Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 110 / 24.05.2024
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea cererii pentru trecerea în proprietatea publică a Municipiului Marghita din proprietatea publică a UAT- Judeţul Bihor a imobilului teren sintetic de sport, situat în Marghita str. Tudor Vladimirescu, nr. 7, identificat în CF nr. 104908 Marghita, nr. cadastral 104908-C1

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 2

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Bihor

Consiliul Local al municipiului Marghita

Municipiul Marghita

Proiect de hotărâre

Nr. 110 din 24.05.2024

privind aprobarea cererii pentru trecerea în proprietatea publică a Municipiului Marghita din proprietatea publică a UAT- Judeţul Bihor a imobilului teren sintetic de sport, situat în Marghita str. Tudor Vladimirescu, nr. 7, identificat în CF nr. 104908 Marghita, nr. cadastral 104908-C1

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- prevederile art. 96, art. 294 alin.(1) și (2), art. 108, art. 287 și art. 129 alin.(1) și alin.(2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 
- prevederile art. 858, art. 859, alin. (2), art. 860 și art. 885, alin. (1),   din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, r1, cu modificările și completările ulterioare; 

Ținând cont de:

- referatul de aprobare al primarului în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre, înregistrat cu nr. 5839 din 23.05.2024;
- raportul de specialitate înregistrat cu nr. 5840 din 23.05.2024 întocmit de Compartimentul juridic;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Marghita nr. 99 din 20.08.2019 privind aprobarea acordului de parteneriat încheiat între U.A.T. Marghita - Consiliul Local Marghita și Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor în scopul realizării obiectivelor de investiții constând în Realizare container cu scop educațional/profesional, Realizare Studiu de fezabilitate, proiect tehnic și construire teren sintetic de sport, Realizare studiu de fezabilitate pentru extinderea Liceului teoretic Horvath Janos Marghita și Achiziționare Table inteligente cu videoproiector;
- Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor înregistrat sub nr. 10664 din 04.12.2020 precum și de Procesul – verbal de recepție finală înregistrat sub nr. 8556 din 26.07.2023;
- Hotărârea Consiliului Județean Bihor nr. 78 din 27.03.2024 privind cuprinderea în domeniul public al UAT Județul Bihor a terenului sintetic situat în Marghita, str. Tudor Vladimirescu, nr. 7, construit de A.D.I. – ”Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor” din fondurile alocate de către Consiliul Județean Bihor;
- Certificatul de atestare a edificării/extinderii construcției realizate cu autorizație de construire înregistrat cu nr. 5322 din 13.05.2024;
- Situația Cărții Funciare nr. 104908 Marghita unde terenul este proprietatea Municipiului Marghita, iar construcția teren sintetic este proprietatea publică a Județului Bihor; 
- Folosința și uzul public de interes local generat de activitatea didactică și sportivă  ce urmează a se desfășura la terenul sintetic;
- avizul favorabil al Comisiei buget finanțe și administrare a domeniului public și privat și al  Comisiei juridice, de dezvoltare regională, integrare europeană, cooperare transfrontalieră;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (2) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului marghita

adoptă prezenta hotărâre.
Art.1  Se aprobă transmiterea cererii pentru trecerea în proprietatea publică a  UAT Municipiul Marghita din proprietatea publică a UAT Județul  Bihor  a imobilului-construcție teren sintetic de sport, situat în Municipiul Marghita, str. Tudor Vladimirescu, nr. 7, înscris în CF nr. 104908 Marghita, nr. cadastral 104908 – C1 Marghita. 

Art.2 Se cuprinde în domeniul public al Municipiului Marghita terenul înscris în CF nr. 104908 Marghita, nr. cadastral 104908, în suprafață de 1.092 mp, ca urmare a finalizării investiției construire Teren sintetic de sport cu suprafața construită desfășurată de 861 mp, constatată prin Certificatul de atestare a edificării/extinderii construcției realizate cu autorizație de construire înregistrat cu nr. 5322 din 13.05.2024.

Art. 3 Predarea - preluarea imobilului identificat la art. 1 se va face printr-un protocol de predare-primire încheiat între cele două părți.

Art. 4 Se mandatează primarul Municipiului Marghita, dl. Marcel Emil SAS ADĂSCĂLIŢII să semneze în numele și pentru UAT Municipiul Marghita toate actele întocmite în baza prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 5 După preluarea imobilului și cuprinderea lui în domeniul public al Municipiului Marghita  se va actualiza corespunzător inventarul domeniului public al Municipiului Marghita.

Art. 6 Prezenta  hotărâre se va comunica: Instituției Prefectului Județul Bihor, Primarului Municipiului Marghita, Consiliului Județean Bihor,  Compartimentului cadastru pentru înscrierea în Cartea Funciară,  publicare pe pagina site-ul instituției www.marghita.ro, la secțiunea Monitorul Oficial local.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI MARGHITA

Marcel-Emil SAS-ADĂSCĂLIȚII

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI MARGHITA

Cornelia DEMETER

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi