România

România

Județul Neamț

Comuna Timișești

Comuna Timișești

Referat de aprobare privind aprobarea criteriilor pentru acordarea unor ajutoare de urgență și ajutoare comunitare

Nr. 1213 din 04.03.2024

La data de 1 aprilie 2023 a intrat în vigoare Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu excepţia art. 94 şi 96, precum şi a reglementărilor referitoare la solicitarea, acordarea, stabilirea dreptului şi plata venitului minim de incluziune, inclusiv a măsurilor complementare acestuia prevăzute pentru beneficiarii venitului minim de incluziune, care se aplică de la 1 ianuarie 2024. 

La data intrării în vigoare a legii nr.196/2016 s-a abrogat Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat și Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei. În baza acestor legi consiliul local Timișești a adoptat H.C.L. nr. 34 din 31.05.2024 privind stabilirea situațiilor deosebite care motivează acordarea ajutoarelor de urgență altele decât cele prevăzute la art. 28 din Legea 416/2001 privind venitul minim garantat, care la această dată nu mai poate avea aplicabilitate, motivat de abrogarea legilor mentionate.

Conform noilor prevederi legale în vigoare autorităţile administraţiei publice locale pot acorda, din bugetele proprii, prin hotărâre a consiliilor locale, pentru familiile sau persoanele care se află în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii, precum şi pentru alte situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială, persoanelor singure şi familiilor aflate în situaţii de dificultate, pe baza nevoilor identificate prin anchetă socială următoarele tipuri de ajutoare:

  •  ajutoare de urgenţă;
  •  ajutoare comunitare.

Propunerea de acordare a ajutoarelor de urgenţă are la bază cererea şi declaraţia pe propria răspundere a unui membru de familie sau a persoanei singure şi, după caz, documente doveditoare de tipul:

  • documente eliberate de autorităţile competente pentru constatarea situaţiilor de necesitate sau a situaţiilor deosebite;
  • poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale şi sau/înscrisul de constatare şi evaluare a prejudiciilor, precum şi de stabilire a cuantumului despăgubirii în cazul producerii riscului asigurat, potrivit prevederilor Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată;
  • adeverinţă şi/sau scrisoare medicală eliberată de medicul de familie sau de medicul specialist, precum şi alte documente medicale justificative eliberate de autorităţile competente în domeniu care să ateste situaţia de dificultate invocată în cerere;
  • pentru achiziţia de echipamente, dispozitive medicale, proteze, orteze sau alte materiale sanitare, dovada eliberată de autorităţile competente privind costul total al acestora, precum şi cheltuielile suportate de acestea;
  • alte documente la solicitarea persoanelor desemnate să efectueze verificarea prevăzută, în funcţie de situaţia constatată.

Pentru acordarea ajutoarelor de urgenţă personalul serviciului public de asistenţă socială efectuează verificarea de teren prin care se certifică situaţiile de necesitate sau, după caz, situaţiile deosebite în care se află familiile ori persoanele singure.

Plata ajutoarelor de urgenţă se aprobă prin dispoziţie a primarului.

Ajutoarele de urgenţă se pot acorda în bani şi/sau în natură.

Pentru acordarea acestor ajutoare, de urgenșă și comunitare s-a elaborat procedura privind stabilirea criteriilor proprii și  metodologia de acordare.

 Având în vedere abrogarea vechilor prevederi privind venitul minim garantat și alocația de sustinere a familiei și intrarea în vigoare a noilor prevederi privind venitul minim de incluziune, respectiv  Legea nr. 196/2016 și H.G. nr. 1154/2022 - aprobarea normelor metodologice și luînd în considerare raportul de specialitate al Compartimentului asistență socială am inițiat prezentul proiect de hotărâre pe care îl supun aprobării Consiliului local.

 

Primar,

Vasile Mărculeț