Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 37 / 03.09.2026
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind implementarea proiectului „CREȘTEREA EFICIENȚIE ENERGETICE PRIN MONTARE PANOURI FOTOVOLTAICE PE SEDIUL ADMINISTRATIV AL PRIMĂRIEI COMUNEI RĂDEȘTI”

Raportul compartimentelor de resort

Raport Achiziții publice, urbanism și amenajarea teritoriului

Forma inițiatorului

România

România

Județul Galați

Consiliul Local al comunei Rădești

Proiect de hotărâre

Nr. 37 din 03.09.2026

privind implementarea proiectului „CREȘTEREA EFICIENȚIE ENERGETICE PRIN MONTARE PANOURI FOTOVOLTAICE PE SEDIUL ADMINISTRATIV AL PRIMĂRIEI COMUNEI RĂDEȘTI”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
  2. art. 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 7 alin. (2) și art. 1166 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții;
  4. Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare prezentat de către primarul Comunei RĂDEȘTI, în calitatea sa de inițiator, înregistrat cu nr.2873/03.09.2026, prin care se susține necesitatea și oportunitatea proiectului, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivității;
  2. raportul de specialitate înregistrat cu numărul 2874/03.09.2026  întocmit de compartimentul de specialitte

constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea investițiilor publice de interes local, aferent proiectului „CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE PRIN MONTARE PANOURI FOTOVOLTAICE PE SEDIUL ADMINISTRATIV AL PRIMĂRIEI COMUNEI RĂDEȘTI”

Luând act de:

  1. prevederile Legii nr.52/2003, privind transparența decizionalã în administrația publicã, republicatã, cu modificările și  completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei rădești

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă implementarea proiectului „CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE PRIN MONTARE PANOURI FOTOVOLTAICE PE SEDIUL ADMINISTRATIV AL PRIMĂRIEI COMUNEI RĂDEȘTI”, denumit în continuare Proiectul.

Art. 2. - Proiectul „CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE PRIN MONTARE PANOURI FOTOVOLTAICE PE SEDIUL ADMINISTRATIV AL PRIMĂRIEI COMUNEI RĂDEȘTI”confirmă oportunitatea, respectiv corespunde unor necesităţi evidente, identificate la nivelul celor 1.400 locuitori din comuna RĂDEȘTI. 

Creșterea eficienție energetice prin montare panouri fotovoltaice vizează punerea în funcțiune de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile, protecția mediului prin reducerea emisiilor poluante și combaterea schimbărilor climatice, prin diversificarea surselor de producere a energiei, tehnologiilor și infrastructurii pentru producția de energie electrică, respectiv reducerea dependenței de importuile de resurse de energie primară (în principal combustibil fosili) și îmbunătățirea siguranței în aprovizionare.

Datorită faptului că panourile folosesc o resursă inepuizabilă și gratuită, așa cum este lumina soarelui, sunt considerate cele mai prietenoase soluții pentru mediu. Combustibilii clasici, precum gazele sau cărbunii, cu ajutorul cărora se obține energia electrică, sunt resurse tot mai limitate, mai costisitoare și mai poluante.

Pentru reducerea consumului de combustibili fosili si a sporirii eficientei energetice, cladirea primăriei va fi prevăzută cu un sistem de producere a energiei din surse regenerabile, cu panouri fotovoltaice pentru acoperirea consumului propriu, folosind panouri fotovoltaice montate convenabil pe acoperișul cladirii.

Art. 3. - Autoritățile administrației publice locale se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanta a investiției pe toată perioada de funcționare a Proiectului.

Art.4. - Numărul locuitorilor precum și caracteristicile tehnice ale Proiectului, sunt cuprinse în anexă, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.5. - Reprezentantul legal al comunei este, potrivit legii, primarul acesteia, în dubla sa calitate și de ordonator principal de credite, sau administratorul public al comunei.

Art.6. - Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul Comunei RĂDEȘTI, reprezentantului legal al comunei, dl. POPOIU IONEL 

     Art. 7. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Comunei RĂDEȘTI, în termenul prevăzut de lege, primarului Comunei RĂDEȘTI și prefectului județului GALAȚI și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet www.radestigalati.ro . 

 

 

 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI RĂDEȘTI

Ionel POPOIU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI RĂDEȘTI

Georgeta NICODIM

cu atribuții delegate specifice secretarului general

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi