Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 34 / 04.09.2023
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind stabilirea domeniilor serviciilor publice şi locurilor în care persoanele care au săvârşit infracţiuni sau persoanele care au fost sancționate contravențional vor presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, ca obligaţie stabilită de către instanţa de judecată

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

Forma inițiatorului

România

România

Județul Vaslui

Consiliul Local al comunei Tăcuta

Comuna Tăcuta

Proiect de hotărâre

Nr. 34 din 04.09.2023

privind stabilirea domeniilor serviciilor publice şi locurilor în care persoanele care au săvârşit infracţiuni sau persoanele care au fost sancționate contravențional vor presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, ca obligaţie stabilită de către instanţa de judecată

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art.2 şi art.16 din O.G. nr.55/2002 privind regimul juridic al sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. prevederile art.5, lit.c) şi art.9 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. prevederile Legii nr.286/2009–Codul Penal, referitoare la regimul juridic al obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii de către persoanele care au săvârşit infracţiuni şi au fost sancţionate într-una dintre următoarele modalităţi neprivative de libertate: Înlocuirea pedepsei amenzii neexecutate cu muncă în folosul comunităţii (art.64), Amânarea aplicării pedepsei [art.85, alin.(2), lit.b)] şi Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei [art.93 alin.(3)];
  4. prevederile Codului de procedură penală aprobat prin Legea nr.135/2010;

Ținând cont de:

  1. Raportul d-lui viceprimar , Ungureanu Leonaș, prin care propune stabilirea domeniilor serviciilor publice şi locul în care contravenienţii vor presta activităţi în folosul comunităţii precum și Proiectul Regulamentului privind prestarea de către contravenienţi de activităţi în folosul comunităţii;
  2. Referatul de aprobare  semnat de către dl primar Ionel Florin;

Luând act de:

  1. avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Tăcuta;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei tăcuta

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Se aprobă domeniile serviciilor publice şi locurile în care persoanele care au săvârşit infracţiuni, sau persoanele care au fost sancționate contravențional și care vor presta activităţi în folosul comunităţii, după cum urmează:

  1. Activităţi de curăţenie şi întreţinere spaţii verzi în şcoli, grădiniţa, primărie şi în jurul acestora; tăiat și depozitat lemne de foc pentru instituțiile publice din comună;
  2. Lucrări de întreţinere şi curăţenie la baze sportive, Cămin Cultural și Biblioteca Comunală;
  3. Colectarea selectivă a gunoiului de pe văi, acostamente,      îndepărtarea resturilor vegetale şi strângerea acestora, tăiat iarba, spini;
  4. Adunarea hartiilor la şcoală şi primărie, grădiniță;
  5. Decolmatarea şanturilor, rigolelor şi canalelor de preluare a apelor pluviale din domeniul public si privat din comuna Tăcuta;
  6. Lucrări de întreţinere acostamentului pe lungimea drumului național,drumurilor comunale/sătești şi judeţene, aflate pe raza comunei Tăcuta;
  7. Plantarea florilor, săpat şi udat plante ornamentale, săpat cu casma pentru plantat flori, plivit flori, măturat alei din parcuri, văruit pomi şi borduri, vopsit bănci, gard sau coşuri de gunoi.
  8. Lucrări de salubrizare, colectarea selectivă a gunoiului, de pe drumurile comunale/sătești (peturi, mase plastice, cartoane, hârtii).

Art. 2. Consiliul local al comunei Tăcuta aprobă Regulamentul privind prestarea de către contravenienţi de activităţi în folosul comunităţii , conform anexei nr.1, anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. Programul de muncă precum şi normele privind executarea de activităţi în folosul comunităţii sunt cele stabilite potrivit legii şi Regulamentului privind prestarea de către contravenienţi de activităţi în folosul comunităţii.

Art. 4. Pe baza copiei dispozitivului sentinței judecătoreşti privind sancţiunea prestării de activități în folosul comunității, Compartimentul taxe şi impozite va opera stingerea obligaţiilor fiscale, reprezentând amenzile pentru care contravenienţii au prestat activităţi în folosul comunităţii.

Art.5. Prezenta hotărâre se comunică, prin grija secretarului general al comunei, Instituţiei Prefectului Judeţului VASLUI și se aduce la cunoștință publică prin afișare pe pagina de internet primariatacuta.ro, la secțiunea Monitorul Oficial Local.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI TĂCUTA

Florin IONEL

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TĂCUTA

Cornelia ALEXA

Prezentare proiect în cadrul ședinței

Dl. Primar prezintă proiectul de hotărâre.

Rezultate voturi