ANEXA NR. 1 LA HCL NR. 11/31.01.2023
REGULAMENT
privind concesionarea bunurilor imobile-clădiri si terenuri din domeniul public si privat al comunei Lupac, judetul Caraș-Severin aflate in administrarea Consiliului Local al comunei Lupac
Cap. I. Dispoziţii generale
Art.(1) (1)Prezentul Regulament stabileşte regimul administrativ, juridic si urbanistic pentru atribuirea contractelor de concesiune a bunurilor imobile aflate in patrimoniul comunei Lupac, procedurile administrative de concesionare a acestor bunuri prin licitatie publica, cu exceptia situatiilor prevazute la art. 15 al Legii nr. 50 / 1991 privind autorizarea executarii lucrarilor ed constructii, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Scopul prezentului regulament îl constituie asigurarea încheierii contractelor de concesiune a bunurilor proprietate publică şi privată a comunei Lupac în condiţii de eficienţă economică şi socială. (3) Principiile care stau la baza încheierii contractelor concesiune sunt:
a) transparenţa - punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică şi privată a municipiului;
b)tratamentul egal - aplicarea, într-o manieră nediscriminatorie, de către autoritatea publică, a criteriilor de atribuire a contractului de concesiune de bunuri proprietate public şi privată a municipiului;
c)proporţionalitatea - orice măsură stabilită de autoritatea publică trebuie să fie necesară şi corespunzătoare naturii contractului;
d) nediseriminarea - aplicarea de către autoritatea publică a aceloraşi reguli, indiferent de naţionalitatea participanţilor la procedura de atribuire a contractului de concesiune de bunuri proprietate public şi privată a municipiului, potrivit condiţiilor prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte;
e)libera concurenţă - asigurarea de către autoritatea publică a condiţiilor pentru ca orice participant la procedura de atribuire să aibă dreptul de a deveni concesionar în condiţiile legii, ale convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte.
(4) Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică, denumit în continuare contract de concesiune, este acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acţionează pe riscul şi răspunderea sa. dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică sau privată în schimbul unei sume de bani denumită redevenţă.
(5) Dispoziţiile prezentului regulament nu se aplică contractelor reglementate de dispoziţiile legale privind achiziţiile publice, achiziţiile publice sectoriale sau contractelor de concesiune de lucrări sau servicii.
Art.2 Pot constitui obiectul contractelor de concesiune următoarele categorii de terenuri din proprietatea municipiului:
1. Domeniul Public
a) - terenuri libere solicitate de persoane fizice sau juridice în vederea edificării numai de construcţii sau de obiective de uz şi/sau de interes public, cu respectarea documentaţiilor de urbanism aprobate potrivit legii.
b) - terenuri aparţinând domeniului public în vederea edificării de către persoanele fizice sau juridice de drept privat, numai a construcţiilor cu caracter provizoriu, autorizate în condiţiile legii, pe amplasamente stabilite în baza reglementărilor documentaţiilor urbanistice aprobate.
Art.3 Prin excepţie de la prevederile art. 2 lit. a), se pot concesiona terenuri din domeniul public destinate construirii, în cazul existenţei a unuia dintre următoarele situaţii:
> pentru realizarea de obiective de utilitate publică sau de binefacere, cu caracter social, Iară scop lucrativ, altele decât cele care se realizează de către colectivităţile locale pe terenurile acestora:
> pentru realizarea de locuinţe de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, potrivit legii:
> pentru realizarea de locuinţe pentru tineri până la împlinirea vârstei de 35 de ani;
> pentru strămutarea gospodăriilor afectate de dezastre, potrivit legii; pentru extinderea construcţiilor pe terenuri alăturate, la cererea proprietarului sau cu acordul acestuia;
> pentru lucrări de protejare ori de punere în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, cu avizul comun al Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, atunci când terenul se atlă în zona de protecţie a acestora.
