Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 12 / 29.01.2026
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind acordul Consiliului local al orașului Murfatlar cu privire la arondarea unității de învățământ ,,Creșă”, str. Mihail Sadoveanu, nr. 8, oraș Murfatlar, la unitatea de învățământ cu personalitate juridică Liceul Teoretic Murfatlar

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment asistenta socială, autoritate tutelară

Forma inițiatorului

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al orașului Murfatlar

Orașul Murfatlar

Proiect de hotărâre

Nr. 12 din 29.01.2026

privind acordul Consiliului local al orașului Murfatlar cu privire la arondarea unității de învățământ ,,Creșă”, str. Mihail Sadoveanu, nr. 8, oraș Murfatlar, la unitatea de învățământ cu personalitate juridică Liceul Teoretic Murfatlar

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 30 din  Legea nr. 198/2023 a învăţământului preuniversitar;
  2. H.G nr. 566 din 28 aprilie 2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară;
  3. art. 129 alin. 2 lit. d), alin. 7 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare prezentat de către primarul orașului Murfatlar, în calitatea sa de inițiator, înregistrat cu nr. 1490/29.01.2026; 
  2. raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat cu nr. 1491/29.01.2026, prin care se motivează, în drept și în fapt, necesitatea și oportunitatea proiectului;

Luând act de:

  1. Contractul de finanțare nr. 105486/14.09.2022 în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 15 - Educație, Investiția 1 - Construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe, Operațiunea 1 - PNRR/2022/C15/01

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al orașului murfatlar

adoptă prezenta hotărâre.

      Art. 1 (1) Consiliul local al orașului Murfatlar își exprimă acordul favorabil cu privire la arondarea unității de învățământ ,,Creșă”, situat pe str. Mihail Sadoveanu, nr. 8, oraș Murfatlar, la unitatea de învățământ cu personalitate juridică Liceul teoretic Murfatlar, situat pe str. Mihai Eminescu, nr. 50, oraș Murfatlar, jud. Constanța.

      (2) În cadrul unității de învățământ ,,Creșă” vor funcționa 4 (patru) grupe de antepreșcolari.

      Art. 2 Se împuternicește directorul unității de învățământ al Liceului teoretic Murfatlar, doamna Crangă Cleopatra Georgeta să întreprindă toate demersurile necesare în vederea realizării procesului de autorizare, respectiv acreditare a unității de învățământ ,,Creșă”.

      Art. 3 Primarul orașului Murfatlar, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

    Art. 4 Hotărârea se comunică Primarului orașului Murfatlar, Directorului unității de învățământ Liceul teoretic Murfatlar, Inspectoratului Școlar Constanța, Instituției Prefectului – Județul Constanța și se duce la cunoștință publică prin publicare în monitorul oficial local și pe pagina de web;http;//www.primaria-murfatlar.ro.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL ORAȘULUI MURFATLAR

Gheorghe COJOCARU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI MURFATLAR

Iuliana-Florentina CIUBUC

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi