ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 46 din 02.09.2025

REGULAMENT

privind normele de gospodărire comunală pe teritoriul 

comunei  TOPOLOG jud. Tulcea

 

CAPITOLUL I

DISPOZITII GENERALE

 

Potrivit prevederilor OG nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată prin Legea nr. 515/2002, cu modificările și completările ulterioare, buna gospodărire a localităților și respectarea normelor de igienă, constituie o obligație fundamentală a autorităților administrației publice locale, a instituțiilor publice, agenților economici și a altor persoane juridice, precum și a cetățenilor. Ordonanța Guvernului stabilește astfel obligațiile și răspunderile care revin autorităților administrației publice locale, instituțiilor publice, agenților economici și cetățenilor, pentru buna gospodărire a localităților, pentru instaurarea unui climat de ordine și curățenie.

Organizarea, derularea și participarea la activitățiile edilitar-gospodărești constituie o obligație permanentă a consiliilor locale, a consiliilor județene și a primăriilor, a autorităților și instituțiilor publice, a agenților economici cu sau fără personalitate juridică, precum și a cetățenilor. Consiliile locale, precum și primarii răspund de organizarea, conducerea, indrumarea, coordonarea si controlul intregii activitati de gospodarie si infrumusetare a localitatilor, de păstrarea ordinii și curățeniei în orașele și comunele țării.

Potrivit prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu completări prin Legea nr. 265/2006, autorităților administrației publice locale, precum și persoanelor fizice și juridice le revin obligații referitoare la regimul deșeurilor, protecția apelor, protecția atmosferei și gestionarea zgomotului ambiental, protecția solului și subsolului și protecția asezărilor umane. În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, Consiliul local aplică principiile descentralizării, autonomiei locale, legalității și consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.

Prezentul Regulament stabilește faptele ce constituie contravenții și cadrul juridic unitar pentru constatarea și sancționarea contravențiilor în conformitate cu prevederile:

  1. Ordonanței Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, modificată şi completată;
  2. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de constructii, republicată și actualizată;
  3. Ordonanța de Urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului, actualizată;
  4. Legea nr. 61/1991, republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială;
  5. Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată și completată;
  6. Ordonanța de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor;
  7. Hotarare nr. 714/2022 privind aprobarea Criteriilor pentru autorizarea, construcţia, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea şi întreţinerea sistemelor individuale adecvate de colectare şi epurare a apelor uzate;
  8. Hotarare nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile;
  9. Lege nr. 241/2006 din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.

 

Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau prin hotărâre a Consiliului local al comunei TOPOLOG . Consiliul local al comunei Topolog stabilește și sancționează contravenții în următoarele domenii:

- salubritate;

- activitatea din piețe, curățenia și igienizarea acestora;

- întreținerea parcurilor și spatiilor verzi, a spațiilor și locurilor de joacă pentru copii;

- amenajarea și curățenia spațiilor din jurul locuinței, precum și terenurilor virane;

- întreținerea bazelor și obiectivelor sportive aflate în administrarea lor;

- întreținerea străzilor și trotuarelor, a școlilor și altor instituții de educație și cultură, întreținerea clădirilor, împrejmuirilor și a altor construcții;

- depozitarea și colectarea gunoaielor și a resturilor menajere.

 

Definiții:

DEȘEU = deşeu - orice substanţă, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de legislaţia specifică privind regimul deşeurilor, pe care deţinătorul îl aruncă, are intenţia sau are obligaţia de a-l arunca;

DEŞEU RECICLABIL = deşeu care poate constitui materie primă într-un proces de producţie pentru obţinerea produsului iniţial sau pentru alte scopuri;

DEŞEURI PERICULOASE = deşeurile încadrate generic, conform legislaţiei specifice privind regimul deşeurilor, în aceste tipuri sau categorii de deşeuri şi care au cel puţin un constituent sau o proprietate care face ca acestea să fie periculoase;

DEŞEURI SIMILARE = deşeurile care, din punctul de vedere al naturii şi al compoziţiei, sunt comparabile cu deşeurile menajere, exclusiv deşeurile din producţie, din agricultură şi din activităţi forestiere;

DEȘEURI DIN CONSTRUCȚII = deșeuri provenite din activități de construcție și desființare;

DISCONFORTUL OLFACTIV = efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene şi internaţionale în vigoare, exceptându-se din această categorie mirosurile care vin ca urmare a deținerii de animale sau rezultate din activități gospodărești, ori agricole de natură să nu pericliteze permanent și iremediabil starea de sănătate;

 

CAPITOLUL II

OBLIGAȚIILE ȘI RĂSPUNDERILE CONSILIILOR LOCALE ȘI ALE PRIMARILOR

 

Art.1.1. În conformitate cu dispozițiile art. 8 din OG nr. 21/2002 Consiliul local și Primarul comunei Topolog au obligația să asigure:

  • măsurile necesare pentru protecţia sănătăţii publice, cu sprijinul şi sub supravegherea organelor de specialitate ale statului;
  • măsuri corespunzătoare pentru conservarea şi protecţia mediului;
  • prevenirea poluării accidentale a mediului sau a surselor şi cursurilor de apă, prin depozitarea necontrolată a deşeurilor de către agenţii economici sau de către cetăţeni;
  • realizarea unor sisteme moderne de colectare, depozitare, transport şi prelucrare a deşeurilor şi gunoaielor; amenajarea unor locuri speciale de depozitare în fiecare localitate;
  • respectarea prevederilor legale şi a documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi urbanism aprobate, precum şi a normelor privind executarea construcţiilor;
  • curăţenia străzilor, pieţelor şi a celorlalte locuri publice, îndepărtarea zăpezii, a gheţii de pe străzi şi trotuare, colectarea şi depozitarea reziduurilor menajere şi stradale, sortarea şi valorificarea resurselor materiale refolosibile;
  • repararea şi întreţinerea străzilor, a drumurilor comunale, podurilor, podeţelor, curăţarea şi amenajarea şanţurilor, modernizarea drumurilor existente şi realizarea unor drumuri comunale noi, acolo unde se impun aceste măsuri;
  • întreţinerea în bună stare a construcţiilor existente, repararea şi zugrăvirea periodică a acestora;
  • organizarea de acţiuni pentru salubrizarea şi igienizarea localităţilor;
  • curăţenia şi salubrizarea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, asanarea terenurilor insalubre şi prevenirea poluării apelor;
  • repararea, întreţinerea şi modernizarea reţelei de distribuţie a apei;
  • buna organizare şi funcţionare a transportului în comun, păstrarea curăţeniei şi aspectului corespunzător al vehiculelor, întărirea ordinii şi disciplinei;
  • respectarea strictă a normelor igienico-sanitare în pieţele agroalimentare, în târguri şi oboare;
  • amenajarea, potrivit planului urbanistic general, şi întreţinerea spaţiilor verzi, a parcurilor, grădinilor publice, a terenurilor de sport şi de joacă pentru copii, a celorlalte locuri publice de agrement;
  • păstrarea curăţeniei şi respectarea normelor igienicosanitare în cinematografe, teatre, săli de sport, stadioane şi în celelalte unităţi de cultură şi sport aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea consiliului local;
  • păstrarea, conservarea, repararea şi restaurarea, în condiţiile legii, a monumentelor de pe teritoriul comunei Turcoaia;
  • deratizarea, dezinsecția localitățiilor componente și luarea măsurilor de protecția mediului necesare.

Art.1.2. În atribuțiile ce îi revin Consiliului local și Primarului comunei Topolog au obligația să:

  • aplice prevederile din planul de urbanism și amenajarea teritoriului cu respectarea principiilor privind protecția mediului;
  • urmărească respectarea și aplicarea, precum și să respecte legislația de protecția mediului de către operatorii economici care prestează serviciul public de gospodărire comunală;
  • procedeze la aprobarea programelor și proiectelor pentru dezvoltarea infrastructurii localităților cu respectarea prevederilor privind protecția mediului;
  • promoveze o atitudine corespunzătoare a comunității locale în legătură cu importanța protecției mediului;
  • asigure prin serviciile publice și operatorii economici responsabili, luarea măsurilor de salubrizare a localităților de întreținere și gospodărire a spațiilor verzi, a piețelor și parcurilor publice;
  • conservarea si protejarea spațiilor verzi rurale;

 

CAPITOLUL III

OBLIGAȚIILE INSTITUȚIILOR PUBLICE, ALE AGENȚILOR ECONOMICI ȘI ALE CELORLALTE PERSOANE JURIDICE, PRECUM ȘI ALE CETĂȚENILOR

 

Art.2.1. Instituțiilor publice și persoanelor fizice și juridice le revin următoarele obligații:

  • să întrețină în stare corespunzătoare clădirile pe care le au în proprietate, anexele gospodărești, curțile și împrejmuirile acestora, precum și instalațiile aferente acestora, prin efectuarea lucrărilor de reparații, amenajări și a altor lucrări specifice;
  • să asigure curățarea fațadelor locuințelor și a altor construcții amplasate la frontul străzii, tencuirea și zugrăvirea periodică a acestora, potrivit măsurilor stabilite de consiliile locale;
  • să asigure repararea, spălarea geamurilor și a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreținerea firmelor și a fațadelor imobilelor pe care le au în proprietate, inclusiv spălarea, curățarea și zugrăvirea periodică a acestora;
  • să asigure curățenia pe terenurile și locurile de depozitare aflate în proprietate, precum și pe căile de acces;
  • să asigure curățenia și igiena în imobilele și incintele deținute sub orice formă, inclusiv prin activități de curățare, dezinsecție și deratizare;
  • să depoziteze corespunzător reziduurile menajere, industriale, agricole, precum și materialele refolosibile, numai în locurile special amenajate sau autorizate de autoritățile administrației publice locale;
  • să mențină curățenia trotuarelor, a părții carosabile, a locurilor publice și a locurilor de parcare pe care le folosesc;
  • să îndepărteze zăpada și gheața de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate și de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliile locale;
  • să respecte măsurile stabilite de lege și de reglementările locale pentru asigurarea igienei publice și curățeniei în localități;
  • să asigure curățarea mijloacelor de transport și a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice;
  • să curețe și să întrețină șanțurile, rigolele și podețele aferente proprietății;
  • să finalizeze construcțiile începute, pe baza autorizațiilor eliberate de primarii, în condițiile și în termenele stabilite de acestea;
  • să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spațiilor marcate expres de administratorul domeniului public.

 

Art.2.2. Persoanele fizice și juridice au obligația să asigure îngrijirea clădirilor și a terenurilor aflate în proprietatea sau în folosința lor, a anexelor gospodărești, curților, împrejmuirilor și să păstreze ordinea și curățenia pe străzi, drumuri, în piețe, parcuri și grădini, în celelalte locuri publice, precum și în mijloacele de transport în comun.

Art.2.3. În cazul nerespectării obligațiilor prevăzute la art. 2.1 lit. d), e), f), h), i) și k) în termenele notificate de primar, de 30 de zile, sau de persoanele împuternicite de acesta, primarul poate aproba executarea de către autoritatea administrației publice locale a acțiunilor de curățare și igienizare. Lucrările se efectuează în numele și pe cheltuiala proprietarilor notificați, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul local, cu condiția constituirii dreptului de creanță și a recuperării cheltuielilor de la proprietarii notificați în condițiile legii.

Art.2.4. În toate cazurile în care proprietarul notificat conform art. 2.3. nu permite accesul în imobilul supus lucrărilor de intervenție în vederea executării acestora de către autoritatea administrației publice locale, primarul solicită autorizarea instanței judecătorești competente, prin ordonanță președințială, dată cu citarea părților. Obligațiile persoanelor fizice și juridice privind protecția mediului:

Art.3.1. În aplicarea legislației privind protecția mediului, persoanelor fizice și juridice le revin următoarele obligații:

  • depozitarea deșeurilor de orice fel numai pe amplasamentele autorizate în acest sens;
  • să nu ardă mirișitile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a autorităților locale;
  • luarea de măsuri de salubrizare a terenurilor deținute cu orice titlu, neocupate productiv sau funcțional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicație rutieră;
  • efectuarea remedierilor zonelor în care solul și subsolul au fost afectate;
  • anunțarea autorităților despre situații accidentale care pun în pericol mediul și să acționeze pentru refacerea sa;
  • gestionarea deșeurilor în condiții de protecție a sănătății populației și a mediului;
  • să nu folosească îngrășăminte chimice și produse de protecția plantelor pe suprafețele unde sunt instituite;
  • măsuri speciale de protecție;
  • folosirea în perioada înfloririi plantelor a căror polenizare se face prin insecte, numai acele tratamente cu produse de protecția plantelor care sunt selective față de insectele polenizatoare;
  • să stocheze temporar îngrășămintele chimice și produsele de protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate, bine aerisite;
  • să nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce impurificarea apelor de suprafața;
  • să nu deverseze în apele de suprafață și subterane, ape uzate, fecalo-menajere, substanțe periculoase;
  • să nu arunce și să nu depoziteze pe maluri, în albiile râurilor, pâraielor, pârâiașelor și în luciurile de apă a deșeurilor de orice fel;
  • să reducă și să elimine emisiile nocive atmosferei;
  • să mențină suprafața împădurită a fondului forestier, a vegetației forestiere din afara fondului forestier, inclusiv a tufișurilor și pajiștilor existente;
  • să exploateze masa lemnoasă în condițiile legii, precum și să ia măsurile de înlocuire și de completare;
  • să gestioneze corespunzător deșeurile rezultate din exploatarea lemnului;
  • să nu degradeze mediul natural sau amenajat prin depozitări necontrolate de deșeuri de orice fel;
  • să nu aprindă și să folosească focuri deschise, decât în vetre special amenajate și semnalizate;
  • să nu depoziteze gunoiul provenit de la animale pe marginea râurilor, pârâurilor sau domeniul public sau privat;
  • să nu arunce animale în stare de putrefacție în containerele amplasate pentru strângerea gunoiul menajer.

      Art.3.2. Tranzitarea turmelor de animale in intravilanul localitatii se face doar in situatii de necesitate si cu acordul  expres al primariei.

  • Tranzitarea se face pe un traseu prestabilit si in conditiile de mediu in vigoare;
  • In urma tranzitarii, proprietarul are obligatia sa mentina curat parcursul drumului stabatut.

• Deşeurile periculoase provenite din gospodării (1) Până la 1 ianuarie 2025,

autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz,

subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare

intercomunitară ale acestora trebuie să organizeze colectarea separată a fracţiei de deşeuri

periculoase care provin din gospodării, să se asigure ca sunt tratate în conformitate cu art. 4 şi 21

şi că nu contaminează alte fluxuri de deşeuri municipale.

 Art. 27-29 nu se aplică deşeurilor mixte provenite din gospodării.

 Art. 29 nu se aplică fracţiunilor separate de deşeuri periculoase provenind din gospodării atât

timp cât colectarea, eliminarea sau valorificarea lor nu a fost acceptată de o unitate sau

întreprindere care a obţinut o autorizaţie sau a fost înregistrată în conformitate cu art. 34 şi art.

35.

• Persoanele fizice au obligaţia să depună deşeurile provenite din gospodărie, pe tipuri, în

sistemul de colectare separată a deşeurilor municipale gestionate de operatorii economici

prevăzuţi în Legea nr. 101/2006, republicată, cu modificările ulterioare, inclusiv în centrele

prevăzute la art. 60 pct. A lit. h) şi i).