2. Domeniul Privat
a) - terenuri neocupate de construcţii solicitate de persoane fizice sau juridice în vederea edificării de construcţii sau de obiective de uz şi/sau de interes privat, cu respectarea documentaţiilor de urbanism aprobate potrivit legii.
b) - terenuri ocupate de construcţii edificate, în condiţiile legii, înainte de reglementarea concesionării prin legi speciale, cu sau tară existenţa unor contracte de folosinţă a terenurilor şi care aparţin altor persoane;
c) terenuri pentru realizarea de locuinţe de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, potrivit legii;
d) - terenurile pentru realizarea de locuinţe pentru tineri până la împlinirea vârstei de 35 de ani şi care au înstrăinat construcţia indiferent de stadiul fizic de realizare al acesteia;
e) - terenuri pentru strămutarea gospodăriilor afectate de dezastre, potrivit legii;
f) - terenuri pentru extinderea construcţiilor amplasate pe terenuri alăturate, la cererea proprietarului sau a concesionarului, după caz, sau cu acordul acestuia;
g) - terenuri pentru lucrări de protejare ori de punere în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, cu avizul comun al Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Ministerului Transporturilor. Construcţiilor şi Turismului, atunci când terenul se află în zona de protecţie a acestora.
h) - terenuri pe care sunt edificate construcţii de către beneficiarii Legii nr. 15/2003 şi înstrăinate ulterior de către aceştia.
i) - în alte cazuri prevăzute de lege.
Cap. II. Proceduri prealabile încheierii contractelor de concesiune
Art.4 (l) în situaţia înstrăinării prin acte între vii sau pentru cauză de moarte a construcţiilor edificate pe terenuri ce fac obiectul unor contracte de concesiune, noul proprietar al construcţiilor va solicita. în scris, în termen de 30 de zile de la dobândirea construcţiei, Primarului comunei Lupac concesionarea terenului aferent construcţiei, solicitare care va fi însoţită de următoarele înscrisuri:
> BI/CI pentru persoanele fizice/certificat de înmatriculare/certificat constatator valabil pentru persoanele juridice - fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul;
> titlul de proprietate asupra construcţiei (contract de vânzare-cumpărare, certificat moştenitor, contract de donaţie, proces verbal de adjudecare la licitaţie, hotărâre judecătorească, autorizaţie de construire şi Procesul verbal de recepţie a construcţiei emis în condiţiile legii sau alte înscrisuri doveditoare ale proprietăţii conform dispoziţiilor legale în materie) - fotocopie certificată pentru confonnitate cu originalul;
> contractul de concesiune a terenului pe care este edificată construcţia înstrăinată, după caz - fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul;
> plan dc delimitare a bunului imobil în coordonate Streo 1970 privitoare la terenul vizat pentru concesionare - fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul;
> certificat fiscal eliberat de Compartimentul casieri, taxe si impozite locale din cadrul Primariei Lupac din care să rezulte că titularul dreptului de proprietate al construcţiei nu are datorii faţă de bugetul local - în original;
(2) In situaţia terenurilor libere solicitate în vederea construirii, persoanele interesate vor înainta în scris Primarului comunei Lupac o cerere prin care manifestă intenţia de a construi, cu precizarea datelor de identificare ale terenului în cauză, anexând următoarele:
> BI/CI pentru persoanele fizice /certificat de înmatriculare/certificat constatator valabil pentru persoanele juridice - fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul;
^ plan de delimitare a bunului imobil în coordonate Streo 1970 privitoare la terenul vizat pentru concesionare - fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul;
> certificat fiscal eliberat de Compartimentul casieri, taxe si impozite locale – Primaria comunei Lupac din care să rezulte că solicitantul nu are datorii faţă de bugetul local - în original;
> proiect cu privire la modalitatea de realizare a obiectivului pe terenul concesionat argumentat din punct de vedere economic, social şi de mediu.
