Art. 1. – Se aprobă organizarea evenimentului „Ziua Comunei Lumina", care se va desfășura în zilele de 09 mai 2026 și 10 mai 2026, pe raza administrativ-teritorială a comunei Lumina, județul Constanța.
Art. 2. – (1) Se aprobă programul orientativ al evenimentului, prevăzut în Anexa , care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Programul final al evenimentului, inclusiv lista artiștilor și a formațiilor participante, va fi stabilit prin dispoziție a Primarului comunei Lumina, cu cel puțin 5 zile înainte de data desfășurării evenimentului.
Art. 3. – (1) Se aprobă alocarea sumei de 150.000 lei (unasutăcincizecidemiilei) din bugetul local al comunei Lumina pe anul 2026, pentru acoperirea cheltuielilor aferente organizării evenimentului prevăzut la art. 1.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) se suportă din creditele bugetare aprobate la Capitolul 67.02 „Cultură, recreere și religie", titlul „Bunuri și servicii".
(3) În situația în care, pe parcursul organizării evenimentului, se constată necesitatea suplimentării sumei prevăzute la alin. (1), rectificarea bugetară se va efectua în condițiile legii, cu aprobarea prealabilă a Consiliului Local.
Art. 4. – Categoriile de cheltuieli eligibile pentru organizarea evenimentului includ, fără a se limita la acestea:
a) servicii artistice – artiști, formații muzicale, ansambluri folclorice, prezentatori, DJ;
b) servicii scenotehnică – montare/demontare scenă, sonorizare profesională, iluminat scenic;
c) servicii de promovare și comunicare – afișe, bannere, flyere, spoturi radio, promovare online și în social media;
d) servicii de pază, ordine publică și dirijare trafic, asigurate în conformitate cu prevederile legale;
e) servicii medicale de prim ajutor – ambulanță și personal medical de intervenție;
f) închiriere echipamente și logistică – corturi, garduri de protecție, grupuri sanitare ecologice, generatoare electrice;
g) servicii de alimentație publică și protocol, după caz;
h) materiale consumabile și decorațiuni specifice;
i) premii și diplome pentru concursuri și activități organizate în cadrul evenimentului;
j) alte cheltuieli necesare bunei desfășurări a evenimentului, aprobate de ordonatorul principal de credite.
Art. 5. –(1) Se aprobă acordarea de premii constând în tichet cadou sau în echivalent bănesc, după cum urmează:
a) familiilor din comuna Lumina care împlinesc 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în cursul anului 2026, ca formă de recunoaștere a contribuției acestora la consolidarea valorilor familiale și la viața comunității locale;
b) celui mai vârstnic locuitor al comunei Lumina, ca semn de respect și apreciere pentru contribuția adusă comunității;
c) elevului Coceangă Cristian, pentru recunoașterea performanțelor școlare deosebite și pentru promovarea imaginii și prestigiului comunei Lumina.
(2) Sunt eligibile pentru acordarea premiului prevăzut la alin. (1) lit. a) familiile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- ambii soți au domiciliul stabil pe raza comunei Lumina la data solicitării;
- căsătoria a fost încheiată în mod legal și nu a fost desfăcută prin divorț;
- împlinesc 50 de ani de la data căsătoriei în perioada 01.01.2026 – 31.12.2026.
(3) Cheltuielile pentru acordarea premiilor prevăzute la alin. (1) se suportă din suma aprobată la art. 3 alin. (1) al prezentei hotărâri.
Art. 6. – Se împuternicește Primarul comunei Lumina, dl. Mantea Daniel Emilian, să întreprindă toate demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri , prin aparatul propriu de specialitate.
Art. 7. – (1) Se constituie Comisia de organizare a evenimentului „Ziua Comunei Lumina" 2026, în următoarea componență:
Funcție în comisie | Numele și prenumele | Funcția în cadrul UAT |
Președinte | Mantea Daniel Emilian | Primarul comunei Lumina |
Membru | Burhala Cosmin | Politia Locala Lumina |
Membru | Jerebie Ioana Rodica | Compartiment Contabilitate |
Membru | Bancescu Rodica | Comp. Cultura, Sport si Activitati pentru Tineret |
Secretar | Chirea Bogdan | Compartiment Achizitii |
(2) Comisia de organizare are următoarele atribuții principale:
- coordonarea tuturor activităților premergătoare și din timpul desfășurării evenimentului;
- supervizarea respectării programului aprobat;
- gestionarea situațiilor neprevăzute și luarea deciziilor operative necesare;
- întocmirea unui raport final privind desfășurarea evenimentului și utilizarea fondurilor alocate, care va fi prezentat Consiliului Local în termen de 30 de zile de la încheierea evenimentului.
(3) Membrii comisiei își vor exercita atribuțiile în mod gratuit, fără acordarea de indemnizații suplimentare.
Art. 8. – Achizițiile de bunuri, servicii și lucrări necesare organizării evenimentului se vor efectua cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și a normelor metodologice de aplicare, prin procedurile corespunzătoare valorilor estimate.
Art. 9. – Compartimentul Financiar-Contabil, Compartimentul Achiziții Publice și celelalte compartimente de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Lumina vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, fiecare în domeniul său de competență.
Art. 10. – Secretarul General al Unității Administrativ-Teritoriale Lumina va comunica prezenta hotărâre:
a) Instituției Prefectului – Județul Constanța, în vederea exercitării controlului de legalitate;
b) Primarului comunei Lumina;
c) Compartimentului Financiar-Contabil;
d) Compartimentului Achiziții Publice;
e) Compartimentului de Asistență Socială;
f) Se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Primăriei comunei Lumina și publicare pe pagina de internet a instituției.
Hotararea a fost adoptata cu un numar de 15 voturi “pentru”,- voturi ’’ impotriva’’ - voturi “abtinere” din totalul de 15 consilieri prezenti la sedinta. Numarul consilierilor in functie 17 (saptesprezece). Total membrii consiliului 17 (saptesprezece).