Art. 1. - (1) Prezenta hotărâre prevede și autorizează pentru anul 2024:
a) veniturile structurate pe capitole și subcapitole;
b) cheltuielile structurate pe destinații, cu detalierea pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate și paragrafe, după caz;
c) responsabilitățile autorităților administrației publice locale și instituțiilor/serviciilor publice de interes local implicate în procesul de execuție a bugetului local al comunei Valea Mare, inclusiv ale directorului Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Valea Mare;
(2) Bugetul local pe anul 2024 și estimările pentru anii 2025-2027 sunt prevăzute în Anexa nr. 1;
(3) Se aprobă numărul de personal, precum și fondul salariilor de bază și al veniturilor salariale, potrivit art. 26 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, prevăzute în Anexa nr. 2.
(4) Se aprobă Programul de investiții publice pe anul 2024, prevăzut în Anexa nr. 3.
(5) Se ia act că în termenul de 15 zile de la data afișării proiectului bugetului local pe anul 2024 nu s-au depus contestații cu privire la acesta.
Art. 2. - (1) Se aprobă bugetul local al comunei Valea Mare, pe anul 2024, la partea de venituri, în sumă totală de 3.670,96 mii le și cheltuieli în sumă de 4.580,96 mii lei, din care defalcat:
a) pe Secțiunea de funcționare în sumă totală de 3.183,40 mii lei la partea de venituri și în suma totala de 3.183,40 mii lei la partea de cheltuieli;
b) pe Secțiunea de Dezvoltare în sumă totală de 487,56 mii lei, la partea de venituri și în suma totala de 1.397,56 mii lei la partea de cheltuieli
(2) Se aprobă utilizarea excedentului anului precedent în sumă de 910,00 mii lei, pentru finanțarea cheltuielilor Secțiunii de dezvoltare.
Art. 3. - (1) Veniturile bugetului local pe anul 2024 reprezintă limite minime de realizat care permit efectuarea cheltuielilor.
(2) În cazul în care veniturile prevăzute în bugetul local pe anul 2024 nu se realizează, ordonatorul de credite limitează efectuarea cheltuielilor bugetare sub nivelurile aprobate, corespunzător veniturilor încasate, cheltuielilor efectuate și prognozei realizării acestora până la finele anului.
(3) Ordonatorul principal de credite, pe parcursul exercițiului bugetar:
a) monitorizează gradul de realizare a veniturilor proprii, stabilind măsuri de eficientizare a acestei activități;
b) pentru neîndeplinirea obligațiilor pe linie de constatare, stabilire, încasare, urmărire și control a oricăror venituri proprii ale bugetului local, precum și pentru neînregistrarea ori înregistrarea necorespunzătoare a oricăror acte sau fapte generatoare de materie impozabilă în evidențele ce se conduc la nivelul administrației publice locale, aplică persoanelor vinovate sancțiunile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 4. - (1) Cheltuielile prevăzute în bugetul local pe anul 2024 reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, iar modificarea lor se face în condițiile legii.
(2) Angajarea, contractarea de lucrări, bunuri și servicii, precum și efectuarea de cheltuieli de către ordonatorul de credite se fac numai cu respectarea prevederilor legale și în limita creditelor bugetare aprobate.
Art. 5. se aprobă asigurarea fondurilor necesare desfășurării activității de audit public intern în sistem de cooperare pentru exercițiul bugetar 2024 aferent Compartimentului de Audit Public Intern din cadrul filialei Județene Brașov a Asociației Comunelor din România, contribuțiile lunare datorate fiind stabilite în baza Acordului de Cooperare nr. 262//19 mai 2016 cu modificările aduse de actele adiționale ulterioare, astfel:
a) cheltuielile salariale, inclusiv cheltuieli cu deplasări 39.600 lei;
b) cheltuielile pentru pregătirea profesionala 900 lei;
c) cheltuieli cu bunuri si servicii 6000 lei;
Total cheltuieli 46.500 lei /an.
Art. 6. - Primarul, în calitatea de ordonator principal de credite, stabilește veniturile salariale lunare prevăzute de lege, pentru toate persoanele care au calitatea de angajat în raporturile cu comuna Valea Mare, în calitatea acesteia de angajator, persoană juridică, potrivit actelor normative în vigoare.
Art. 7 - Directorul Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Valea Mare în calitatea de ordonator terțiar de credite, potrivit prevederilor art. 141 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 21 alin. (1) și (4) și art. 22 alin. (1) și (3) Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, utilizează creditele bugetare ce i-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unității de învățământ cu personalitate juridică pe care o conduce, inclusiv a părților acesteia, potrivit prevederilor din bugetul aprobat și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale.
Art. 8. - Ordonatorul principal de credite aprobă, potrivit atribuțiilor stabilite prin lege ori prin prezenta hotărâre, repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor prevăzute în bugetul local, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor și de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.
Art. 9. Se aprobă Planul anual al achizițiilor publice si lucrări, conform Anexei 4, la prezenta hotărâre.
Art. 10. Se aprobă Regulamentul privind modul de constituire și utilizare a fondului de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului local, în sumă de 47,00 mii lei conform Anexei 5, la prezenta hotărâre.
Art. 11 - Anexele nr. 1 - 5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 12. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Valea Mare, prefectului județului Covasna, Administrației Județene Covasna a Finanțelor Publice și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Valea Mare, în format electronic, la pagina de internet www.valeamare.info.