(3) In situaţia terenurilor ocupate de construcţii edificate, în condiţiile legii, înainte de reglementarea concesiunii - modalitate de exploatare a dreptului de proprietate publică şi privată - tară existenţa unor contracte de folosinţă a terenurilor, persoanele interesate vor solicita Primarului comunei Lupac concesionarea terenului aferent, solicitare care va fi însoţită de următoarele înscrisuri:
> BI/CI pentru persoanele fizice/certi ficat de înmatriculare/certificat constatator valabil pentru persoanele juridice - fotocopie certificată pentru conformitate:
> titlul de proprietate asupra construcţiei (contract de vânzare-cumpărare. certificat moştenitor, contract de donaţie, proces verbal de adjudecare la licitaţie, hotărâre judecătorească, autorizaţie de construire şi Procesul verbal de recepţie a construcţiei emis în condiţiile legii sau alte înscrisuri doveditoare ale proprietăţii conform dispoziţiilor legale în materie) - fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul; plan de delimitare a bunului imobil în coordonate Stereo 1970 privitoare la terenul vizat pentru concesionare - fotocopie conformă cu originalul;
> certificat fiscal eliberat de Compartimentul casierie, taxe si impozite locale – Primaria comunei Lupac din care să rezulte că titularul dreptului de proprietate al construcţiei nu are datorii faţă de bugetul local - în original;
Cap. III. Proceduri de atribuire
Art.5 (1) Procedura de atribuire a contractelor de concesiune este licitaţia deschisă, procedură prin care orice persoana fizică sau juridică interesată are dreptul de a depune o ofertă.
(2) Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei secţiuni, concedentul are obligaţia de a asigura protejarea acelor informaţii care îi sunt comunicate de persoanele fizice sau juridice cu titlu confidenţial. în măsura în care, în mod obiectiv, dezvăluirea informaţiilor în cauză ar prejudicia interesele legitime ale respectivelor persoane, inclusiv în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), terenurile destinate construirii se pot concesiona prin atribuire directă, cu plata taxei de redevenţă stabilită potrivit unui raport de evaluare aprobat de către consiliul local în următoarele situaţii:
a) pentru realizarea de obiective de utilitate publică sau de binefacere, cu caracter social, tară scop lucrativ, altele decât cele care se realizează de către colectivităţile locale pe terenurile acestora:
b) pentru realizarea de locuinţe de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, potrivit legii;
c) pentru realizarea de locuinţe pentru tineri până la împlinirea vârstei de 35 de ani;
d) pentru strămutarea gospodăriilor afectate de dezastre, potrivit legii:
e) pentru extinderea construcţiilor pe terenuri alăturate, la cererea proprietarului sau a concesionarului, după caz. sau cu acordul acestuia;
f) pentru lucrări de protejare ori de punere în valoare a monumentelor istorice definite potrivit legii, cu avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor, pe baza documentaţiilor de urbanism avizate potrivit legii.
g) companiilor naţionale, societăţilor naţionale sau societăţilor aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea consiliului local, care au fost înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome şi care au ca obiect principal de activitate gestionarea. întreţinerea, repararea şi dezvoltarea respectivelor bunuri, dar numai până la finalizarea privatizării acestora:
h) proprietarilor construcţiilor edificate, în condiţiile legii. înainte de reglementarea concesionării prin legi speciale, cu sau fără existenţa unor contracte de folosinţă a terenurilor respective; i) proprietarilor construcţiilor dobândide de la beneficiarii Legii nr. 15/2003 şi înstrăinate ulterior de către aceştia;
j) în alte cazuri prevăzute de lege;
(4) în cazurile prevăzute la alin. (3) nu este necesară întocmirea studiului de oportunitate.
(5) în cazul atribuirii directe nu se întocmeşte caietul de sarcini.
Art.6 Terenurile libere solicitate în vederea concesionării precum şi terenurile ocupate de construcţii edificate, în condiţiile legii, aparţinând domeniului public sau privat al Comunei Lupac, solicitate a fi concesionate, se vor atribui prin aplicarea procedurii licitaţiei publice, aprobată prin hotărâre a Consiliului Local, ocazie cu care se aprobă şi studiul de oportunitate, caietul de sarcini, şi raportul privind evaluarea preţului concesiunii, cu respectarea, după caz. a prevederilor documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.
Art.7 Declanşarea procedurii de licitaţie
(1) Concesionarea are loc la iniţiativa concedentului sau ca urmare a unei propuneri însuşite de acesta. (2) Orice persoană interesată poate înainta concedentului o propunere de concesionare.
(3) Propunerea de concesionare prevăzută la alin. (2) se face în scris, cuprinde datele de identificare a persoanei interesate, manifestarea fermă şi serioasă a intenţiei de concesionare, obiectul concesiunii, planul de afaceri şi trebuie să fie fundamentată din punct de vedere economic, financiar, social şi de mediu pentru a oferi toate informatiile necesare intocmirii studiului de oportunitate.
(4) In aceasta situatie Compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al primarului pot solicita initiatorului completarea documentatiei depuse , in functie de natura solicitarii cu informatii suplimentare necesare verificarilor preliminare referitoare la respectarea prevederilor legale privitoare la regimul bunului imobil, respectarii documentatiilor de urbanism, returnand propunerile incomplete sau neconforme.
(5) Daca propunerea de concesionare este incomplete sau contravene prevederilor documentatiilor de urbanism aprobate in vigoare, caracterului architectural al zonei, normelor de mediu, altor prevederi legale, documentatia depusa va fi returnata initiatorului cu motivarea srepingerii.
Art.8 - Studiul de oportunitate
(1) Iniţiativa concesionării trebuie să aibă la bază efectuarea unui studiu de oportunitate care să cuprindă, în principal, următoarele elemente:
a) descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat;
b) motivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu, care justifică realizarea concesiunii;
c) nivelul minim al redevenţei;
d) procedura utilizată pentru atribuirea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică şi justificarea alegerii procedurii;
e) durata estimată a concesiunii; termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare;
f) avizul obligatoriu al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi al Statului Major General privind încadrarea obiectului concesiunii în infrastructura sistemului naţional de apărare, după caz;
g) avizul obligatoriu al structurii de administrare/custodelui ariei naturale protejate, în cazul în care obiectul concesiunii îl constituie bunuri situate în interiorul unei arii naturale protejate, respectiv al autorităţii teritoriale pentru protecţia mediului competente, în cazul în care aria naturală protejată nu are structură de administrare/custode.
(2) Concedentul. este obligat ca, în termen de 30 de zile de la însuşirea propunerii de concesionare formulate de persoana interesată, să procedeze la întocmirea studiului de oportunitate.
(3) In măsura în care, după întocmirea studiului de oportunitate, se constată că exploatarea bunului ce va face obiectul concesionării implică în mod necesar şi executarea unor lucrări şi/sau prestarea unor servicii, concedentul are obligaţia ca, în funcţie de scopul urmărit şi de activităţile desfăşurate, să califice natura contractului potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz. în acest scop, concedentul poate solicita punctul de vedere al autorităţii competente în domeniu.
(4) Studiul de oportunitate se aprobă de către concedent prin hotărâre a consiliului local.
(5) Concesionarea se aprobă, pe baza studiului de oportunitate prin hotărâre a consiliului local.
(6) în baza studiului de oportunitate aprobat, concedentul elaborează caietul de sarcini al concesiunii.
Art.8 - Caietul de sarcini
(1) Caietul de sarcini trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a) informaţii generale privind obiectul concesiunii;
b) condiţii generale ale concesiunii;
c) condiţiile de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească ofertele:
d) clauze referitoare la încetarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică.
(2) Elementele prevăzute la alin. (1) lit. a) includ cel puţin următoarele:
a) descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat:
b) destinaţia bunurilor ce fac obiectul concesiunii;
c) condiţiile de exploatare a concesiunii şi obiectivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu urmărite de către concedent privind exploatarea eficace a bunurilor ce fac obiectul concesiunii. (3) Elementele prevăzute la alin. (1) lit. b) includ cel puţin unnătoarele:
a) regimul bunurilor proprii, respectiv bunurile utilizate de concesionar în derularea concesiunii;
b) obligaţiile privind protecţia mediului, stabilite conform legislaţiei în vigoare;
c) obligativitatea asigurării exploatării în regim de continuitate şi permanenţă:
d) interdicţia subconcesionării bunului concesionat;
e) condiţiile în care concesionarul poate închiria bunul concesionat pe durata concesiunii;
f) durata concesiunii;
g) redevenţa minimă şi modul de calcul al acesteia:
h) natura şi cuantumul garanţiilor solicitate de concedent;
i) condiţiile speciale impuse de natura bunurilor ce fac obiectul concesiunii, cum sunt: protejarea secretului de stat, materiale cu regim special, condiţii de siguranţă în exploatare, condiţii privind folosirea şi conservarea patrimoniului sau cele privind protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional, după caz. protecţia mediului, protecţia muncii, condiţii impuse de acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.
