Primarul oraşului Urlaţi, judeţul Prahova ;
Având în vedere Adresa nr.111/07.01.2022 a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlați, înregistrată la nr.436/10.01.2021, prin care solicită încheierea unui Contract de comodat și drept de administrare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova ;
În baza prevederilor art.129 alin.(2) lit.c) și alin.(6) lit.a), coroborate cu art.297 alin.(1) lit.a) și art.298 ÷ 301 din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând Raportul de specialitate nr……/………, Raportul Comisiei Activități social culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport și Raportul Comisiei Juridică, de disciplină;
În temeiul art.139, art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
PROPUN :
Art.1. Se aprobă darea în administrare către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova a imobilului clădiri-teren „Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlați” aparținând domeniul public al U.A.T.O. Urlați, situat în Orașul Urlați, strada Orzoaia de Jos nr.52, valoare de inventar 6.670.399,34 lei.
Art.2. Destinația bunului care face obiectul dării în administrare este funcționarea Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlați, înființat ca serviciu social rezidențial fără personalitate juridică în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova.
Art.3. Predarea-primirea imobilului transmis în administrare potrivit art.1, se face pe bază de Contract de comodat și drept de administrare, încheiat între părţile interesate, în termen de ... zile.
Art.4. Secretarul general al oraşului Urlaţi va comunica prezenta hotărâre, în vederea ducerii la îndeplinire, către Oficiul Juridic, Biroul Contabilitate, Serviciul Urbanism, Tehnic, Investiții, Cadastru și Registru Agricol, din cadrul Primăriei orașului Urlați și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică Primarului orașului Urlați, Instituției Prefectului Județului Prahova și se aduce la cunoștință publică prin publicarea pe pagina de internet www.urlați-ph.ro.
INIȚIATOR, AVIZEAZĂ,
PRIMARUL ORAȘULUI URLAȚI SECRETAR GENERAL
MARIAN MĂCHIȚESCU EUGEN-DRAGOŞ PRUNĂ