Art. 1 Se aprobă planul de acțiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă a beneficiarilor ajutorului social conform anexei 1 care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre
Art.2 Prezentul plan se aplică și persoanelor care prestează muncă în folosul comunității fiind activități pe domeniul public al comunei.
Art.3 Nu pot beneficia de ajutor social persoanele/familia care: practică cerșetoria, comerțul illicit, munca la negru sau alte activități din care realizează venituri nedeclarate, cele care au făcut declarații false cu ocazia completării dosarului, la depunerea cererii, dovedite ca atare prin ancheta socială și cele care nu cooperează cu persoanele delegate să efectueze ancheta socială în vederea stabilirii dreptului la ajutor social
Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează compartimentul de asistență socială și cel al taxelor și mpozitelor al comunei Luncavița
Art.4 Prezentul proiect de hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, Primarului Comunei Luncaviţa Prefectului Judeţului Tulcea, compartimentului buget contabilitate al comunei Luncavița, Compartimentului de asistență socială și AJPIS Tulcea şi se publică în Monitorul Oficial al Comunei Luncavița în format electronic, la pagina de internet www.comunaluncavita.ro, prin grija consilierului din cadrul Compartimentului pentru monitorizarea procedurilor administrative.