Consiliul Local al comunei Tarcău, județul Neamț,
Având în vedere Hotărârea Consiliului local al comunei Tarcău nr. 92 din 29 octombrie 2021 privind actualizarea salariilor personalului din cadrul primăriei comunei Tarcău, prin aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.071/4 octombrie 2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu începere de la 1 ianuarie 2022, la coeficienţii de ierarhizare aprobaţi prin Hotărârea consiliului local al comunei Tarcău nr. 68 din 21 decembrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare,
Văzând Raportul de specialitate nr. 12776 din 10 decembrie 2021, întocmit de către Secretarul general al comunei, prin care se sesizează și se propune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul art. 2 al HCL nr. 92/29.10.2021, în sensul că, așa cum se menționează chiar în preambulul hotărârii, obiectul acesteia il constituie actualizarea grilei de salarizare în funcție de nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, reglementat prin HG nr. 1071 din 4 octombrie 2021, începând cu 1 ianuarie 2022 și nu cu 1 ianuarie 2021, cum din eroare s-a menționat,
Ca urmare a prezentării Referatului de aprobare nr. 12777/10.12.2021 al primarului comunei Tarcău,
Cu avizul favorabil al comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale consiliului local,
În temeiul art. 11 alin (1) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 139 alin. (1), al art. 129 alin. (1), al art. 129 alin. (2) lit. a), al art. 129 alin. (14) şi al art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 – Codul administrativ, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se aprobă îndreptarea erorii materiale din cuprinsul art. 2 din Hotărârea Consiliului local al comunei Tarcău nr. 92 din 29 octombrie 2021 privind actualizarea salariilor personalului din cadrul primăriei comunei Tarcău, prin aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.071/4 octombrie 2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu începere de la 1 ianuarie 2022, la coeficienţii de ierarhizare aprobaţi prin Hotărârea consiliului local al comunei Tarcău nr. 68 din 21 decembrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că, în cadrul sintagmei ”... pe baza coeficienţilor de ierarhizare din Anexa la HCL nr. 68/28.12.2018 cu modificările şi completările ulterioare, prin aplicarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată începând cu 1 ianuarie 2021 ...”, în loc de ”1 ianuarie 2021”, se va citi ”1 ianuarie 2022”.
Art. 2 Primarul Comunei Tarcău, prin aparatul de specialitate, asigură ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 3 Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică şi va fi comunicată către instituţia prefectului şi persoanele interesate.