Art. 1 – Se aprobă modificarea și completarea art. 23, alin. (2) din anexa 1 la HCL 75 din 09.08.2019 privind aprobarea „Regulamentul de organizare și desfășurare a serviciului de transport persoane în regim de taxi, pe teritoriul comunei Nicolae Bălcescu, județul Bacău”, astfel: „ Pentru personalizarea autovehiculului taxi în trafic, caroseria acestuia, în totalitate sau cel puţin începând cu partea de deasupra benzii duble tip şah, va avea culoarea galbenă”
Art. 2 – Primarul, Viceprimarul comunei și personalul compartimentului de resort din cardul aparatului de specialitate al primarului vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, conform prevederilor legale.
Art.3. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei, Prefectului Judeţului Bacau, compartimentului Contabilitate şi se aduce la cunoştinţă publică in conditiile legii.