Nr. 5 / 30.01.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Contractului de voluntariat ce se va încheia între persoanele voluntare din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și Consiliul local al comunei OSTROV ca beneficiar al voluntariatului, precum și acordarea de compensații în bani membrilor SVSU OSTROV pentru timpul efectiv de lucru prestat la intervenții și la alte activități prevăzute în programul serviciului

Inițiator proiect

Gabriel NEACȘU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Tulcea

Consiliul Local al comunei Ostrov

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 5 din 30.01.2025

privind aprobarea Contractului de voluntariat ce se va încheia între persoanele voluntare din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și Consiliul local al comunei OSTROV ca beneficiar al voluntariatului, precum și acordarea de compensații în bani membrilor SVSU OSTROV pentru timpul efectiv de lucru prestat la intervenții și la alte activități prevăzute în programul serviciului

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei ostrov

întrunit în a 3-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Steluța SILEA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI OSTROV,

Virginia-Nicoleta STROE

cu atribuții delegate specifice secretarului general

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 5 / 30.01.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 5
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 9
4 Numărul voturilor „PENTRU” 9
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 2
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 5 / 30.01.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.01.2025
2 Comunicarea către primar 31.01.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 12.02.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 03.02.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 10.02.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu