Proiect de hotărâre
Nr. 134 din 18.07.2024
privind aprobarea majorării cu 10% fata de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 a veniturilor salariale existente, ale angajaților din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Marghita și a celorlalte structuri și servicii publice subordonate începând cu 1 august 2024
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
- art. 3 alin. (1) din Carta europeana a autonomiei locale, adoptata la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997 ,,prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice”;
- O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, art. 75:,,Administraţia publică locală din unitățile administrativ - teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor generale ale administrației publice prevăzute la partea I titlul III şi al principiilor generale prevăzute în Legea nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, precum şi a următoarelor principii specifice: a) principiul descentralizării; b) principiul autonomiei locale; și art. 84 alin. (3): "Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege" si alin. (4): "Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competența și atribuțiile autorităților administrației publice locale, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului, după caz";
- art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 11 alin. (1)-(2) şi alin. (4), coroborat cu art. 3 alin. (1), art. 6, art. 7 lit. a) și lit. d), art. 9, art. 10 alin. (1)-(4), art. 13 alin. (1), art. 15, art. 19 alin. (2), art. 28, alin. (1) și alin. (2), art. 38 alin. (3) lit. a), lit. și lit. f), ale Anexei VIII, Capitolul I, lit. A), pct. III, lit. B, art. 7 alin. (1) lit. b) și alin. (2), Capitolul II, lit. A), pct. IV, lit. a) și b) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- O.U.G. nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum şi reglementarea unor aspecte organizatorice - ,, Art. II. - Prin derogare de la prevederile art. 11 alin. (4) din Legea - cadru nr. 157/2017 cu modificările și completările ulterioare, funcționarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație" din aparatul de specialitate al primarului și din instituțiile și serviciile publice de interes local corespunzătoare Anexei nr. IX lit. C pozițiile 23 - 28 pot beneficia, începând cu luna iunie 2024, de majorarea salariului de bază cu până la 10% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”;
- art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, actualizată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al municipiului marghita
adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1 - Se aprobă majorarea cu 10% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 a veniturilor salariale existente, ale angajaților din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Marghita și a celorlalte structuri și servicii publice subordonate începând cu 1 august 2024.
Art. 2 - (1) Primarul Municipiului Marghita prin compartimentele din cadrul aparatului de specialitate va asigura ducerea la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
(2) Ordonatorul de credite va emite acte administrative individuale privind stabilirea salariului lunar cuvenit salariaților din subordine, începând cu data de 01.08.2024, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 - Prezenta hotărâre se comunică cu: Instituția Prefectului - Județul Bihor, Primarul Municipiului Marghita , Serviciul buget, contabilitate, resurse umane și salarizare , publicare în Monitorul Oficial local, dosar special de ședință.
INIȚIATOR PROIECT:
Zsolt DEMIAN
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI MARGHITA
Cornelia DEMETER