Văzând proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Extindere rețea de apă pe str. Valea Bobului și str. 1 Mai, oraș Urlați, jud. Prahova”, inițiat de Primarul orașului Urlați ;
Având în vedere Nota de fundamentare înregistrată la nr.10841/18.05.2022;
În baza prevederilor :
- Art. 129 alin.(2), lit.b) coroborat cu alin.(4) lit.d)) din Ordonanța de Urgentă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care stipulează faptul că în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. b), consiliul local aprobă, la propunerea primarului, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local, în condițiile legii;,
- Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, art. 44, alin. (1), conform căruia „Art. 44: Aprobarea proiectelor de investiţii publice locale,
(1) Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum şi ale celor finanţate din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă de către autorităţile deliberative.”,
- Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice, Art. 42;
- prevederile HOTĂRÂRII nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
-Art.129 alin.(1), alin.(2) lit.d), alin.(7) lit.n) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
-Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând Raportul de specialitate nr.10961/19.05.2022 și Rapoartele Comisiei Economico-financiară, Comisiei Amenajarea teritoriului și urbanism și Comisiei Juridică;
În temeiul art.139, art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Consiliul Local al orașului Urlați adoptă prezenta hotărâre :
Art. 1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Extindere rețea de apă pe str. Valea Bobului și str. 1 Mai, oraș Urlați, jud. Prahova” conform Deviz general după cum urmează:
a.INDICATORI TEHNICI
In cadrul prezentei investitii se propun lucrări privind extinderea rețelei de distribuție pe străzile 1 Mai, Valea Bobului (și str. Castanilor).
Tabel contralizator lucrări prevăzute:
Nr. Crt. | Denumire lucrare | Obiect 1 – Extindere reţea apă pe str. 1 Mai | Obiect 2 – Extindere reţea apă pe str. Valea Bobului | TOTAL | |
2.1.Extindere reţea str. Castanilor | 2.2.Extindere reţea str. Valea Bobului |
| |||
1 | Racord conducta distributie existenta | 1 buc | 1 buc | - | 2 buc |
2 | Retea distribuţie PEID, De 110 mm | 335 m | 764 m | 916 m | 2015 m |
3 | Bransamente | 2 buc | - | 23 buc | 25 buc |
4 | Lucrari speciale | - | Inlocuire pompe apa in rezervor Urlati | - |
|
Durata estimată de realizare a proiectului este de 6 luni.
b.INDICATORI ECONOMICI
| Valoare (fara TVA) | Valoare cu TVA | ||
(Lei) | (Euro) | (Lei) | (Euro) | |
Total valoare investitii | 672,227.71 | 135,844.74 | 799,950.98 | 161,655.25 |
din care Constructii + Montaj (C+M) | 542,679.59 | 109,665.47 | 645,788.71 | 130,501.91 |
Art.2. Prezenta hotărâre se va comunica de către Secretarul Orașului Urlați în vederea ducerii sale la îndeplinire de către:
- Primarul Oraşului Urlați;
- Biroul Contabilitate;
- Serviciul Urbanism, Tehnic, Investiţii, Cadastru și Registru Agricol din cadrul Primăriei oraşului Urlaţi.
Art.3. Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publică prin publicare pe site-ul propriu al Orașului Urlați (www.urlati-ph.ro) și va fi înaintată, în vederea exercitării controlului de legalitate, către Instituția Prefectului, Județul Prahova.