Consiliul Local al comunei Tarcău,
În conformitate cu prevederile:
Legii nr.307/2006 privind apărare împotriva incendiilor;
Legii 481/2004, republicată, privind protecția civilă;
OMAI 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor;
Văzând Raportul de specialitate nr. 4115/11.05.2026, întocmit de Șef S.V.S.U., Referatul de aprobare nr. 4417/18.05.2026 al primarului comunei Tarcău, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate;
În temeiul art.129, alin.(7) lit.h), art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art. 1 Se aprobă actualizarea activității de apărare împotriva incendiilor la nivelul comunei Tarcău conform Anexei nr.1, Anexei nr.2, Anexei nr. 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Compartimentul S.V.S.U. aflat în subordinea viceprimarului comunei Tarcău.
Art. 3 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică pe pagina de internet a Comunei Tarcău şi va fi comunicată primarului comunei, Instituţiei Prefectului judeţului Neamţ şi persoanelor interesate, prin grija secretarului general al comunei.
Preşedinte de şedinţă,
BEZEA Ionuț
Contrasemnează,
Secretar general
Ana-Liviana ZAHARIEA