Nr. 27 / 29.04.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind participarea comunei Tarcău la înființarea Asociației ”Organizația de Management al Destinației Ceahlău”

Hotărâre

România

Județul Neamț

Consiliul Local al comunei Tarcău

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 27 din 29.04.2024

privind participarea comunei Tarcău la înființarea Asociației ”Organizația de Management al Destinației Ceahlău”

Consiliul local al comunei Tarcău, judeţul Neamţ,

Văzând solicitarea Grupului de Acțiune Locală Ceahlău din 18 aprilie 2024, cu privire la înființarea Asociației ”Organizația de Management al Destinației Ceahlău”, structură care are ca scop crearea unui cadru de dezvoltare a diferitelor forme de turism și a serviciilor turistice, precum și facilitarea colaborării și parteneriatului între diferitele structuri publice și private cu activitate în acest domeniu, pentru crearea instrumentelor de promovare internă și externă și pentru acordarea suportului necesar elaborării și implementării strategiilor de dezvoltare a turismului local, ținând cont de principiile turismului durabil. 

Având în vedere:

  1. PROCEDURA din 8 august 2022 de avizare a organizațiilor de management al destinației, emisă de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului;
  2. Ordinul nr. 626/2023 pentru modificarea și completarea Procedurii de avizare a organizațiilor de management al destinației, aprobată prin Ordinul ministrului antreprenoriatului și turismului nr. 1.293/2022;
  3. OUG nr. 86 din 23 iunie 2022 pentru modificarea și completarea OG nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România
  4. Ordinul ministrului antreprenoriatului și turismului nr. 696/2022 pentru aprobarea Raportului explicativ privind cartografierea tuturor destinațiilor optime și a listei destinațiilor optime;
  5. OG nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, cu modificările și completările ulterioare
  6. Documentația specifică disponibilă pe site-ul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, disponibilă în secțiunea dedicată https://turism.gov.ro/web/prima-pagina/omd/ ,

În baza Raportului de specialitate nr. 5423/25 aprilie 2024 al Biroului Implementare Proiecte și Achiziții Publice, precum şi a Referatului de aprobare nr. 5424/25 aprilie 2024, promovat de către primarul comunei, care a iniţiat proiectul de hotărâre;

Cu avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale consiliului local; 

În temeiul art. 129 alin. (9) lit. a), al art. 139 alin. 3 lit. f) şi al art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1    Aprobă participarea comunei Tarcău, în calitate de membru fondator, la înființarea Asociației „Organizația de Management al Destinației Ceahlău”.

Art. 2    Se împuternicește domnul Manole-Dănuț FÎRȚALĂ, Primarul comunei Tarcău, în calitate de reprezentant legal al comunei Tarcău, să negocieze, în numele și pentru comuna Tarcău, actele statutare ale Asociației „Organizația de Management al Destinației Ceahlău, precum și toate documentele necesare asocierii și funcționării noului parteneriat, în condițiile prezentei hotărâri și cu respectarea condițiilor de formă și de fond impuse de procedurile specifice. 

Art. 3    Proiectul Actului Constitutiv și al Statutului Asociației, precum și celelalte documente necesare inființării Asociației „Organizația de Management al Destinației Ceahlău” vor fi supuse aprobării consiliului local al comunei Tarcău printr-o hotărâre ulterioară.

Art. 4    Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi publicată în Monitorul Oficial Local al Comunei Tarcău şi va fi comunicată către Instituţia Prefectului şi persoanele interesate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Andrei CHELARIU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TARCĂU,

Ana-Liviana ZAHARIEA

șef serviciu

cu atribuții delegate specifice secretarului general

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 27 / 29.04.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 12
4 Numărul voturilor „PENTRU” 12
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 27 / 29.04.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 29.04.2024
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 16.05.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 14.05.2024
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu