PRIMĂRIA MUNICIPIULUI MARGHITA
Nr. 117 din 06.01.2021
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind activitatea asistenţilor personali desfăşurată în semestrul II al anului 2020
Având în vedere :
- referatul de aprobare al primarului Municipiului Marghita înregistrat cu nr.112 din 06.01.2021, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre;
În conformitate cu prevederile art. 29, alin.1 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Compartimentul de asistenţă socială de la nivelul primăriei, trebuie să prezinte Consiliului local un raport care să conţină date referitoare la activitatea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, precum:
- Dinamica angajării asistenţilor personali;
- Modul în care se asigură înlocuirea asistentului personal pe perioada concediului de odihnă, în strânsă legătură cu lipsa sau posibilitatea de dezvoltare a centrelor de tip respiro;
- Informaţii privind numărul de asistenţi personali instruiţi;
- Numărul de controale efectuate şi problemele sesizate.
Precizăm că în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, rolul compartimentului de specialitate a fost acela de a monitoriza în condiţii optime atribuţiile şi obligaţiile care le revin asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, în vederea ameliorării situaţiei acestora, astfel încât aceştia să primească îngrijire specială la nivelul la care situaţia lor o cere, pentru satisfacerea întregului lanţ de nevoi fizice, personale, sociale şi spirituale. Indiferent de vârsta sau de handicapul cu care se confruntă acest segment social, el are dreptul fundamental la autodeterminare şi individualitate, pentru depăşirea condiţiei de handicap şi a reinserţiei sociale. Îngrijirile ce li se acordă, pot permite persoanelor cu handicap grav să îşi valorifice potenţialul fizic, intelectual, spiritual, emoţional şi social, în pofida handicapului de care suferă.
Ţinând cont de aceste aspecte, în 2020/semestrul II, Compartimentul de asistenţă socială din cadrul Serviciului Administraţie locală autoritate tutelară şi asistenţă socială, a elaborat raportul privind activitatea asistenţilor personali desfăşurată în semestrul II al anului 2020 conform anexei la Proiectul de hotărâre.
ŞEF SERVICIU INSPECTOR
Ciupe Elena Horvath Zita