Nr. 46 / 15.04.2026
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Mărăcineni, județul Argeș, precum și aprobarea organigramei și a statului de funcții rezultat în urma aplicării noului număr maxim de posturi stabilit potrivit prevederilor OUG nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale

Inițiator proiect

Nicolae-Liviu DASCĂLU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Argeș

Consiliul Local al comunei Mărăcineni

Comuna Mărăcineni

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 46 din 15.04.2026

privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Mărăcineni, județul Argeș, precum și aprobarea organigramei și a statului de funcții rezultat în urma aplicării noului număr maxim de posturi stabilit potrivit prevederilor OUG nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale

Consiliul local al comunei Mărăcineni, județul Argeș, întrunit în ședința ordinară  din data de 15.04.2026;

Având în vedere referatul de aprobare nr.627/03.04.2026, proiectul de hotarare nr. 628/03.04.2026, ale d-lui primar si referatul compartimentului de specialitate nr. nr. 629/03.04.2026, precum și avizele comisiilor de specialitate.

Ținând cont de  Nota justificativă detaliată nr.620/03.04.2026 a compartimentului resurse umane ;

În conformitate cu:

  • art 15, art 120 , art 121 alin (1) și alin (2) și art 136 alin (1), alin (2) și alin (4) din  Constituția României, republicată ; 
  • art 3 și 4 din Carta Europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; 
  • art 7 alin (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare; 

  În temeiul prevederilor :

  •  Art XL alin (3), (6), (7) lit. a) cu respectarea termenului prevăzut dealin (4) și încadrarea în cel prevăzut la alin (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale;
  • art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare;  
  • pct (1), (4) și (6) din Anexa nr. 1 – Procedura de stabilire a numărului maxim de posture ce pot fi încadrate la nivelul unităților /subdiviziunilor administrativ-teritoriale, cu excepția celor prevăzute la art art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare; 
  • Art 1 alin (2), art 3, Art 5 lit. g), a 95 alin (2), art 96, art 98, art 105 alin (1), art 129 alin (10, alin (2) lit a) coroborate cu alin (3) lit. c), raportate la cele ale art 154 alin (2) și (3), art 155 alin (5) lit. e), art 391, art 392, art 405 și art 409 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 
  • Art 26 alin (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare 
  • Art 1 alin (2), art 2, art 10 alin (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare 
  • art. 3 și art. 4 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare; 
  • art. 37 alin (1), alin (2) lit b), art 38 alin (3) și (6), art 40 cu precădere alin (9) , art 113 alin. (4), art 115, art 121, art 122 și art 125 alin (3) și (4) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare; 
  • art. 13 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 
  • art. 40 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 
  • art. 23 lit. d) din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 
  • Hotărârea Guvernului nr 395/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare în acord cu prevederile art XXVII alin (1) din OUG nr. 7/2026 
  •  Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; 
  • art. 3 alin. (1) și art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2005 pentru reglementarea unor măsuri privind numărul de posturi și cheltuielile de personal în sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 367/2005, cu modificările ulterioare; 
  • art. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002; 
  • Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 

Luând în considerare

  • Comunicarea Instituției Prefectului Județului Argeș  nr.9632 din 16 martie 2026, înregistrată la Primăria comunei Mărăcineni sub nr. 3123/17.03.2026 privind numărul maxim de posturi stabilit potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale;
  • Hotărârea Consiliului Local Mărăcineni nr. 32/12.03.2026 privind actualizarea Ștatului de funcții și Organigramei Primăriei Comunei Mărăcineni, judetul Argeș
  • Hotărârea Consiliului Local Mărăcineni nr. 41/23.03.2026 privind actualizarea Ștatului de funcții și Organigramei Primăriei Comunei Mărăcineni, judetul Argeș;
  • Hotărârea Consiliului Local Mărăcineni nr.135/04.11.2025 privind  crearea unor posturi suplimentare, în afara organigramei UAT Mărăcineni ,necesare și aferente celor 3 domenii (social, medical și educational), în cadrul proiectului ”Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale-facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”Cod PIDS/586/PO4/339395” și angajarea personalului pentru acestea.
  • Ținând cont de scopul primordial al unui management de calitate în domeniul resurselor umane prin asigurarea existenței la nivelul instituției a resurselor umane necesare pentru atingerea obiectivelor strategice precum și cel al optimizării structurilor administrative  

În temeiul dispoziţiilor art 129  alin (2) lit.a), alin (3) lit. c), art 139 alin (1) și art 196 alin (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 –privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare  adoptă prezenta  

 

HOTĂRÂRE

 

Art.1- (1) Începând cu data prezentei hotărâri și cu aplicare de la data de 01.07.2026 se aprobă numărul maxim de 27 posturi la nivelul comunei Mărăcineni, județul Argeș, astfel cum a fost stabilit de Instituția Prefectului județului Argeș prin Adresa nr. 9632/16.03.2026 astfel:

 

Numărul maxim de 
posturi *)
Numărul maxim de
posturi pentru Serviciul
public comunitar local
de evidența persoanelor
 
Numărul maxim de
posturi pentru Poliția
Locală
 
Nr.maxim de
posturi adăugate pentru
implementarea
proiectelor finanțate din
fonduri externe
nerambursabile potrivit
pct. 4 din anexa la
Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 63/2010
Posturi de sofer pentru autobuze si microbuze scolare primite in baza OUG nr.115/2011Posturi 
Perioada 
postimple
mentare
Numărul total maxim
de posturi *)
 
22-4-0127









 *) Notă: 

1) Cuprinde funcțiile de primar, viceprimar, secretar general UAT,administrator public, personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului. 

