Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 107 / 06.07.2023
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ”Introducere teren în intravilan și lotizare pentru locuințe și funcțiuni complementare, nr. cad. 58099, 58100, localitatea Sântandrei, județul Bihor”, având ca beneficiari: DEMCON DESIGN S.R.L. și MALINCO PRODEX S.R.L.

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment Urbanism și Amenajarea Teritoriului

Forma inițiatorului

România

România

Județul Bihor

Consiliul Local al comunei Sântandrei

Proiect de hotărâre

Nr. 107 din 06.07.2023

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ”Introducere teren în intravilan și lotizare pentru locuințe și funcțiuni complementare, nr. cad. 58099, 58100, localitatea Sântandrei, județul Bihor”, având ca beneficiari: DEMCON DESIGN S.R.L. și MALINCO PRODEX S.R.L.

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 5 alin. (1), art. 6, art. 12, art. 34, art. 37, art. 39, art. 40 din Ordinul Ministerului Dezvoltării și Turismului nr. 2701 din 30 decembrie 2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;
  2. art. 5, art. 25 alin. (1), art. 56 alin. (6) și (7) și ale Anexei nr. 1 Cap. B pct. 11 coloana 3 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;
  3. art. 23 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare al Primarului Comunei Sântandrei înregistrat sub nr. 11309/06.07.2023;
  2. raportul de specialitate al Compartimentului Urbanism și Amenajarea Teritoriului nr. 11317/06.07.2023;
  3. documentația P.U.Z. întocmită de Proiectare EXPRESIV SRL - proiectat arh. Sim Rodica;
  4. anunțul nr. 11 318 din 06 iulie 2023 prin care a fost adus la cunoștință publică Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ”Introducere teren în intravilan și lotizare pentru locuințe și funcțiuni complementare, nr. cad. 58099, 58100, localitateaa Sântandrei, jud. Bihor”, având ca beneficiari: DEMCON DESIGN SRL și MALINCO PRODEX SRL;
  5. avizul cu caracter consultativ al Comisiei Urbanism;

Luând act de:

  1. Hotărârea Consiliului Local Sântandrei nr. 23/31.03.2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism;
  2. Raportul informării și consultării publicului  nr. 21376 din 16.01.2023 referitor la parcurgerea etapelor din procesul de informare și consultare a publicului cu privire la Planul Urbanistic Zonal ”Introducere teren în intravilan și lotizare pentru locuințe și funcțiuni complementare, nr. cad. 58099, 58100, localitateaa Sântandrei, jud. Bihor”, având ca beneficiari: DEMCON DESIGN SRL și MALINCO PRODEX SRL;
  3. Avizului favorabil al Direcției Arhitectului Şef nr. 67 din 23.06.2023 pentru Planul Urbanistic Zonal ”Introducere teren în intravilan și lotizare pentru locuințeși funcțiuni complementare, nr. cad. 58099, 58100, localitateaa Sântandrei, jud. Bihor”;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. e) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei sântandrei

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă documentaţia Planului Urbanistic Zonal ”Introducere teren în intravilan și lotizare pentru funcțiuni complementare, nr. cad. 58099, 58100, localitateaa Sântandrei, jud. Bihor” , având ca beneficiari: DEMCON DESIGN SRL și MALINCO PRODEX SRL, în condiţiile prevăzute în Avizul favorabilnr. 67 din 23.06.2023 eliberat de Direcția Arhitectului Şef, precum şi în condiţiile impuse de celelalte avize date și obținute, anexe la prezenta hotărâre.

Art. 2 - Inițiatorii PUZ-lui vor pietrui cu fonduri proprii drumurile propuse (decapare strat vegetal, așternere straturi de balast și piatră spartă și cilindrare) conform obligațiilor asumate prin Declarația notarială cu încheierea de autentificare nr. 2032/06.07.2023 redactată la Societatea Profesională Notarială Biroul Notarial Petriș Aurel Florin și Petriș Patricia la sediul din mun. Oradea, str. Dimitrie Cantemir, nr. 9-11, județul Bihor.

Art. 3 - Inițiatorii PUZ-ului propus vor asigura extinderea rețelelor de alimentare cu energie electrică, iluminat public pe stâlpi, gaze naturale, apă și canalizare pe drumurile propuse și repietruirea drumului pe zonele afectate de execuția rețelelor, pe cheltuiala lor, conform Avizului de oportunitate nr. 23 din 02.08.2022 și obligațiilor asumate prin Declarația notarială cu încheierea de autentificare nr. 2032/06.07.2023 redactată la Societatea Profesională Notarială Biroul Notarial Petriș Aurel Florin și Petriș Patricia la sediul din mun. Oradea, str. Dimitrie Cantemir, nr. 9-11, județul Bihor.

Art. 4 - După realizarea rețelelor edilitare, drumul propus și terenul aferent obiectivelor de utilitate publică (spații verzi, respectiv 5 % din suprafața terenului - amplasat conform avizului de oportunitate) se vor ceda în domeniul public, conform Declarației notariale cu încheierea de autentificare nr. 2032/06.07.2023 redactată la Societatea Profesională Notarială Biroul Notarial Petriș Aurel Florin și Petriș Patricia la sediul din mun. Oradea, str. Dimitrie Cantemir, nr. 9-11, județul Bihor.

Art. 5 - (1) Autorizarea construcțiilor pe parcelele propuse prin PUZ se va face numai după autorizarea extinderii rețelelor de utilități mai susmenționate pe drumurile propuse, cu excepția unei parcele necesară pentru extinderea rețelelor mai susmenționate, situată de regulă la capătul drumului propus.

            (2) Recepția construcțiilor de pe parcele va fi condiționată de finalizarea / recepția rețelelor de utilități și a branșamentelor aferente de: energie electrică, iluminat public, gaze naturale, apă și canalizare și de cedarea drumului și a terenului de utilitate publică în domeniul public al comunei, conform avizului de oportunitate nr. 23 din 02.08.2022.

Art. 6 - Reglementările cu privire la organizarea urbanistică stabilite prin P.U.Z. au un termen de valabilitate de 5 ani de la data aprobării lor.

Art. 7 - Prezenta hotărâre se comunică cu: Instituţia Prefectului - Județul Bihor ______ Primar  ______Beneficiarii PUZ  ________Compartimentul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului   _______Publicare în Monitorul Oficial Local______Dosar special şedinţă.  

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI SÂNTANDREI

Ioan MĂRCUȘ

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SÂNTANDREI

Dorina ILEA

Rezultate voturi