• Persoanele fizice care deţin în gospodărie uleiuri vegetale folosite sunt obligate să predea cu

titlu gratuit întreaga cantitate numai operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de

salubritate, colectare, valorificare şi/sau de eliminare a uleiurilor uzate.

• Uleiurile uzate (1) Cu respectarea obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor

periculoase prevăzute la art. 28 şi art. 29, producătorii şi deţinătorii de uleiuri uzate, excluzând

persoanele fizice, trebuie să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că:

a) uleiurile uzate sunt colectate separat ţinând cont de bunele practici în recipiente închise etanş,

rezistente la şoc mecanic şi termic, cu excepţia cazului în care colectarea separată nu este

posibilă din punct de vedere tehnic;

b) uleiurile uzate sunt tratate, acordându-se prioritate regenerării sau, alternativ, altor operaţiuni

de reciclare care au un rezultat general echivalent sau mai bun asupra mediului decât

regenerarea, în conformitate cu art. 4 şi 21;

c) uleiurile uzate prezentând caracteristici diferite nu se amestecă, iar uleiurile uzate nu se

amestecă cu alte tipuri de deşeuri sau substanţe, dacă o astfel de amestecare împiedică

regenerarea lor sau alte operaţiuni de reciclare care ar genera rezultate echivalente sau mai

bune, în ansamblu, asupra mediului decât regenerarea;

d) uleiurile uzate sunt stocate în recipiente adecvate în spaţii corespunzător amenajate,

împrejmuite şi securizate, pentru prevenirea scurgerilor necontrolate.

• Staţiile de distribuţie a produselor petroliere şi alţi operatori economici care comercializează

uleiuri de motor şi de transmisie au următoarele obligaţii:

a) să amenajeze în incintă un spaţiu de colectare a uleiurilor uzate sau într-o zonă aflată la o

distanţă acceptabilă pentru clienţi şi să asigure colectarea cu titlu gratuit a acestora pentru tipurile

de uleiuri comercializate;

b) să predea uleiurile uzate colectate operatorilor economici autorizaţi din punctul de vedere al

protecţiei mediului să efectueze această operaţie;

c) să afişeze la loc vizibil indicatoare privind amplasarea spaţiilor de colectare.

• Producătorii şi deţinătorii de uleiuri uzate, cu excepţia persoanelor fizice, sunt obligaţi să

predea întreaga cantitate numai operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de

colectare, valorificare şi/sau de eliminare a uleiurilor uzate.

12/01/2023 - alineatul a fost modificat prin Lege 17/2023

• APM publică pe site-ul propriu lista cu operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi

de salubritate, colectare, valorificare şi/sau de eliminare a uleiurilor uzate.

• Producătorii şi importatorii de uleiuri şi lubrifianţi sunt obligaţi să informeze

publicul asupra necesităţii colectării şi despre beneficiile aduse de valorificarea şi/sau eliminarea

adecvate a uleiurilor uzate; informaţia trebuie amplasată în locuri vizibile la toate punctele de

comercializare şi trebuie să conţină următorul text:

"Acest ulei trebuie predat unui colector autorizat după utilizare!"

(2) Uleiurile de motor şi de transmisie destinate comercializării trebuie să aibă inscripţionat pe

ambalaj următorul text:

"

Acest ulei trebuie predat unui colector autorizat după utilizare! Este interzisă amestecarea acestui

ulei cu solvenţi, lichid de frână şi lichid de răcire. Este interzisă utilizarea acestuia drept carburant

în amestec cu motorină".

(3) În scopul colectării separate a uleiurilor uzate şi al tratării lor corespunzătoare, autoritatea

publică centrală pentru protecţia mediului adoptă sau după caz propune potrivit condiţiilor

naţionale, prin ordin al ministrului sau hotărâre a Guvernului, măsuri noi, cum ar fi cerinţe tehnice,

responsabilitatea producătorilor, instrumente economice sau acorduri voluntare.

• Pentru a acorda prioritate regenerării uleiurilor uzate se respectă prevederile art. 11 sau art.

12 din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul

transferului de uleiuri uzate dinspre România către instalaţii de incinerare sau coincinerare aflate

pe teritoriul altor state membre ori ţări terţe.

• Biodeşeurile (1) Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor

administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor,

respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora cu respectarea art. 16 alin. (1),

(2) şi (4) trebuie ca până la 31 decembrie 2023 să organizeze colectarea separată şi reciclarea la

sursă a biodeşeurilor sau colectarea separată a acestora fără a le amesteca cu alte tipuri de

deşeuri.

• APM stabileşte şi decide prin autorizaţia de mediu dacă deşeurile cu proprietăţi similare în

materie de biodegradabilitate şi compostabilitate care sunt conforme cu standardele europene,

normele tehnice prevăzute de Legea nr. 181/2020 privind gestionarea deşeurilor nepericuloase

compostabile sau cu standarde/norme naţionale echivalente pentru ambalaje valorificabile prin

compostare şi biodegradare pot fi colectate împreună cu biodeşeurile.

• Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului adoptă sau, după caz, propune prin

intermediul ghidurilor/ordinelor de ministru/hotărârilor de Guvern măsuri adecvate în conformitate

cu art. 4 şi 21, pentru a:

a) încuraja reciclarea, inclusiv compostarea şi fermentarea biodeşeurilor, într-un mod care

asigură un înalt nivel de protecţie a mediului, rezultatele acestei reciclări respectând standarde

relevante de înaltă calitate;

b) încuraja producerea de compost în gospodării; şi

c) promova utilizarea unor materiale produse din biodeşeuri.

• Metodologia de calcul al biodeşeurilor municipale separate şi reciclate la sursă prevăzută la

alin. (1) este descrisă în anexa nr. II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1.004 a Comisiei

din 7 iunie 2019 de stabilire a normelor pentru calculul, verificarea şi raportarea datelor privind

deşeurile în conformitate cu Directiva 2008/98/CE a Parlamentului Eur

 

Păstrarea evidenţei 

  1.  Producătorii de deşeuri nepericuloase, unităţile şi întreprinderile prevăzute la art. 34, producătorii de deşeuri periculoase şi unităţile şi întreprinderile care colectează sau transportă deşeuri periculoase, nepericuloase cu titlu profesional orii acţionează în calitate de comercianţi şi de brokeri de deşeuri periculoase şi nepericuloase ţin o evidenţă cronologică lunară, o publică în format tabelar şi o pun la dispoziţia agenţiei judeţene pentru protecţia mediului electronic în sistemul pus la dispoziţie de ANPM, până la 15 martie anul următor raportării, precum şi la cerere autorităţilor competente de control, după:12/01/2023 - alineatul a fost modificat prin Lege 17/2023

a) codul deşeului potrivit art. 7 alin. (1), cantitatea în tone, natura şi originea deşeurilor generate,

precum şi cantitatea de produse şi materiale care rezultă din pregătirea pentru reutilizare, din

reciclare sau din alte operaţiuni de valorificare, eliminare;

b) destinaţia, frecvenţa colectării, modul de transport şi metoda de tratare prevăzută pentru

deşeuri, atunci când este relevant; şi

c) cantitatea de deşeuri în tone încredinţată spre eliminare.

2. Producătorii şi deţinătorii de deşeuri periculoase sunt obligaţi să deţină buletinele de analiză

care caracterizează deşeurile periculoase şi să le transmită, la cerere, autorităţilor competente

pentru protecţia mediului.