2) Nu cuprinde excepțiile prevăzute conform modificării aduse prin OUG 7/2026 articolului III alin. (2) al OUG nr. 63/2010.

3) În nr.total maxim de posturi, 27 sunt incluse toate posturile adăugate în nr.de 7 de la punctele 1-6 adică 20+7 (5 - poliție locală + 1 - șofer microbuz primit în baza OUG 115/2011 + 1 -cond. auto perioada postimplementare - utilaj multifuncțional)=27 

4)La acestea se adaugă și posturile exceptate(biblioteca-1 post , asistență socială-1 post și 3 posturi  suplimentare ECI,1 ocupat de asistentul medical comunitar,1 post de asistent social și 1 post vacant de mediator școlar) , în afara organigramei UAT Mărăcineni ,necesare și aferente celor 3 domenii (social, medical și educational), în cadrul proiectului ”Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale-facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”Cod PIDS/586/PO4/339395”) la care se vor adăuga posturile aferente înființării Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al comunei Mărăcineni,județul Argeș-2 posturi pentru evidența persoanelor pe care le vom solicita după obținerea avizului de funcționare.

 

       Rezultă că nr.total de posturi este: 27 posturi comunicate de Instituția Prefectului + 2 posturi exceptate (1bibliotecar + 1 asistent social) = 29 de posturi

         

Art. 2 În vederea încadrării în numărul maxim de posturi prevăzut la Art 1, se aprobă ca și modalitate, reducerea   numărului de 31 de posturi alocat comunei Mărăcineni, conform numărului de locuitori, cu 10% pt. anul 2025, rezultând 28 de posturi și cu 30% pentru anul 2026, rezultând 20 posturi la care s-au adăugat 7 posturi, rezultând 27 de posturi ca număr total pentru anul 2026.

  

      Începând cu data de 01.07.2026, se aprobă reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Mărăcineni ,astfel:

        

      -potrivit pct. 1 din Anexa la OUG 63/2010, cu modificările la zi, coroborat cu art. X  și art. XL din O.U.G. nr 7/2026 se aprobă desființarea a 2 (două) posturi vacante  de paznici  din cadrul compartimentului Administrativ și pază, structură cu 4 posturi, ramânând o structura cu 2 posturi  ocupate de paznici - functii contractuale de executie  

      -potrivit pct. 3 din Anexa la OUG 63/2010, cu modificările la zi, coroborat cu  art. X  și art. XL din O.U.G. nr 7/2026 se aprobă desființarea a 1 (unui) post vacant  de polițist  local I, grad asistent  din cadrul compartimentului poliție locală ,structură cu 5 posturi, ramânând o structura cu 4 posturi  ocupate de polițiști locali,3 posturi polițiști locali III-grad asistent și 1 post polițist local I-grad principal -funcții publice de executie ,

      -potrivit capitolului șoferi microbuze școlare,din Anexa la OUG 63/2010, cu modificările la zi, coroborat cu art. X  și art. XL din O.U.G. nr 7/2026 se aprobă desființarea 1 (unui) post vacant de șofer microbuz școlar de care am fi putut beneficia în baza OUG nr. 115/2011, aprobată prin Legea nr. 163/2012,

            -urmare a solicitării cu nr.572/31.03.2026 dna. Obagiu Nicoleta-Lucreția urmează să se pensioneze pentru limită de vărstă, în cursul lunii mai 2026, postul se va vacanta, prin urmare ,1 (un) post vacant de inspector superior din cadrul compartimentului contabilitate va fi desființat până la data de 01.07.2026, potrivit pct. 1 din Anexa la OUG 63/2010, cu modificările la zi, coroborat cu art. X  și art. XL din O.U.G. nr 7/2026,

      -conform HCL nr.135/04.11.2025 s-a aprobat crearea unor posturi suplimentare, de personal contractual de execuție, în afara organigramei UAT Mărăcineni , necesare și aferente celor 3 domenii (social, medical și educational), în cadrul proiectului ”Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale-facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”Cod PIDS/586/PO4/339395” și angajarea personalului pentru acestea și anume:

 1. Asistent social – COR 263501

 2. Asistent medical comunitar – COR 325301

 3. Mediator   școlar – COR 235911

      Posturile sunt exeptate de la OUG 63/2010

 

Prin împlementarea proiectului Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale-facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”Cod PIDS/586/PO4/339395”, rezultă că nr.total de posturi aprobat pentru desfășurarea activității primăriei comunei Mărăcineni este: 32 - nr.t otal de posturi , la cele 29 posturi explicitate la Art. 1, adăugându-se cele 3 posturi ECI, exceptate de la OUG 63/2010.

