Art. 1. Se însușesc rapoartele de evaluare a proprietăților imobiliare - terenuri - care fac obiectul schimbului, respectiv Raport de evaluare nr. 3928/26.05.2025 pentru stabilirea valorii de piață a proprietății imobiliare, aparținând dlui. Buie Ioan, teren în suprafață de 5.755 mp, înscris în CF 52358 Mireșu Mare, jud. Maramureș, precum și Raport de evaluare nr. 3929/26.05.2025 pentru stabilirea valorii de piață a proprietății imobiliare aparținând domeniului privat al Comunei Mireșu Mare, teren intravilan în suprafață de 3.402 mp, înscris în CF 51906 Mireșu Mare, ambele întocmite de către expert evaluator EPI Moiș Gheorghe, conform anexelor 1 și 2 care fac parte din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă efectuarea unui schimb de terenuri între Comuna Mireșu Mare, județul Maramureș, reprezentată prin Primarul Comunei Mireșu Mare, dl. Ioan Mătieș – pe de o parte și Buie Ioan - pe de altă parte, după cum urmează:
Comuna Mireșu Mare, județul Maramureș transmite în proprietate deplină către Buie Ioan următorul imobil situat în sat Mireșu Mare: teren aflat în intravilanul Comunei Mireșu Mare, domeniul privat, înscris CF 51906 Mireșu Mare, identificat cu nr. cad. 51906, în suprafață de 3.402 mp, categoria de folosință neproductiv, evaluat la Valoarea de 36.100 lei.
Buie Ioan, transmite la schimb, în proprietate deplină către Comuna Mireșu Mare teren înscris în CF nr. 52358 Mireșu Mare, identificat cadastral cu nr. 52358, în suprafață totală de 5.755 mp, evaluat la valoarea de 34.530 lei.
Art. 3. Schimbul de imobile va fi efectuat cu plata sumei de 2.320 lei, din care 750 lei cota de 1/2 din costul raportului de evaluare și 1.570 lei, care reprezintă diferența rezultată din prețurile celor două imobile evaluate potrivit art. 1, care va fi achitată de către dl. Buie Ioan în favoarea Comunei Mireșu Mare, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, anterior semnării contractului de schimb imobiliar.
Art. 4. Se împuternicește Primarul Comunei Mireșu Mare, dl. Ioan Mătieș, să semneze în formă autentică contractul de schimb la Biroul Notarului Public;
Art. 5. Taxele pentru perfectarea actelor de schimb se suporta de Comuna Mireșu Mare.
Art. 6. Terenul predat către Comuna Mireșu Mare se înregistrează în evidențele contabile la valoarea de 28.490 lei, valoare care va fi înscrisă și în contractul autentic de schimb. Inventarul bunurilor care aparțin domniului public al Comunei Mireșu Mare, se modifică și se completează cu influentele care decurg din aplicarea prezentei hotărâri.
Art. 7. Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică prin publicare în Monitorul Oficial Local al comunei Mireșu Mare şi va comunicată potrivit legii către autorităţile şi instituţiile competente în materie.