cu OMD şi să aloce minim 20% din valoarea finanţării pentru ca OMD-ul să implementeze activităţile prevăzute la pct 1.3, literele „m”, „n” şi „o” din Ghid, respectiv:

„m) achiziţia de produse, servicii şi aplicaţii digitale; dezvoltarea şi administrarea platformelor digitale de promovare a destinaţiei, în vederea operaţionalizării OMD;

n) infrastructură soft de management al vizitatorilor la nivel de destinaţie, incluzând sisteme digitale de monitorizare, analiză şi gestionare a fluxurilor turistice, în vederea operaţionalizării OMD;

o) infrastructură soft de promovarea turistică, constând în platforme digitale, instrumente smart şi sisteme integrate de comunicare şi marketingal destinaţiei, în vederea operaţionalizării OMD”.

            În conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, măsura urmează să se deschidă la data de 23.02.2026 şi de aceea apreciem că această hotărâre trebuie adoptată în regim de urgenţă, cu respectarea prevederilor art.7, alin.13 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională in administreaţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

            Raportat la prevederile legale, apreciez necesar şi oportun acest proiect de hotărâre, pe care îl supun dezbaterii şi analizei în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local al comunei Măneciu, judeţul Prahova.

 

ÎNTOCMIT,

PRIMAR

FLORIN – AURAŞ DRAGOMIR