3. ANPM elaborează procedura de raportare a datelor şi informaţiilor prevăzute la alin. (1) în

termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care va fi

aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

4. APM păstrează pentru scopuri statistice, cel puţin 5 ani, evidenţele prevăzute la alin. (1).

5. Operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) sunt obligaţi să păstreze evidenţa gestiunii

deşeurilor cel puţin 3 ani, cu excepţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de

transport, care trebuie să păstreze evidenţa timp de cel puţin 12 luni.

6. La cererea autorităţilor competente sau a unui deţinător anterior, operatorii economici

prevăzuţi la alin. (1) trebuie să furnizeze documentele justificative conform cărora operaţiunile de

gestionare au fost efectuate.

7. ANPM instituie un registru electronic sau registre coordonate pentru a înregistra datele privind

deşeurile prevăzute la alin. (1) care acoperă întregul teritoriu geografic.

8.  ANPM, după caz, poate institui astfel de registre şi pentru alte fluxuri de deşeuri, în special

pentru fluxurile de deşeuri în privinţa cărora sunt stabilite obiective în actele legislative ale Uniunii

Europene.

9. ANPM utilizează datele privind deşeurile raportate de operatorii industriali în cadrul registrului

european al emisiilor şi transferului de poluanţi, înfiinţat în temeiul Regulamentului (CE) nr.

166/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 ianuarie 2006 de instituire a unui

registru european al emisiilor şi transferului de poluanţi şi de modificare a Directivelor

91/689/CEE şi 96/61/CE ale Consiliului.

10. ANPM centralizează informaţiile prevăzute la art. 49 alin. (13) şi publică anual un raport

naţional sau include informaţiile în Raportul anual privind starea mediului.

11. Producătorii şi deţinătorii de deşeuri din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate

naţională ţin o evidenţă cronologică lunară tabelară a deşeurilor în propriile registre electronice şi

o pun la dispoziţia ANPM anual, prin structurile de specialitate din cadrul autorităţilor publice

centrale ale acestora.

12. Registrele prevăzute la alin. (11) conţin:

a) codul deşeului potrivit art. 7 alin. (1), cantitatea (tone), natura şi originea deşeurilor generate,

precum şi cantitatea de produse şi materiale care rezultă din pregătirea pentru reutilizare, din

reciclare sau din alte operaţiuni de valorificare, eliminare;

b) destinaţia, frecvenţa colectării, modul de transport şi metoda de tratare prevăzută pentru

deşeuri, atunci când este relevant; şi

c) cantitatea de deşeuri (tone) încredinţată spre eliminare.

 

CAPITOLUL IV - SANCȚIUNI

 

Art.4. Prezentul capitol reglementează contravențiile privind nerespectarea de către instituțiile publice, agenții economici, alte persoane juridice, precum și cetățeni, a normelor cu privire la întreținerea și păstrarea curățeniei clădirilor, locuințelor, terenurilor, anexelor gospodărești, incintelor, împrejmuirilor acestora, precum și a domeniului public.

Art.5.1. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2000 lei, următoarele fapte:

  • neîntreținerea curățeniei și igienei în locuințe, în anexele gospodărești, în curți și în grădini, precum si pe alte terenuri pe care le detin, impiedicand prin aceasta convietuirea in conditii civilizate;
  • neasigurarea, potrivit legii, a lucrarilor de zugravire si vopsire a partilor exterioare ale cladirilor, neinlocuirea jgheaburilor si burlanelor degradate, precum si neefectuarea altor lucrari de reparatii si intretinere la fatada imobilelor, creand astfel un aspect inestetic, zonei respective;
  • nefinalizarea constructiilor incepute, pe baza autorizatiilor eliberate de primari in conditiile si in termenele stabilite de acestea;
  • nerepararea si intretinerea instalatiilor aferente imobilelor;
  • nementinerea curateniei pe trotuare, pe partea carosabila a strazii sau a drumului, pe portiunea din dreptul gospodariei sau a terenului pe care il folosesc;
  • neindepartarea zapezii si a ghetii de pe trotuarele din dreptul imobilelor in care locuiesc sau pe care le folosesc in alte scopuri;
  • se interzice depozitarea pamantului rezultat din curatirea santului pe marginea carosabila a strazii;
  • neintretinerea permanenta a curateniei santurilor de scurgere a apei pluviale si a podetelor din dreptul locuintelor, respectiv terenurilor pe care le detineti sau administrati;
  • arderea de resturi vegetale si menajere sau de alta natura in curti, pe strazi, pe terenuri apartinand domeniului public sau privat al statului ; cat si pe terenuri proprietate privata;
  • comercializarea si consumul semintelor pe strazi sau in alte locuri publice;
  • necuratirea zapezii si ghetii imediat dupa depunere, de pe portiunea apartinand domeniului public, din dreptul imobilelor pe care le detin sau le administreaza. Zapada sau gheata rezultata se depoziteaza astfel incat sa nu se impiedice circulatia rutiera. In cazul formarii poleiului, trotuarele vor fi presarate cu nisip sau cenusa;
  • utilizarea santurilor de scurgere din fata cladirilor, precum si din apropierea unor surse de apa (pârâuri, luciu apa) pentru evacuarea apelor fecale-menajere si dejectiilor animaliere;
  • depozitarea in santurile de scurgere, pe malurile acestora, pe podete si tuburile de beton aferente a materialelor de constructie sau deseurilor de orice fel;
  • depozitarea pamantului rezultat din curatirea santului pe marginea carosabila a strazii si neaducerea la starea in intiala a cailor publice de acces. Aceleasi obligatii revin societatilor comerciale, pe toata durata functionarii acestora.

Art.5.2. Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1500 lei la 2500 lei, următoarele fapte:

  • aruncarea sau depozitarea pe domeniul public sau privat, precum si in alte locuri publice, a reziduurilor menajere si vegetale, a molozului si altor reziduuri, precum si altor materiale de orice fel;
  • evacuarea reziduurilor si apelor uzate prin maturare, din localuri, magazine sau imobile, pe trotuare, in rigole sau pe carosabil;
  • expunerea prin lipire de afise sau anunturi in alte locuri decat cele special amenajate, precum si scrierea pe cladiri sau monumente, de cuvinte obscene, lozinci de orice fel sau desenarea de insemne de orice natura;
  • distrugerea si deteriorarea prin lovire sau incendiere a indicatoarelor de circulatie, cabinelor telefonice, refugiilor de calatori, statiilor de calatori si alte asemenea dotari amplasate pe domeniul public - persoana contravenienta va fi obligata la repararea integrala a prejudiciului cauzat, pe cheltuiala proprie;
  • mentinerea de firme sau reclame deteriorate sau inestetice pe fatadele sau acoperisurile imobilelor;
  • executarea de reparatii auto, mecanice si de tinichigerie pe domeniul public (carosabilul strazilor, trotuare, zone verzi), precum si patarea acestora cu combustibil, lubrifianti, vopsele, etc;
  • neluarea de către persoanele fizice și juridice a măsurilor de împrejmuire și salubrizare a terenurilor pe care le dețin în calitate de proprietar sau administrator;
  • neîncheierea de către persoanele fizice și juridice a contractului de preluare și transport a reziduurilor menajere cu societatea de salubrizare.

Art.6.1. Contravenții privind nerespectarea de către persoanele fizice a normelor privind creșterea și deținerea de animale și păsări, altele decât cele de agrement, precum și circulația animalelor pe raza comunei Topolog.

Art.6.2. Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1000 lei la 2000lei, următoarele fapte:

  • neevacuarea ritmică a reziduurilor animalelor, creând astfel disconfort vecinilor. Reziduurile animalelor vor fi depozitate astfel încât să nu creeze disconfort vecinilor;
  • circulația animalelor nesupravegheate pe drumurile publice și pășunatul nesupravegheat pe marginea drumului public.

