Art.1. Se aprobă contul de execuţie al bugetului de venituri şi cheltuieli al comunei Ungureni pe trimestrul I al anului 2023, prevăzut în forma prezentată conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu drept de contestare, în condițiile Legii nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, la instanța de contencios administrativ competentă.
Art.3. Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de către primarul comunei Ungureni, județul Bacău, prin compartimentul financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică, prin grija Secretarului general al comunei Ungureni în termenul prevăzut de lege: Primarului comunei Ungureni, Instituției Prefectului-județul Bacău în vederea exercitării controlului de legalitate, compartimentului financiar-contabil, autorităților, instituțiilor sau persoanelor interesate, și va fi adusă la cunoștința publică în condițiile legii.