Nr. 22680 / 15.11.2023
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind darea în folosință gratuită a terenului în suprafață de 19282 mp, categorie de folosință neproductiv, situat în Lunca Cricovului Sărat, Tarlaua 131, Parcela N 207/1, număr cadastral 21974, către Federația Română de Airsoft
Prin adresa înregistrată la nr.22258 din 08.11.2023, Federația Română de Airsoft solicită atribuirea unui teren pentru desfășurarea activităților specifice obiectului federației, în scopul ridicării unei baze sportive de tip „teren de airsoft” destinată publicului și sportivilor, în domeniul și ramura sportivă airsoft, pentru promovarea acestui sport la nivel local și național, precum și participarea la evenimente și competiții sportive de tip airsoft.
Conform statutului , Federația Română de Airsoft este persoană juridică de interes național, de utilitate publică, de drept privat, nonprofit, fără scop lucrativ, cu personalitate juridică.
Potrivit prevederilor art.49 alin.(1) lit.b) din Ordonanța Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, „Autoritățile administrației publice locale vor sprijini persoanele juridice constituite în temeiul prezentei ordonanțe prin: (...):
b) atribuirea, în functie de posibilități, a unor terenuri în scopul ridicării de construcții necesare desfășurarii activității lor.
De asemenea , potrivit prevederilor art.3 alin.(1) și art.15 alin.(1) din Legea nr.69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare:
Art. 3
(1) Autoritățile administrației publice, unitățile și instituțiile de învățământ, instituțiile sportive, precum și organismele neguvernamentale de profil au obligația să sprijine sportul pentru toți și sportul de performanță și să asigure condițiile organizatorice și materiale de practicare a educației fizice și sportului în comunitățile locale.
Art. 15
(1) Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini pregătirea sportivă, integrarea în sistemul de învățământ, integrarea socială și profesională a sportivilor de performanță, după caz, pe întreaga perioada a carierei sportive.
Faţă de cele expuse mai sus, în conformitate cu prevederile art.136 alin.(8) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, a fost elaborat proiectul de hotărâre pe care îl supun spre aprobare.
PRIMAR
Marian MĂCHIȚESCU