Nr. 30 / 21.07.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind alegerea unui președinte de ședință pentru a conduce ședința extraordinară, de îndată a Consiliului Local al comunei Tarcău din 21 iulie 2025

Hotărâre

România

Județul Neamț

Consiliul Local al comunei Tarcău

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 30 din 21.07.2025

privind alegerea unui președinte de ședință pentru a conduce ședința extraordinară, de îndată a Consiliului Local al comunei Tarcău din 21 iulie 2025


privind alegerea unui președinte de ședință pentru a conduce ședința extraordinară, de îndată

a Consiliului Local al comunei Tarcău din 21 iulie 2025

 

 

 

Consiliul Local al comunei Tarcău, județul Neamț,

În conformitate cu prevederile art. 123 alin. (3) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ;

Luând act de lipsa președintelui de ședință în funcție, Petru-Alexandru NICA, ales prin HCL nr. 29 din 25 iunie 2025 pe o perioadă de trei luni, respectiv iulie-septembrie 2025, în absența motivată, după aprobarea ordinii de zi;

Pentru a asigura desfășurarea legală a ședinței consiliului local, până la finalizarea ordinii de zi aprobate la începutul ședinței, potrivit legii;

La propunerea consilierilor locali prezenți în sala de ședințe, cu votul deschis favorabil al unui număr de 12 consilieri locali;

În temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) şi ale art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se alege domnul consilier local Ion-Lucian POPA în funcția de președinte de ședință, pentru a asigura continuarea desfășurării ședinței extraordinare, de îndată a consiliului local al comunei Tarcău, din data de 21 iulie 2025;

Art. 2  Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi publicată în Monitorul Oficial Local al Comunei Tarcău şi va fi comunicată către Instituţia Prefectului şi persoanele interesate.

 

.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ion-Lucian POPA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TARCĂU,

Ramona ALEXANDRU

cu atribuții delegate specifice secretarului general

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 30 / 21.07.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 12
4 Numărul voturilor „PENTRU” 12
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 30 / 21.07.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 21.07.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 01.08.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 22.07.2025
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu