Consiliul Local al Comunei Vetiș, Județul Satu Mare, întrunit în ședintă ordinară, legal constituită, la data de 19 martie 2026,
Având în vedere:
- Proiectul de hotărâre nr. privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții - la proiectul transfrontalier „Centru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitatea Vetiș, jud. Satu Mare finanțat prin Programul Cross-Border Cooperation for Climate Change Adaption, Disaster Resilience and Disaster Risk Prevention in Vetiș Commune and Vynohradiv City. Acronym DISASTER GUARD;
- Referatul de aprobare al Primarului Comunei Vetiș;;
- Raportul de specialitate al compartimentului de resort;
- Avizele comisiilor de specialitate: C1 Comisia de specialitate economică-financiară, învățământ, dezvoltare-investiții și servicii publice nr. 11/19.03.2026, C2 comisia de specialitate juridică, urbanism, protecția mediului și agricultură nr. 7/19.03.2026, C3 comisia de specialitate de protecția copiilor, tineret, sport, muncă și protecția socială, sănătate și familie, culte și activități social-culturale nr. 5/19.03.2026,
- Ținând cont de prevederile Legii nr. 273/2006 privind Finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Respectând prevederile art. 10 ale Hotărârii Guvernului nr. 907/2016, actualizată, privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
- În temeiul art. 129 alin. (2) lit. b) coroborat cu alin. (4) lit. d), respectiv art. 139, alin. (1) și alin. (3) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- dispozițiile legale privind cooperarea transfrontalieră a unităților administrativ-teritoriale;
- obiectivele Programului Interreg NEXT Hungary-Slovakia-Romania-Ukraine 2021–2027 privind creșterea accesului la servicii publice esențiale în zona de frontieră;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai proiectului:
„Centru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitatea Vetiș, jud. Satu Mare finanțat prin Programul „Cross-Border Cooperation for Climate Change Adaptation, Disaster Resilience and Disaster Risk Prevention in Vetiș Commune and Vynohradiv City – DISASTER GUARD”.
Art.2 Valoarea totală a proiectului este de 1.618.535,52 euro, conform documentației tehnico-economice din care 1.456.681,96 euro contributia UE ,contributie nationala 52.860,90 euro .
Art.3 Comuna Vetiș își asumă contribuția financiară proprie aferentă proiectului, conform prevederilor programului de finanțare de 5% in valoare de 52.860,92 euro la cus de 5,0965 lei .
Art.4 Primarul Comunei Vetiș va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituției Prefectului – Județul Satu Mare;
- Primarului Comunei Vetiș;
- se va aduce la cunoștință publică prin afișare în Monitorul Oficial al comunei Vetiș, pe pagina de internet www.vetis.ro .