Art.10 (1) Concedentul are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de atribuire orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire.
(2) Concedentul are dreptul de a impune în cadrul documentaţiei de atribuire, în măsura în care acestea sunt compatibile cu obiectul contractului, condiţii speciale de îndeplinire a contractului prin care se urmăreşte obţinerea unor efecte de ordin social sau în legătură cu protecţia mediului şi promovarea dezvoltării durabile.
(3) Persoana interesată are dreptul de a transmite o solicitare de participare la procedura de atribuire a contractului de concesiune de bunuri proprietate public sau privată.
(4) Concedentul are obligaţia să asigure obţinerea documentaţiei de atribuire de către persoana interesată, care înaintează o solicitare în acest sens.
(5) Concedentul are dreptul de a opta pentru una dintre următoarele modalităţi de obţinere a documentaţiei de atribuire de către persoanele interesate:
a) asigurarea accesului direct, nerestricţionat şi deplin, prin mijloace electronice, la conţinutul documentaţiei de atribuire:
b) punerea la dispoziţia persoanei interesate care a înaintat o solicitare în acest sens a unui exemplar din documentaţia de atribuire, pe suport hârtie şi/sau pe suport magnetic.
(6) în cazul prevăzut la alin. (5) lit. b), concedentul are dreptul de a stabili un preţ pentru obţinerea documentaţiei de atribuire, cu condiţia ca acest preţ să nu depăşească suma de 100 de lei, la care se poate adăuga, dacă este cazul, costul transmiterii acesteia.
(7) Toate sistemele informatice şi aplicaţiile informatice utilizate trebuie să respecte legislaţia naţională în vigoare privind interoperabilitatea electronică şi cea privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice.
Art.11 (1) Documentaţia de atribuire trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a) informaţii generale privind concedentul, precum: numele/denumirea, codul numeric personal/codul de identificare fiscală/altă formă de înregistrare, adresa/sediul. datele de contact, persoana de contact;
b) instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare;
c) caietul de sarcini;
d) instrucţiuni privind modul de elaborare şi prezentare a ofertelor;
e) informaţii detaliate şi complete privind criteriile de atribuire aplicate pentru stabilirea ofertei câştigătoare, precum şi ponderea lor; 0 instrucţiuni privind modul de utilizare a căilor de atac;
f) informaţii referitoare la clauzele contractuale obligatorii ;
g) natura şi cuantumul garanţiei.
Art.12 - Anunţul de licitaţie
(1) Anuntul de licitatie se intocmeste dupa aprobarea documentatiei de atribuire de catre concedent. (2) Licitaţia se iniţiază prin publicarea unui anunţ de licitaţie de către concedent în Monitorul Oficial al României, Partea a Vl-a, într-un cotidian de circulaţie naţională şi într-unul de circulaţie locală, pe pagina sa de internet ori prin alte medii ori canale publice de comunicaţii electronice.
(3) Fără a afecta aplicabilitatea prevederilor prezentei secţiuni referitoare la perioadele minime care trebuie asigurate între data transmiterii spre publicare a anunţurilor de licitaţie şi data-limită pentru depunerea ofertelor, concedentul are obligaţia de a stabili perioada respectivă în funcţie de complexitatea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică şi de cerinţele specifice.
(4) în situaţia în care ofertele nu pot fi elaborate decât după vizitarea amplasamentului sau după consultarea la faţa locului a unor documente suplimentare pe care se bazează documentele concesiunii, perioada stabilită de concedent pentru depunerea ofertelor este mai mare decât perioada minimă prevăzută de prezenta secţiune pentru procedura de licitaţie utilizată şi este stabilită astfel încât operatorii economici interesaţi să aibă posibilitatea reală şi efectivă de a obţine toate informaţiile necesare pentru pregătirea corespunzătoare a ofertelor. Concedentul va organiza sesiunile de vizitare a amplasamentului sau de consultare la faţa locului a documentelor suplimentare, separat pentru fiecare operator economic interesat.