      - se anulează ultimul paragraf al HCL nr.32/12.03.2025 în sensul că se anulează desființarea Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al comunei Mărăcineni  și inființarea compartimentului stare civilă, județul Argeș, deoarece s-a obținut avizul de înființare a Serviciului public de evidență a persoanelor, Avizul Direcţiei Generale pentru Evidenţa  Persoanelor  nr.3494710 din data de 06.01.2023 fiind înființată prin HCL nr. 25/29.02.2024, prin care compartimentul de stare civilă face parte din această structură,  urmând ca după achiziționarea dotărilor să obținem avizul de funcționare și implicit să angajăm personalul aferent desfășurării acestei activități.

           Celelalte articole și paragrafe rămân neschimbate și anume :

      -se modifică denumirea Direcția economică, administrativă și de monitorizare asistenți personali în ”Direcția economică, administrativă și de asistență socială”.

      -se modifică denumirea Serviciului având în componență compartimentul ”Asistentă socială” în compartiment ”Beneficii sociale și Politici familiale , Protecția copilului , Protecția persoanelor cu handicap și a persoanelor vârstnice”,

          - se externalizează Serviciul social de distribuire a hranei (Masa pe roți)  pentru persoane vârstnice - cod 8899 CPDH-II dezvoltat în cadrul Programului de interes național „Servicii de acordare a hranei pentru persoane vârstnice” prevăzut în Anexa 2 la H.G. nr. 435/30.03.2022, unui furnizor acreditat de servicii sociale,privat, Cabinet individual ”Ghițulescu Nelida-Marinela”,

      -înființarea postului de asistent social în cadrul unităților administrativ-teritoriale (UAT) este obligatorie conform Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, actualizată (inclusiv cu modificările aduse prin Legea 100/2024), care reglementează structura serviciilor sociale la nivel local. 

            Până la data de 21 aprilie 2026 (și ulterior), UAT-urile trebuie să aibă organizate structuri de asistență socială cu personal specializat, având în vedere accentul pus pe profesionalizarea serviciilor sociale și monitorizarea exercitării profesiei.

      -conform HCL nr.41/23.03.2026 se modifică denumirea funcției de inspector în cadrul compartimentului  „Beneficii Sociale si Politici Familiale, Protectia copilului , Protectia persoanelor cu handicap si a persoanelor varstnice„ în funcția de asistent social  în cadrul acestui compartiment.


Art.3. În vederea respectării principiilor bugetare, al transparentizării cheltuielilor publice în acord cu prevederile legislative în vigoare, cheltuielile vor fi structurate pe destinații, cu detalierea pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și aliniate și paragrafe, și se vor reflecta în bugetul local al comunei Mărăcineni.

 

Rezultat final: - 27 posturi ocupate, conform nr.maxim comunicat de Instituția Prefectului prin adresa nr. 9632/16.03.2026 + 5 posturi exceptate de la OUG nr. 63/2020, astfel:

- 2 posturi exceptate de la OUG nr. 63/2020, ocupate (asistent social primărie + asistent medical comunitar ECI)

- 2    posturi exeptate vacante ECI

- 1    post exceptat suspendat - bibliotecar comună

 

      Având în vedere modificările și transformările operate asupra Statului de Funcții și Organigramei primăriei comunei Mărăcineni considerăm că ne-am încadrat în numărul de posturi stabilit de Instituția prefectului județului Argeș prin adresa nr.9632/16.03.2026, privind aplicarea prevederilor OUG nr.7/2026.


Art. 4. Ca efect al măsurilor aprobate mai sus, se aprobă Organigrama primăriei comunei Mărăcineni, ca instituție publică, structură unitară, redată schematic, prin care se sistematizează și se concretizează modul de organizare a tuturor resurselor umane de la nivelul comunei și detaliile cu privire la raporturile ierarhice de subordonare precum și raporturile de colaborare, prevăzută în anexa nr. 2 care face parte intrgrantă din prezenta hotărâre.


Art.5 Se aprobă Statul de funcții de la nivelul comunei Mărăcineni, ca instituție publică locală, care cuprinde funcțiile identificate prin denumire, clasă, nivelul studiilor, grad profesional, gradul sau treapta profesională, după caz, cu încadrarea acestora în Organigrama comunei, regimul de ocupare a postului și precizarea titularului, după caz, cu încadrarea acestora în Organigrama comunei, regimul de ocupare a postului și precizarea titularului, după caz, conform modelului-cadru, prevăzut în anexa la Ordinul președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 1886/2019, prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


Art.6 Prezenta hotărâre se comunică prin grija secretarului general al unității administrativ teritoriale, în termenul prevăzut de lege: primarului comunei Mărăcineni, Prefectului Județului Argeș, Administrației Finanțelor Publice Argeș, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici București și se aduce la cunoștință publică prin publicare  pe site-ul instituției la secțiunea special create Monitorul Oficial Local și se afișează  la sediu.

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 46 / 15.04.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 14
4 Numărul voturilor „PENTRU” 14
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 46 / 15.04.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 15.04.2026
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 28.04.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 16.04.2026
5 Aducerea la cunoștință publică 14.05.2026
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu