Art.1 Se aprobă depunerea proiectului „Microbuze electrice pentru elevi la nivelul județului Mehedinți”, în cadrul apelului de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi”, ce va fi finanțat în cadrul PNRR, Componenta C15 Educație, Investiția I10.
Art.2 Se aprobă delegarea dreptului de depunere a aplicației de finanțare către UAT Județul Mehedinți, transferând totodată dreptul de proprietate cu titlu gratuit, pe durata implementării proiectului, pentru microbuzul electric achiziționat conform prevederilor proiectului, cu scopul utilizării acestuia pentru transportul elevilor din zonele izolate, rurale la școală.
Art.3 Se aprobă Protocolul de colaborare, conform Ghidului Solicitantului, prevăzut în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4 Se aprobă asumarea amplasării unei stații de încarcare pentru microbuze electrice într-un loc public aparținând UAT Oras Vanju Mare, până cel târziu la data de 31decembrie 2024.
Art.5 UAT Oras Vanju Mare, în calitate de beneficiar al prezentului apel, respectă următoarele condiții:
- a) capacitatea de conectare la rețeaua de curent electric a școlii/UAT oras Vanju Mare sau angajamentul UAT oras Vanju Mare de a amplasa o stație de încărcare pentru a alimenta bateria microbuzului electric cu o capacitate adecvată de încărcare. (în cazul în care în localitate nu există deja o stație funcțională).
- b) asigurarea pe o durată de minim 4 ani a resursei umane(conducător auto), a costurilor de reparație și întreținere a microbuzului, precum și costurile de alimentare.
Art.6 Sumele reprezentând cheltuielile neeligibile care asigură implementarea proiectului, care vor rezulta din contractul de furnizare, solicitate în etapa de implementare, se vor asigura din bugetul propriu al UAT Județul Mehedinți.
Art.7 Se împuternicește primarul orasului Vanju Mare, domnul Mijaiche Alexandru să semneze în numele UAT Oras Vanju Mare Protocolul de colaborare prevăzut la art. 3 din prezenta hotărâre.
Art.8 Prin grija Secretarului General al orasului prezenta hotărâre va fi comunicată celor interesați.