(5) Anunţul de licitaţie se întocmeşte după aprobarea documentaţiei de atribuire de către concedent şi trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a) informaţii generale privind concedentul, precum: denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, datele de contact, persoana de contact;
b) informaţii generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat:
c) informaţii privind documentaţia de atribuire: modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire; denumirea şi datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului. de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire; costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea documentaţiei de atribuire, unde este cazul; data-limită pentru solicitarea clarificărilor;
d) informaţii privind ofertele: data-limită de depunere a ofertelor; adresa la care trebuie depuse ofertele: numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă:
e) data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor; instanţa competentă în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei;
f) data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării.
(6) Anunţul de licitaţie se trimite spre publicare cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de datalimită pentru depunerea ofertelor.
(7) Persoana interesată are dreptul de a solicita şi de a obţine documentaţia de atribuire.
(8) în cazul prevăzut la art. 312 alin. (8) lit. b) concedentul are obligaţia de a pune documentaţia de atribuire la dispoziţia persoanei interesate cât mai repede posibil. într-o perioadă care nu trebuie să depăşească 5 zile lucrătoare de la primirea unei solicitări din partea acesteia.
(9) Persoana interesată are obligaţia de a depune diligenţele necesare, astfel încât respectarea de către concedent a perioadei prevăzute la alin. (7) să nu conducă la situaţia în care documentaţia de atribuire să fie pusă la dispoziţia sa cu mai puţin de 5 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru depunerea ofertelor.
(10) Persoana interesată are dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire.
(11) Concedentul are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească 5 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări.
(12) Concedentul arc obligaţia de a transmite răspunsurile însoţite de întrebările aferente către toate persoanele interesate care au obţinut, în condiţiile prezentei secţiuni, documentaţia de atribuire, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective.
(13) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (10), concedentul are obligaţia de a transmite răspunsul la orice clarificare cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru depunerea ofertelor.
(14) In cazul în care solicitarea de clarificare nu a fost transmisă în timp util, punând astfel concedentul în imposibilitatea de a respecta termenul prevăzut la alin. (12), acesta din urmă are obligaţia de a răspunde la solicitarea de clarificare în măsura în care perioada necesară pentru elaborarea şi transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către persoanele interesate înainte de data- limită de depunere a ofertelor.
(15) Procedura de licitaţie se poate desfăşura numai dacă în urma publicării anunţului de licitaţie au fost depuse cel puţin două oferte valabile.
(16) In cazul în care în urma publicării anunţului de licitaţie nu au fost depuse cel puţin două oferte valabile, concedentul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie, cu respectarea procedurii prevăzute la alin. (1)-(13).
(17) în cazul organizării unei noi licitaţii potrivit alin. (15), procedura este valabilă în situaţia în care a fost depusă cel puţin o ofertă valabilă.
Art.12 - Reguli privind oferta
(1) Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire. Nu vor fi acceptate decat oferte care corespund prevederilor documentatiei ed atribuire, a documentatiilor de urbanism, aprobate potrivit legii.
(2) Ofertele se redactează în limba română.
(3) Ofertele se depun la sediul concedentului sau la locul precizat în anunţul de licitaţie, în două plicuri sigilate, unul exterior şi unul interior, care se înregistrează de concedent, în ordinea primirii lor, în registrul Oferte, precizându-se data şi ora.
(4) Pe plicul exterior se va indica obiectul concesiunii pentru care este depusă oferta. Plicul exterior va trebui să conţină:
a) o fişă cu informaţii privind ofertantul şi o declaraţie de participare, semnată de ofertant, tară îngroşări, ştersături sau modificări;
b) acte doveditoare privind calităţile şi capacităţile ofertanţilor, conform solicitărilor concedentului:
c) acte doveditoare privind intrarea în posesia caietului de sarcini.
