Art. 1. Se aproba implementarea proiectului privind realizarea obiectivului de investiție: Studiu de fezabilitate privind „Înființare sistem de distribuţie gaze naturale în satele Negresti si Poiana, comuna Negresti, judeţul Neamt”.
Art.2. Se aproba întocmirea Studiului de fezabilitate pentru realizarea obiectivului de investiție: „Înființare sistem de distribuţie gaze naturale în satele Negresti si Poiana, comuna Negresti, judeţul Neamt”, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice și în limita sumelor care vor fi alocate cu aceasta destinatie în bugetul de venituri și cheltuieli a comunei Negresti.
Art. 3. Primarul comunei Negresti va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri şi va face toate demersurile pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor propuse cu respectarea cadrului legal.
Art. 4. Secretarul general al comunei Negresti va comunica prezenta hotărâre Primarului comunei, Biroului contabilitate administrativ precum şi Instituţiei Prefectului Judeţului Neamt pentru exercitarea controlului de legalitate asupra actelor administrative.