Consiliul local al comunei Tarcău, judeţul Neamţ,
Având în vedere proiectul ”Reabilitare și modernizare Cămin cultural, sat Tarcău, comuna Tarcău, județul Neamț”, aflat în derulare, la data prezentei hotărâri, conform Contractului de finanțare nr. C0720AM00021612900276, încheiat între comuna Tarcău și Agenția pentru Finanțarea Investiților Rurale – România și având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil, în condițiile Programului Național pentru Dezvoltare Rurală;
Având în vederea necesitatea dezafectării unei construcții cu grad avansat de deteriorare, în suprafață de 57 mp, datând din anul 1965, cu destinația ”atelier”, situată într-o zonă în care urmează a se executa lucrări de sistematizare verticală, în cadrul proiectului menționat mai sus;
Având în vedere prevederile art. 7 alin. (17) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale OUG nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale;
Văzând Referatul de aprobare nr. 3933/21.03.2024, promovat de către viceprimarul comunei, care a iniţiat proiectul de hotărâre, precum şi Raportul de specialitate nr. 2399/19.02.2024 întocmit de către consilierul tehnic din cadrul Biroului Implementare Proiecte și Achiziții Publice;
Cu avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale consiliului local,
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. c), art. 139 alin. (3) lit. g) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se aprobă scoaterea din funcțiune, demolarea și valorificarea imobilului înscris la Secțiunea I, capitolul 2, poziția 10 din Inventarul bunurilor care aparțin domeniului privat al comunei Tarcău, județul Neamț, satul Tarcău (Anexa nr. 6 la HCL nr. 10 din 3 februarie 2023), în suprafață de 57 mp, cu destinația ”Atelier din anul 1965”, compus dintr-o încăpere, construit din cărămidă, pe fundație de beton si acoperit cu plăci de azbociment, înscris în CF nr. 55424, având număr cadastral 55424-C2, cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2 Se aprobă radierea imobilului menționat la art. 1, din domeniul privat al comunei Tarcău, ca urmare a demolării, precum și modificarea corespunzătoare a Inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al comunei Tarcău, județul Neamț, satul Tarcău (Anexa nr. 6 la HCL nr. 10 din 3 februarie 2023).
Art. 3 Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică şi va fi comunicată către instituţia prefectului şi persoanele interesate.