(5) Pe plicul interior, care conţine oferta propriu-zisă. se înscriu numele sau denumirea ofertantului, precum şi domiciliul sau sediul social al acestuia, după caz.
(6) Oferta va fi depusă într-un număr de exemplare stabilit de către concedent şi prevăzut în anunţul de licitaţie. Fiecare exemplar al ofertei trebuie să fie semnat de către ofertant
(7) Fiecare participant poate depune doar o singură ofertă.
(8) Oferta are caracter obligatoriu, din punct de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de concedent.
(9) Persoana interesată are obligaţia de a depune oferta la adresa şi până la data-limită pentru depunere, stabilite în anunţul procedurii.
(10) Riscurile legate de transmiterea ofertei, inclusiv forţa majoră, cad în sarcina persoanei interesate.
(11) Oferta depusă la o altă adresă a concedentului decât cea stabilită sau după expirarea dateilimită pentru depunere se retumează nedeschisă.
(12) Conţinutul ofertelor trebuie să rămână confidenţial până la data stabilită pentru deschiderea acestora, concedentul urmând a lua cunoştinţă de conţinutul respectivelor oferte numai după această dată.
Art.14- Garanţia pentru a putea participa la procedura licitaţiei ofertanţii vor depune o garanţie de participare în sumă egală cu valoarea redevenţei stabilite prin raportul de evaluare pentru o perioada de 6 luni dar nu mai mult echivalentul în lei a sumei de 700 euro.
Art.15 - Comisia de evaluare
(1) Evaluarea ofertelor depuse se realizează de către o comisie de evaluare, compusă dintr-un număr impar de membri, care nu poate fi mai mic de 5.
(2) Fiecăruia dintre membrii comisiei de evaluare i se poate desemna un supleant.
(3) Membrii comisiei de evaluare sunt:
a) reprezentanţi ai consiliilor locale şi ai structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, numiţi în acest scop;
b) reprezentanţi ai Direcţiilor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
(4) Componenţa comisiei de evaluare, membrii acesteia, precum şi supleanţii lor se stabilesc şi sunt numiţi prin hotărâre a consiliului local.
(5) Preşedintele comisiei de evaluare şi secretarul acesteia sunt numiţi de concedent dintre reprezentanţii acestuia în comisie.
(6) La şedinţele comisiei de evaluare preşedintele acesteia poate invita personalităţi recunoscute pentru experienţa şi competenţa lor în domenii care prezintă relevanţă din perspectiva concesionării bunului proprietate publică, aceştia neavând calitatea de membri.
(7) Fiecare dintre membrii comisiei de evaluare beneficiază de câte un vot. Persoanele prevăzute la alin. (6) beneficiază de un vot consultativ.
(8) Deciziile comisiei de evaluare se adoptă cu votul majorităţii membrilor.
(9) Membrii comisiei de evaluare, supleanţii şi invitaţii trebuie să respecte regulile privind conflictul de interese.
(10) Membrii comisiei de evaluare, supleanţii şi invitaţii sunt obligaţi să dea o declaraţie de compatibilitate, imparţialitate şi confidenţialitate pe propria răspundere, după termenul-limită de depunere a ofertelor, care se va păstra alături de dosarul concesiunii.
(11) In caz de incompatibilitate, preşedintele comisiei de evaluare sesizează de îndată concedentul despre existenţa stării de incompatibilitate şi va propune înlocuirea persoanei incompatibile, dintre membrii supleanţi.
(12) Supleanţii participă la şedinţele comisiei de evaluare numai în situaţia în care membrii acesteia se află în imposibilitate de participare datorită unui caz de incompatibilitate, caz fortuit sau forţei majore. (13) Atribuţiile comisiei de evaluare sunt:
a) analizarea şi selectarea ofertelor pe baza datelor, informaţiilor şi documentelor cuprinse în plicul exterior;
b) întocmirea listei cuprinzând ofertele admise şi comunicarea acesteia:
c) analizarea şi evaluarea ofertelor;
d) întocmirea raportului de evaluare;
e) întocmirea proceselor-verbale;
f) desemnarea ofertei câştigătoare.
(14) Comisia de evaluare este legal întrunită numai în prezenta tuturor membrilor.
