Nr. 6801 / 16.04.2025
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de H.C.L privind modificarea și actualizarea tarifelor pentru folosirea spațiilor aferente Sălii de sport și pentru modificarea HCL nr.20/10.03.2025
Conform prevederile art 29 alin.2 din Legea nr 69/2000 a educației fizice și sportului,,cluburile sportive de drept public mono sau polisportive se organizează și functionează după regulamente proprii,elaborate conform legii,,
Conform prevederile art.129 alin.(1),,Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale,,iar potrivit alin(2) ,,Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții:
lit d:,,atribuții privind gestionarea serviciilor de interes local,,
Potrivit prevederilor art 129 alin 7 lit c,e si f:,,(7) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local asigură, potrivit competenței sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:
c) sănătatea;
e) tineretul;
f) sportul;
Conform prevederilor art 136 alin 1 din O.U.G. nr.57/2019,proiectele de hotărâri pot fi initiate de primar,de consilierii locali sau de cetățeni
Faţă de cele expuse mai sus, în conformitate cu prevederile art.136 alin.(8) lit.a) din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a fost elaborat proiectul de hotărâre pe care îl supunem spre aprobare.
INITIATORI:
Consilier local
ALEXANDRESCU GEORGE-ALIN