Art.7.1. Contravenții privind nerespectarea de către agenții economici, instituții, regiilor autonome a normelor privind buna gospodărire și menținere a esteticii comunei.

Art.7.2. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2000lei, următoarele fapte:

  • neasigurarea curățirii geamurilor și vitrinelor, neînlocuirea celor sparte, neîntreținerea firmelor și fațadelor clădirilor magazinelor, chioșcurilor unde își desfășoara activitatea;
  • neamplasarea de către agenții economici la fiecare intrare din stradă la punctele de lucru sau sediul unde își desfășoara activitatea, a unui coș pentru ambalaje;
  • neluarea de către instituțiile de cultură sau instituțiile care au compartimente cu atribuții în administrarea statuilor, grupurilor statuare, monumentelor, a măsurilor de evitare a degradărilor acestora, precum și neînlăturarea de pe acestea a înscrisurilor și însemnelor de orice fel;
  • nepăstrarea curațeniei la locurile de depozitare a reziduurilor menajere;
  • neincinerarea deșeurilor periculoase rezultate din activitatea sanitară a cabinetelor medicale individuale de pe teritoriul comunei Topolog
  • neasigurarea igienei în imobilele și incintele, sub orice formă, prin activități de curățare, dezinfecție și deratizare;
  • nedepozitarea corespunzătoare a rezidurilor menajere, industriale, agricole, precum și materialele refolosibile;
  • neefectuarea și nemenținerea curățeniei trotuarelor, a părții carosabile, a străzii sau a drumului, a locurilor de parcare pe care le folosesc și să îndepărteze zăpada și gheața de pe trotuarele din dreptul imobilelor și incintelor în care își desfășoara activitatea, pentru asigurarea igienei publice și curățeniei în localitate;
  • necurățarea mijloacelor de transport și a utilajelor la intrarea pe drumurile publice;
  • nemenținerea în stare perfectă de funcționare rețeaua de iluminat public și stradal, verticalitatea stâlpilor de curent electric și telefoane;
  • folosirea domeniului public pentru staționare de mijloace de transport, remorci, utilaje, etc, care afectează traficul rutier și stradal;
  • se interzice utilizarea șanturilor de scurgere din fața clădirilor, precum și din apropierea unor surse de apă (pârâuri, luciu apă) pentru evacuarea apelor fecale-menajere și dejecțiilor animaliere;
  • se interzice depozitarea în șanțurile de scurgere, pe malurile acestora, pe podețe și tuburile de beton/plastic aferente a materialelor de construcție sau deșeurilor de orice fel;
  • se interzice depozitarea pământului rezultat din curățirea șanțului pe marginea carosabilă a străzii și neaducerea la starea ințiala a căilor publice de acces;
  • aruncarea animalelor aflate în stare de putrefacție în containerele amplasate pentru strângerea gunoiului menajer;
  • aruncarea sau plasarea deşeurilor în alte locuri, decât cele special amenajate în acest scop.

Art.8.1. Contravenții privind nerespectarea de către societatea de salubrizare a normelor privind colectarea reziduurilor menajere.

Art. 8.2. Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 200 lei la 500 lei, următoarele fapte:

  • necolectarea reziduurilor menajere conform frecvenței și în zilele programate prevăzute în graficul de colectare, manipularea necorespunzătoare a recipienților de colectare de către angajat provocând deteriorarea acestora, precum și nesalubrizarea spațiilor pe care sunt amplasate;
  • neluarea măsurilor de acoperire și etanseizare a autovehiculelor de transport a reziduurilor menajere fără a fi luate măsurile de spălare și dezinfecție a utilajelor de colectare și transport a reziduurilor menajere.

Art.9.1. Contravenții privind nerespectarea de către regiile autonome și societățile comerciale a normelor privind executarea lucrărilor de construcții, reparații și demolări la clădiri, a lucrărilor de reparații și intervenții pe carosabilul străzii.

Art. 9.2. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, următoarele fapte:

  • neîmprejmuirea incintelor de construcții sau reparații a șantierului lucrărilor în execuție și neluarea măsurilor de salubrizare și întreținere a curățeniei în jurul împrejmuirilor;
  • nesalubrizarea în aceeași zi a suprafețelor de carosabil sau trotuar pe care se execută lucrări de construcții ori reparații a acestora și intervenții la gospodărirea subterană;
  • modificarea, spargerea sau desființarea căilor de comunicație publică de interes local fără autorizația prealabilă dată de organele competente, precum și nerespectarea termenelor și condițiilor de execuție din autorizatie;
  • se exceptează de la autorizarea prealabilă închiderea, ocuparea temporară a căilor de comunicație publică în vederea remedierii avariilor la instalațiile subterane sau înlăturarea incendiilor, respectiv a urmărilor fenomenelor meteorologice periculoase în cazul în care termenul de remediere a avariilor este mai mare de 48 de ore, executanții lucrărilor au obligația de a obține autorizație, urmând a respecta termenele și condițiile de execuție prevăzute în această autorizație, remedierea avariei, după care terenul afectat trebuie adus la starea inițială. În cazul nerespectării celor menționate mai sus urmează a se imputa contravaloarea lucrărilor celui care avea obligația să o facă;
  • neînștiințarea serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei comunei TOPOLOG  despre lucrările de construcție de orice fel de unde rezultă pământ, moloz sau alte asemenea reziduuri, în vederea stabilirii traseelor pentru transportul și depozitarea acestora;
  • neasigurarea curățeniei autovehiculelor de noroi sau alte reziduuri pentru a nu murdării căile publice, înainte de ieșirea acestora din zona construibilă sau alte asemenea locuri;
  • neasigurarea curățeniei căilor publice din zona de construcții inclusiv a părților din calea publică care sunt cuprinse în incinta acesteia;
  • închiderea și ocuparea străzilor fără autorizație în vederea executării de construcții de orice fel;
  • neinstalarea și nemenținerea în loc vizibil unde se efectueaza lucrarile, până la închiderea șantierului, a unui panou în care să se indice denumirea, sediul și nr. de telefon al proiectantului, beneficiarului și numele șefului punctului de lucru;
  • construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, cât şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al comunei vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului. Procedura se poate declanşa din oficiu de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale și va putea trece de îndată la desfiinţarea construcţiilor executate fără autorizaţie de construire.

Art.10.1. Contravenții privind nerespectarea de către cetățeni, societăți comerciale, regii autonome, organizații și instituții a normelor cu privire la întreținerea și păstrarea curățeniei scuarurilor, zonelor verzi, clădirilor, locuințelor, anexelor gospodărești, arterelor de circulație, cimitirelor și locurilor publice precum și a împrejmuirilor acestora.

Art.10.2. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2000 lei, următoarele fapte:

  • tăierea, ruperea ori scoaterea din rădăcini de arbori, arbuști ori lăstari cu sau fără ridicarea acestora, fără înștiințarea primăriei și fără aprobarea reprezentanților ocolului silvic;
  • însușirea de arbori doborâți de fenomene naturale sau de arbori care au fost tăiați sau scoși din rădăcini fără aprobarea reprezentanților ocolului silvic și al primăriei Topolog;
  • staționarea autovehiculelor de orice fel pe zonele verzi sau pe trotuare;
  • pășunatul pe zonele verzi ale comunei Topolog;
  • distrugerea zonelor verzi prin rupere, călcare, tăiere sau prin orice alte mijloace;
  • împrăștierea, aruncarea sau folosirea de substanțe chimice pe terenurile agricole cât și în pădurile care aparțin comunei Topolog fără asigurarea măsurilor de protecție a faunei.

Art.11. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei - 2.500 lei, următoarele fapte:

  • degradarea sau murdărirea monumentelor eroilor, troițelor, a monumentelor din cimitire, a clădirilor instituțiilor publice (primărie, cămine culturale, cabinete medicale, centre multifuncționale, școli) și din alte locuri publice amplasate pe raza comunei Topolog.

