Nr. 105 / 17.09.2021
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind însușirea Deciziei civile nr.1224 din 23.07.2020 a Tribunalului Iași și revenirea terenurilor în domeniul public al comunei Movileni, județul Iași

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

17 Septembrie 2021

Hotărâre

România

România

Județul Iași

Consiliul Local al comunei Movileni

Comuna Movileni

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 105 din 17.09.2021

privind însușirea Deciziei civile nr.1224 din 23.07.2020 a Tribunalului Iași și revenirea terenurilor în domeniul public al comunei Movileni, județul Iași

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) -art.53 din Constituția României;

b)-art.1și art.6 alin.(1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia care prevede:,, Dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public,,

c)-art.5 alin (1), și art.36 din Legea fondului funciar nr.18/1991,actualizată care prevede:  ,,(1) Aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații, rețele stradale și parcuri publice, porturi și aeroporturi, terenurile cu destinație forestieră, albiile râurilor și fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale, țărmurile Mării Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.

d)-art. 294 din Ordonanța de urgență a  Guvernului nr.57/2019 privind  Codul administrativ;

e) -Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională in administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;

f)-Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cu modificarile si completarile ulterioare;

g) Hotărârea Guvernului nr.48/2007 privind apartenența terenurilor pe care sunt construite scolile din comuna Movileni,jud.Iasi ,domeniului public al comunei.

h) Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională in administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;

i)Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cu modificarile si completarile ulterioare;

Luând act de:

a)  Raportul de specialitate  nr. 8547 din 10.09.2021 al inspectorului urbanism prin care propune revenirea terenurilor școlilor din comuna Movileni în domeniul public al comunei Movileni ,în baza Deciziei civile nr.1224/23.07.2020 a Tribunalului Iași ;  

b)Referatul de aprobare nr.8701 din data de 15.09.2021 al primarului comunei Movileni, în calitatea sa de iniţiator, asimilat raportului ordonatorului 

principal de credite, astfel cum este prevăzut la art. 39 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

c) Decizia  civilă nr.1224 din 23.07.2020 prin care au fost anulate titluri de proprietate nr.99582, 99772, 99783 si 99784 emise eronat pe terenurile școlilor din comuna Movileni; 

d) Raportul de evaluare nr.1276/24.05.2021, întocmit de evaluator autorizat de proprietăți imobiliare și bunuri imobiliare si mobile ,Antohi Aurel ,legitimat ANEVAR ,asupra terenurilor intravilane pe care sunt amplasate scolile din comuna Movileni;

e)Proiectul de hotărâre nr.8702/15.09.2021 ,inițiat de primarul comunei ,privind însușirea Deciziei civile nr.1224 din 23.07.2020 a Tribunalului Iași și revenirea terenurilor în domeniul public al comunei Movileni, județul Iași;

f) Avizele favorabile nr.8752,8753 și 8754  din dat de 16.09.2021 ale Comisiilor de specialitate a Consiliului local Movileni, privind însușirea Deciziei civile nr.1224 din 23.07.2020 a Tribunalului Iași și revenirea terenurilor în domeniul public al comunei Movileni, județul Iași;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei movileni

întrunit în a 10-a ședință extraordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.


             ART. 1 –Se ia act de Decizia  civilă nr.1224 din 23.07.2020 a Tribunalului Iași; 

         ART.2-Aprobă trecerea în domeniul public a terenurilor intravilane pe care sunt amplasate scolile din comuna Movileni, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre ;

       ART.3 – Prezenta hotărâre va fi comunicată in copie primarului, secretarului comunei,Compartimentului urbanism, Instituției Prefectului Județului Iași pentru controlul legalității, și va fi făcută publică prin afișare prin grija secretarului comunei.


.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Costel BOSTAN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI MOVILENI,

Carmen ANCUȚA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 105 / 17.09.2021

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 13
4 Numărul voturilor „PENTRU” 13
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 105 / 17.09.2021

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 17.09.2021
2 Comunicarea către primar 17.09.2021
3 Comunicarea către prefectul județului 17.09.2021
4 Aducerea la cunoștință publică 17.09.2021
5 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 17.09.2021