Văzând Proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei şi statelor de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului oraşului Urlaţi şi a serviciilor publice de interes local, pentru anul 2022, iniţiat de Primarul oraşului Urlaţi ;
Având în vedere :
-Adresa Instituţiei Prefectului - Judeţul Prahova nr.4744/28.03.2022 înregistrată la Primăria orașului Urlați cu nr.7503/04.04.2022, privind numărul maxim de posturi ce pot fi încadrate la nivelul unității administrativ-teritoriale în anul 2022 ;
-Nota de Fundamentare nr.8030/11.04.2022 ;
În baza prevederilor art.III din O.U.G. nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art.129 alin.(2) lit.a) şi alin.(3) lit.c) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând Raportul de specialitate nr.8727/20.04.2022 al Biroului Resurse Umane, Raportul Comisiei Activități social culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport și Raportul Comisiei Juridică, de disciplină;
În temeiul art. 139, alin. (3) lit. g) şi art. 196 alin (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Local al orașului Urlați adoptă prezenta hotărâre :
Art. 1. Se aprobă Organigrama şi numărul de personal din aparatul de specialitate al Primarului orașului Urlați și a serviciilor publice din subordinea Consiliului Local Urlați, Conform Anexei nr.1 și Statul de funcţii nominal U.A.T. Oraș Urlați, conform Anexei nr.2, anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se desemnează Biroul Resurse Umane și Biroul Contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Urlaţi.