Văzând proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general al unităţii administrativ-teritoriale pe anul 2022, iniţiat de Primarul oraşului Urlaţi ;
Având în vedere :
- Ordonanța Guvernului nr.19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022;
-Scrisoarea M.F. nr.465664/22.08.2022 și Deciziile nr.1210/1211/23.08.2022 ale Inspectoratului Școlar Județean Prahova privind repartizarea unor sume pentru finanțarea burselor elevilor din învățământul de masă și a drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă ;
- prevederile art.49 alin.(4) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, Secțiunea 4 - Execuția bugetară, cu modificările şi completările ulterioare;
- Raportul de specialitate al Biroului Contabilitate din cadrul Primăriei oraşului Urlaţi, înregistrat la nr.17534/30.08.2022, Raportul Comisiei Economico-financiare, Raportul Comisiei Activități social culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport și Raportul Comisiei Juridice;
În conformitate cu prevederile art.129, alin.(2), lit. b) şi alin.(4) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ;
În temeiul art.139, art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ;
Consiliul Local al orașului Urlați adoptă prezenta hotărâre :
Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului general al unităţii administrativ-teritoriale pe anul 2022 și estimări pentru anii 2023-2025, după cum urmează :
1.Formularul cod.11 - Anexa nr.3 - Propunere Rectificare - Bugetul general consolidat al unității administrativ teritoriale pe anul 2022;
2.Anexa nr.1a - Propunere Rectificare - Bugetul local la venituri si cheltuieli pe anul 2022;
3.Anexa nr.1b - Propunere Rectificare - Bugetul instituției publice finanțat din venituri proprii și subvenții din bugetul local pe anul 2022 și estimări pentru anii 2023-2025;
4.Anexa nr.2 - Lista de investiții pe anul 2022 și estimări pentru anii 2023-2025.
Art. 2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se desemnează Biroul Contabilitate din cadrul Primăriei oraşului Urlaţi.