Art.12.1. Contravențiile privind nerespectarea de către persoanele fizice și juridice a normelor privind desfășurarea corespunzătoare a activităților în piețele, târgurile și oboarele de pe raza comunei Topolog.

Art.12.2. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 250 lei la 350 lei, următoarele fapte:

  • comercializarea produselor de origine animalieră în afara spațiilor special amenajate;
  • sacrificarea animalelor destinate vânzării în afara locurilor special amenajate cu respectarea strictă a normelor sanitar-veterinare. Este interzisă cu desavârșire sacrificarea animalelor în spațiile deschise sau în alte locuri publice.
  • comercializarea neautorizată a băuturilor alcoolice, precum și consumarea acestora în alte locuri decât cele special amenajate;
  • vânzarea ambulantă de preparate alimentare calde sau reci în locuri improprii de vânzare;
  • comercializarea substanțelor toxice și inflamabile, precum și utilizarea artificiilor și petardelor în locuri publice.

Art.13. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, următoarele fapte:

  • amplasarea sau depozitarea pe domeniul public, a bunurilor materiale de orice fel, ca utilaje, ambalaje, tonete, chioșcuri, mese, construcții metalice, materiale de construcții de orice fel, caroserii de autovehicule, autovehicule, degradate, avariate, dezmembrate, parțial sau total, cu sau fără numere de înmatriculare, a gunoiului provenit de la animale și altele chiar dacă nu au fost stipulate în prezentul Regulament.

Art.14.1. Contravenții la normele privind transportul de mărfuri și persoane pe raza comunei Topolog.

Art.14.2. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă următoarele fapte:

  • punerea în circulație a vehiculelor de orice fel care sunt deteriorate, nu îndeplinesc condițiile de curățenie și igienă, poluează atmosfera sau au scurgeri de ulei, carburanți - sancțiuni contravenționale: 300 lei–600 lei;
  • neasigurarea curățeniei și neigienizării mijloacelor de transport de persoane de către cei ce le dețin sau le folosesc, pe tot timpul în care acestea sunt în circulație - sancțiuni contravenționale: 100 lei-200 lei;
  • încărcarea și etanșarea necorespunzătoare a autovehiculelor ce efectuează transportul diferitelor materiale pentru a preîntâmpina împrăștierea lor, în timpul transportului și murdărirea sau degradarea căilor publice - sancțiuni contravenționale: 400 lei-800 lei;
  • neasigurarea curățirii căilor publice după efectuarea operațiilor de încărcare sau descărcare a mijloacelor de transport - sancțiuni contravenționale: 300 lei-600 lei.

Art.15. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă următoarele fapte:

  • transportul de materiale inflamabile explozibile în mod necorespunzător - sancțiuni contravenționale: 300 lei- 400 lei.

Art.16.1. Contravenții privind nerespectarea de către persoanele fizice și juridice a normelor cu privire la protejarea mediului înconjurător.

Art.16.2. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei - 1000 lei următoarele fapte:

  • depozitarea în șanțurile de scurgere a apelor pluviale, pe malurile acestora, pe podețele și tuburile de beton aferente acestora, a materialelor sau deșeurilor de orice fel;
  • utilizarea șanțurilor din fața clădirilor pentru evacuarile ori scurgerile de ape fecalo-menajere sau cu conținut periculos;
  • parcarea mașinilor sau utilajelor de orice fel în zona de protecție a șanțurilor dacă acestea ar putea duce la deteriorarea sau funcționarea necorespunzătoare a șanțurilor;
  • neîntreținerea permanentă a curățeniei șanțurilor de scurgere a apelor pluviale, a podețelor și tuburilor de beton/plastic, aferente acestora pe întreaga lungime aferentă proprietății, în vederea evitării inundațiilor ori a stagnării apelor.

Art.17.1. Contravenții la normele privind protecția mediului

Art.17.2. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă la 250 lei la 2.500 lei pentru persoanele fizice și persoanele juridice a următoarele fapte:

  • arderea mirișitilor, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a autorităților publice locale;
  • aprinderea și folosirea focurilor deschise, decât în vetre special amenajate și semnalizate;
  • aruncarea și depozitarea pe malurile, în albiile râurilor, pâraielor, pârâiașelor și în luciurile de apă a deșeurilor de orice fel, inclusiv gunoiul de grajd;
  • deversarea în apele de suprafață și subterane, ape uzate, fecalo-menajere, substanțe periculoase;
  • folosirea îngrășămintelor chimice și produselor de protecția plantelor în zonele sau pe suprafețele unde sunt instituite măsuri speciale de protecție;
  • folosirea în perioada înfloririi a plantelor a căror polenizare se face prin insecte, numai acele tratamente cu produse de protecția plantelor care sunt selective față de insectele polenizatoare;
  • spălarea obiectelor, produselor, ambalajelor, materiale care pot produce impurificarea apelor de suprafață.

Art.17.3. Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda in cuatum de la 300 la 600 de lei tranzitarea turmelor de animale in intravilanul localitatii fara acordul expres al primariei si respectarea normelor de mediu in vigoare.

 

                               CAPITOLUL V - Sancțiuni  

 

                   Art. 18  Eliminarea

 (1) Producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri au obligaţia să supună deşeurile care nu au fost valorificate potrivit art. 15 unei operaţiuni de eliminare în condiţii de siguranţă, care îndeplinesc cerinţele art. 21.

 (2) Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru activitatea de eliminare a deşeurilor au următoarele obligaţii:

 a) să asigure eliminarea în totalitate a deşeurilor care le sunt încredinţate; 

b) să folosească cele mai bune tehnici disponibile şi care nu implică costuri excesive pentru eliminarea deşeurilor; 

c) să introducă în instalaţia de eliminare numai deşeurile menţionate în autorizaţia emisă de agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, ANPM, după caz, şi să respecte tehnologia de eliminare aprobată de acestea. 

 (3) Abandonarea, aruncarea, precum şi ascunderea deşeurilor sunt interzise. 12/01/2023 - alineatul a fost modificat prin Lege 17/2023

 (4) Eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop sunt interzise. 12/01/2023 - alineatul a fost modificat prin Lege 17/2023 

(5) Se interzice incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect. 07/04/2022 - alineatul a fost modificat prin Ordonanţă de urgenţă 38/2022 

(6) Îngroparea deşeurilor de orice fel este interzisă. 07/04/2022 - alineatul a fost introdus prin Ordonanţă de urgenţă 38/2022.

Amenda de la 30000-45000 lei pentru pers fizica si 50000-70000 lei pers juridica.

 

             Art. 19  Deşeurile periculoase provenite din gospodării 

(1) Până la 1 ianuarie 2025, autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora trebuie să organizeze colectarea separată a fracţiei de deşeuri periculoase care provin din gospodării, să se asigure ca sunt tratate în conformitate cu art. 4 şi 21 şi că nu contaminează alte fluxuri de deşeuri municipale. .

(2) Art. 27-29 nu se aplică deşeurilor mixte provenite din gospodării.

 (3) Art. 29 nu se aplică fracţiunilor separate de deşeuri periculoase provenind din gospodării atât timp cât colectarea, eliminarea sau valorificarea lor nu a fost acceptată de o unitate sau întreprindere care a obţinut o autorizaţie sau a fost înregistrată în conformitate cu art. 34 şi art. 35. 

(4) Persoanele fizice au obligaţia să depună deşeurile provenite din gospodărie, pe tipuri, în sistemul de colectare separată a deşeurilor municipale gestionate de operatorii economici prevăzuţi în Legea nr. 101/2006, republicată, cu modificările ulterioare, inclusiv în centrele prevăzute la art. 60 pct. A lit. h) şi i).

