Văzând Proiectul de hotărâre privind modificarea organigramei şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului oraşului Urlaţi şi serviciile publice de interes local, pentru anul 2022, iniţiat de Primarul oraşului Urlaţi ;
Având în vedere Nota de fundamentare nr.3394/14.02.2022 și Nota de Fundamentare nr.4368/23.02.2022, privind modificarea organigramei și a statului de funcții al UAT oraș Urlați;
În baza prevederilor :
-art.III din O.U.G. nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările şi completările ulterioare;
-art.129 alin.(2) lit.a) şi alin.(3) lit.c) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând Rapoartele de specialitate nr.6533/23.03.2022 și 6535/24.03.2022 ale Biroului Resurse Umane, Raportul Comisiei Activități social culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport și Raportul Comisiei Juridică, de disciplină;
În temeiul art. 139, alin. (3) lit. g) şi art. 196 alin (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Local al orașului Urlați adoptă prezenta hotărâre :
Art. 1. Se aprobă Organigrama şi numărul de personal din aparatul de specialitate al Primarului orașului Urlați și a serviciilor publice din subordinea Consiliului Local Urlați, Conform Anexei nr.1 și Statul de funcţii nominal U.A.T. Oraș Urlați, conform Anexei nr.2, anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se desemnează Biroul Resurse Umane și Biroul Contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Urlaţi.