Art. 1 - (1) Se aprobă închirierea suprafetelor de pãșune- islaz comunal prin atribuire directă, pentru persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor, membrii ai colectivităţii locale sau care au sediul social pe teritoriul comunei Valea Teilor , judeţul Tulcea, în suprafață totală de 384,36 hectare, afIate în proprietatea privată a comunei Valea Teilor , judeţul Tulcea, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Procedura de atribuire directă, va fi organizată în conformitate cu prevederile Documentației de atribuire pentru închirierea izlazului comunal din proprietatea privată a comunei Valea Teilor , conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Documentaţia de atribuire conţine orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire.
Art.2 - Nivelul chiriei aferent procedurii de atribuire directă este de 155lei/ha/an la care se adaugă taxa pe teren conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Art.3 - Durata închirierii este de 7 ani, începând de la data semnării contractului de către ultima parte, cu posibilitatea prelungirii acestuia, prin act adițional, cu condiţia ca prin prelungire să nu se depăşească termenul maxim de 10 ani prevăzut la art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.4 - Se aprobă Contractul de închiriere-model cadru, conform Anexei nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5 - Se stabilește comisia de evaluare în procedura de atribuire directă pentru închirierea izlazului din proprietatea privată a comunei Valea Teilor precum și pentru formularea propunerilor de atribuirea suprafețelor de pajiști, în următoarea componență:
Preşedinte: Mocanu Vasilica -viceprimar
Membri: Ciufu Florentina Roxana -secretar general
Romanescu Ana Maria consilier local
Piciorus Georgel - consilier local
Dumbrava Maria -referent
Membru de rezervă: Hagiu Paula Aurica - consilier
Art.6 - Doamna Carp Mirela - referent , va realiza procedura de publicitate a procedurii de atribuire directă.
Art.7 - Se împuternicește viceprimarul comunei Valea Teilor , pentru semnarea contractelor de închiriere.
Art.8 - Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de viceprimarul comunei Valea Teilor prin compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Valea Teilor .
Art.9 - Prezenta hotărâre poate fi contestată în termen de 30 de zile la instanţa de contencios administrativ competentă, în condițiile Legii nr.554/2004 – legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.10 - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei Valea Teilor , în termenul prevăzut de lege, Instituției Prefectului - Judeţul Tulcea în vederea exercitării controlului de legalitate, primarului comunei Valea Teilor , Compartimentului Registrul Agricol,Impozite și Taxe locale, persoanelor prevăzute la art.5