 (5) Persoanele fizice care deţin în gospodărie uleiuri vegetale folosite sunt obligate să predea cu titlu gratuit întreaga cantitate numai operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de salubritate, colectare, valorificare şi/sau de eliminare a uleiurilor uzate. 

Amenda 10000-20000 lei pers fizica  art. 30 alin. (4) si (5).

(6) Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au următoarele obligaţii:

 a) să asigure colectarea separată cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, iar până la data de 1 ianuarie 2025 şi pentru textile din deşeurile municipale, să stabilească dacă gestionarea acestor deşeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului desalubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/pe tip de material şi să organizeze atribuirea conform deciziei luate; 12/01/2023 - litera a fost modificată prin Lege 17/2023,

 b) să atingă un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată, minim pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării;

 c) să atingă, până în anul 2025 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale de 55% din masă; 

d) să atingă, până în anul 2030 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale de 60% din masă; 

e) să atingă, până în anul 2035 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale de 65% din masă; 

f) să includă în caietele de sarcini şi în contractele de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, în aplicarea principiilor prevăzute la art. 3 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, tarife distincte pentru activităţile desfăşurate de operatorii de salubrizare pentru gestionarea deşeurilor prevăzute la lit. a), respectiv pentru gestionarea deşeurilor, altele decât cele prevăzute la lit. a);

 g) să stabilească şi să includă în caietele de sarcini, în contractele de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare şi în regulamentele serviciului de salubrizare indicatori de performanţăpentru fiecare activitate din cadrul serviciului de salubrizare, care să cuprindă indicatorii prevăzuţi în anexa nr. 5, astfel încât să atingă obiectivele de reciclare prevăzute la lit. b)-e) şi penalităţi pentru nerealizarea lor;

 h) să implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instrumentul economic "plăteşte pentru cât arunci", bazat pe unul sau mai multe dintre următoarele elemente: (i) volum; (ii) frecvenţă de colectare; (iii) greutate; (iv) saci de colectare personalizaţi;

 i) să stabilească şi să aprobe pentru beneficiarii serviciului de salubrizare taxe/tarife distincte pentru gestionarea deşeurilor prevăzute la lit. a), respectiv pentru gestionarea deşeurilor, altele decât cele prevăzute la lit. a), şi sancţiuni aplicabile în cazul în care beneficiarul serviciului nu separă în mod corespunzător fluxurile de deşeuri stabilite prin Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 12/01/2023 - litera a fost modificată prin Lege 17/2023,

 j) să aplice după aprobarea tarifelor/taxelor prevăzute la lit. i) pentru gestionarea deşeurilor prevăzute la lit. a) valoarea contribuţiei pentru economia circulară prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, numai pentru cantităţile de deşeuri destinate a fi eliminate prin depozitare rezultate din aplicarea indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contracte; 30/09/2022 - litera a fost modificată prin Ordonanţă de urgenţă 133/2022,

 k) să aplice după aprobarea tarifelor/taxelor prevăzute la lit. i) pentru gestionarea deşeurilor, altele decât cele prevăzute la lit. a), valoarea contribuţiei pentru economia circulară prevăzută în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cantităţile de deşeuri destinate a fi eliminate prin depozitare; 30/09/2022 - litera a fost modificată prin Ordonanţă de urgenţă 133/2022,

 l) să stabilească prin contracte de delegare în sarcina operatorilor de salubrizare suportarea costurilor aferente achitării contribuţiei prevăzute la lit. j) şi k) pentru cantităţile de deşeuri municipale destinate a fi depozitate care depăşesc cantităţile corespunzătoare indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contracte; 12/01/2023 - litera a fost modificată prin Lege 17/2023,

 m) să organizeze, să gestioneze şi să coordoneze activitatea de colectare a deşeurilor provenite de la lucrări pentru care nu este necesară emiterea unei autorizaţii de construire/desfiinţare potrivit art. 11 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

 n) să organizeze, să gestioneze şi să coordoneze activitatea de colectare a deşeurilor provenite de la lucrări de construcţii abandonate pe teritoriul lor administrativ.

 (7) Producătorii au obligaţia să acopere costurile de gestionare a deşeurilor din deşeurile municipale pentru care se aplică răspunderea extinsă a producătorului stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă şi prin Legea nr. 249/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 212/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015, cumodificările şi completările ulterioare. 

(8) Titularii pe numele cărora au fost emise autorizaţii de construire şi/sau desfiinţare potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia să gestioneze deşeurile din construcţii şi desfiinţări, astfel încât să atingă un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială, inclusiv operaţiuni de rambleiere care utilizează deşeuri pentru a înlocui alte materiale, de minimum 70% din masa deşeurilor nepericuloase provenite din activităţi de construcţie şi desfiinţări, cu excepţia materialelor geologice naturale definite la categoria 17 05 04 din anexa la Decizia Comisiei din 18 decembrie 2014 de modificare a Deciziei 2000/532/CE de stabilire a unei liste de deşeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

Amenda 20000-45000 lei prev. art.17 alin. (5) 

 

                            Art. 20  Deşeurile periculoase provenite din gospodării (1) Până la 1 ianuarie 2025, autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora trebuie să organizeze colectarea separată a fracţiei de deşeuri periculoase care provin din gospodării, să se asigure ca sunt tratate în conformitate cu art. 4 şi 21 şi că nu contaminează alte fluxuri de deşeuri municipale. Amenda 20000-45000 lei prev. Art. 30 alin. (1)

 

                       Art. 21 Biodeşeurile (1) Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora cu respectarea art. 16 alin. (1), (2) şi (4) trebuie ca până la 31 decembrie 2023 să organizeze colectarea separată şi reciclarea la sursă a biodeşeurilor sau colectarea separată a acestora fără a le amesteca cu alte tipuri de deşeuri. 

Amenda 20000-45000 lei prev. art. 33 alin. (1).

 Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, unităţile administrativ-teritoriale care nu fac parte dintr-o asociaţie de dezvoltare intercomunitară, operatorii de salubritate au obligaţia de a raporta agenţiei judeţene pentru protecţia mediului anual în registrul/registrele instituit/e de ANPM: a) cantităţile de deşeuri generate şi gestionate, cantităţile de deşeuri reciclabile colectate separat, inclusiv biodeşeuri, cantitatea de deşeuri pregătite pentru reutilizare şi reciclare, capacitatea autorizată şi utilă a instalaţiilor folosind, unde este cazul, anexa IV, partea A, partea B, punctul III din Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1.004; b) la cerere, alte informaţii cu privire la performanţa şi funcţionarea sistemului integrat de gestionare a deşeurilor.

Amenda 20000-45000 lei prev. art. 49 alin. (14).

