Art.1 – Se ia act de stadiul de înscriere a datelor în Registrul Agricol în Trimestrul IV anul 2025, în conformitate cu datele din raportul de specialitate al Compartimentului registru agricol și consultanță agricolă, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Valea Ursului, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul comunei Valea Ursului prin Compartimentul registru agricol și consultanță agricolă.
Art.3 –Prezenta hotărâre se va comunica primarului comunei Valea Ursului , Instituţiei Prefectului - Judeţul Neamţ în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, cât şi celor nominalizați cu ducerea la îndeplinire. Totodată, hotărârea se depune în format electronic pe pagina de internet a instituției, sub eticheta „Hotărârile autorității deliberative”, și se înscrie în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.