 

                          Art. 22  Autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv a municipiului Bucureşti au următoarele obligaţii: A. la nivel de comune, oraşe şi municipii, inclusiv la nivelul municipiului Bucureşti:

 a) asigură implementarea la nivel local a obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană şi pentru respectarea prevederilor convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care România este semnatară;

 b) urmăresc şi asigură îndeplinirea prevederilor din PJGD şi din programele de prevenire a generării de deşeuri; 

c) elaborează şi alte strategii şi programe proprii pentru asigurarea prevenirii generării de deşeuri şi gestionarea sustenabilă a deşeurilor; 

d) asigură aprobarea investiţiilor în domeniul deşeurilor în acord cu prevederile planificării în domeniul deşeurilor şi al planificării urbanistice şi de amenajare a teritoriului;

 e) hotărăsc asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deşeurilor, în condiţiile prevăzute de normele juridice în vigoare;

f) desemnează o persoană din rândul angajaţilor proprii pentru urmărirea şi îndeplinirii obligaţiilor legale privind gestionarea deşeurilor prevăzute de legislaţia în vigoare;

 g) asigură şi răspund pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare; 

g 1 ) asigură şi răspund pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea şi eliminarea finală a deşeurilor periculoase, provenite din gospodării, pe cheltuiala autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, cu posibilitatea recuperării contravalorii costurilor conform prevederilor art. 22; 12/01/2023 - litera a fost introdusă prin Lege 17/2023

 h) asigură spaţiile necesare pentru colectarea separată a deşeurilor, ţinând cont de reglementările urbanistice şi de cele emise de Ministerul Sănătăţii, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deşeu şi dezvoltă în mod corespunzător centrele înfiinţate potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a oferi populaţiei posibilitatea de a se debarasa, fără plată, de deşeuri de hârtie şi carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, textile, ambalaje, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, deşeuri de baterii şi acumulatori, ulei vegetal uzat şi deşeuri voluminoase, inclusiv saltele şi mobilă; 12/01/2023 - litera a fost modificată prin Lege 17/2023 

i) asigură spaţii necesare pentru colectarea separată a deşeurilor periculoase provenite de la populaţie;

 j) asigură informarea locuitorilor prin mijloace adecvate şi prin postare pe site-ul propriu asupra sistemului de gestionare a deşeurilor din cadrul localităţilor, inclusiv cu privire la centrele prevăzute la lit. h);

k) asigură informarea locuitorilor prin mijloace adecvate şi prin postare pe site-ul propriu cu privire la: (i) modalitatea de selectare a deşeurilor în gospodării şi de aruncare a deşeurilor în spaţiile prevăzute la lit. h); (ii) calendarul de ridicare al deşeurilor, pe tipuri şi categorii; (iii) modalitatea de gestionare a deşeurilor periculoase generate în gospodării; (iv) rezultatele colectării selective a deşeurilor, pe categorii, şi a valorificării acestora; l) acţionează pentru refacerea prejudiciului adus mediului în urma gestionării defectuoase a deşeurilor şi asigură prin măsuri adecvate protecţia mediului; m) asigură şi răspund pentru monitorizarea activităţilor legate de gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală, potrivit legii.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale municipiului Bucureşti aprobă, prin hotărâri ale consiliului local/judeţean/general, măsurile necesare pentru interzicerea abandonării, aruncării necontrolate a deşeurilor sau gestionării neconforme cu ierarhia deşeurilor.

 (3) Pentru deşeurile generate în gospodăriile populaţiei, autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale municipiului Bucureşti şi, după caz, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară încheie contracte, parteneriate sau alte forme de colaborare, în conformitate cu aria declarată, cu toate organizaţiile autorizate care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin actele normative care transpun directivele individuale. 

(4) Unităţile administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor sau asociaţiile de dezvoltare intercomunitare solicită organizaţiilor care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului acoperirea costurilor de gestionare pentru deşeurile municipale care fac obiectul răspunderii extinse a producătorului, stabilite în baza actului normativ care reglementează fluxul specific al respectivelor deşeuri, şi stabilesc modalitatea prin care se plătesc serviciile aferente acelor deşeuri, prestate de operatorii de salubrizare.

(5) Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sau unităţile administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor utilizează sumele încasate pentru acoperirea costurilor de gestionare pentru deşeurile municipale care fac obiectul răspunderii extinse a producătorului exclusiv pentru scopurile cărora le sunt destinate

Amenda 20000-45000 lei prev. art. 60 alin. (1)-(4) si (6).

 

                  Art. 23   Colectarea

 (1) Producătorii şi importatorii de uleiuri şi lubrifianţi sunt obligaţi să informeze publicul asupra necesităţii colectării şi despre beneficiile aduse de valorificarea şi/sau eliminarea adecvate a uleiurilor uzate; informaţia trebuie amplasată în locuri vizibile la toate punctele de comercializare şi trebuie să conţină următorul text: " Acest ulei trebuie predat unui colector autorizat după utilizare!" (2) Uleiurile de motor şi de transmisie destinate comercializării trebuie să aibă inscripţionat pe ambalaj următorul text: " Acest ulei trebuie predat unui colector autorizat după utilizare! Este interzisă amestecarea acestui ulei cu solvenţi, lichid de frână şi lichid de răcire. Este interzisă utilizarea acestuia drept carburant în amestec cu motorină".

Amenda 5000-10000 lei prev. Art. 32 alin. (1)-(2).

 

                  Art. 24  Titularii pe numele cărora au fost emise autorizaţii de construire şi/sau desfiinţări şi producătorii şi deţinătorii de uleiuri uzate trebuie să raporteze anual APM, până la 30 aprilie a anului următor celui pentru care se raportează, conformarea cu art. 17 alin. (7) şi măsurile adoptate potrivit art. 31 alin. (1).

(1) Operatorii economici prevăzuţi la art. 13 alin. (5) trebuie să raporteze anual autorităţii administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale şi ANPM, după caz, măsurile adoptate şi progresul înregistrat

(2) Producătorii care introduc pe piaţa din România produse reutilizate care includ atât produse reparate, cât şi produse uzate care au parcurs operaţia de pregătire pentru reutilizare trebuie să pună la dispoziţia autorităţii publice centrale în domeniul economiei şi autorităţilor pentru protecţia mediului o evidenţă cronologică a cantităţilor de produse reutilizate, componentelor reutilizate, deşeurilor rezultate din procesul de pregătire pentru reutilizare, tipurilor şi a beneficiarilor produselor respective potrivit normei prevăzute la art. 14 alin. (5).

(3)  Producătorii şi deţinătorii de deşeuri prevăzuţi la alin. (9), precum şi la art. 48 raportează datele în registrul/registrele instituit/e de ANPM.

Amenda 5000-10000 lei prev. Art. 49 alin. (9), (11), (12) si (15).

 

                       CAPITOLUL VI – DISPOZIȚII FINALE

Art.25. În cazul în care contravenientul nu respectă obligația de a înlătura situația creată prin săvârșirea contravenției, ca de exemplu, de evacuare a materialelor de demolare a construcțiilor, de remediere a degradărilor produse, etc., organul constatator poate aplica în mod repetat, după fiecare somație, o nouă amenda pentru contravenția săvârșită. Agentul constatator stabilește amenda în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției. În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe ă cărui rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activității în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

               Art.26. Constatarea și sancționarea contravențiilor săvârșite în prezenta hotărâre se face de către:

•           primar și viceprimar;

•           salariații primăriei anume împuterniciți prin dispoziții ale primarului comunei Horia;

 

              Art.27. Pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor se recuperează în modul următor:

 

•           situația în care există tarif de evaluare a pagubelor, agentul constatator, dacă are dreptul să aplice sancțiunea, stabilește și despăgubirea pe bază de tarif, făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal;

•           dacă nu există tarif de evaluare a pagubei, partea vătămată își va putea valorifica pretențiile conform legislației civile în vigoare.

Art.28. Sunt supuse confiscării bunurile care au servit la săvârșirea contravenției.

Art.29. Împortriva procesului verbal de contravenție și de aplicare a sancțiunii, contravenienții pot face plângere, în termenul legal, la Judecătoria Babadag, anexând procesul verbal de constatare a contravenției.

Art.30. Achitarea pe loc sau în termen de cel mult 15 zile de la data încheierii procesului verbal ,ori, după caz, de la data comunicării acestuia, a jumatate din minimul amenzii.

Art.31. Procedura constatării contravențiilor și aplicarea acestora se completează cu prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Art.32. Prezentul regulament se va aduce la cunoștința cetățenilor comunei  Topolog prin afișare la avizier și pe site-ul primăriei.