(15) Comisia de evaluare adoptă decizii în mod autonom, numai pe baza documentaţiei dc atribuire şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(16) Membrii comisiei de evaluare au obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor, informaţiilor şi documentelor cuprinse în ofertele analizate.
Art.16 - Criteriul de atribuire a contractelor de concesiune de bunuri proprietate public si privata Criteriile de atribuire a contractului de concesiune de bunuri - terenuri şi/sau clădiri - proprietate publică sunt :
a) cel mai mare nivel al redevenţei;
b) capacitatea economică financiară a ofertanţilor;
c) protecţia mediului înconjurător ; d) condiţii specifice impuse de natura bunului concesionat.
Art.17 - Determinarea ofertei câştigătoare
(1) Concedentul are obligaţia de a stabili oferta câştigătoare pe baza criteriului/criteriilor de atribuire precizat în documentaţia de atribuire.
(2) Comisia de evaluare stabileste punctajul fiecarei oferte, tinand seama de punctajul prevazut in documentatia de atribuire. Oferta castigatoare este oferta care intruneste cel mai mare punctaj. In cazul in care exista punctaje egale intre ofertantii clasati pe primul loc, departajarea se va afce in functie de punctajul obtinut pentru criteriul ,, cel mai mare nivel al redeventei,, , iar in cazul egalitatii in continuare, departajarea se va face in functie de punctajul obtinut pentru criteriul care are ponderea cea mai mare, altul decat criteriul ,, cel mai mare nivel al redeventei,,.
(3) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, concedentul are dreptul de a solicita clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de ofertanţi pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate.
(4) Solicitarea de clarificări este propusă de către comisia de evaluare şi se transmite de către concedent ofertanţilor în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea propunerii comisiei de evaluare.
(5) Ofertanţii trebuie să răspundă la solicitarea concedentului în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea acesteia.
(6) Concedentul nu are dreptul ca prin clarificările ori completările solicitate să determine apariţia unui avantaj în favoarea unui ofertant.
(7) Plicurile sigilate se predau comisiei de evaluare în ziua fixată pentru deschiderea lor, prevăzută în anunţul de licitaţie.
(8) După deschiderea plicurilor exterioare în şedinţă publică, comisia dc evaluare elimină ofertele care nu conţin totalitatea documentelor prevăzute în caietul de sarcini.
(9) Pentru continuarea desfăşurării procedurii de licitaţie este necesar ca după deschiderea plicurilor exterioare cel puţin două oferte să întrunească condiţiile prevăzute în caietul de sarcini.
(10)După analizarea conţinutului plicului exterior, secretarul comisiei de evaluare întocmeşte procesul- verbal în care se va preciza rezultatul analizei.
(11) Deschiderea plicurilor interioare se face numai după semnarea procesului-verbal prevăzut la alin. (9) de către toţi membrii comisiei de evaluare şi de către ofertanţi.
(12) Sunt considerate oferte valabile ofertele care îndeplinesc criteriile de valabilitate prevăzute în caietul de sarcini al concesiunii.
(13) în urma analizării ofertelor de către comisia de evaluare, pe baza criteriilor de valabilitate, secretarul acesteia întocmeşte un proces-verbal în care menţionează ofertele valabile, ofertele care nu îndeplinesc criteriile de valabilitate şi motivele excluderii acestora din urmă de la procedura de atribuire. Procesul-verbal se semnează de către toţi membrii comisiei de evaluare.
(14) în baza procesului-verbal care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (12). comisia de evaluare întocmeşte, în termen de o zi lucrătoare, un raport pe care îl transmite concedentului.
(15) în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea raportului comisiei de evaluare, concedentul informează, în scris, cu confirmare de primire, ofertanţii ale căror oferte au fost excluse, indicând motivele excluderii.
(16) Raportul prevăzut la alin. (13) se depune la dosarul concesiunii.
(17) Comisia de evaluare stabileşte oferta câştigătoare pe baza criteriului de atribuire stabilit la art. 15, dintre ofertele admisibile.
(18) în cazul în care există egalitate între ofertanţi, departajarea acestora se va face prin licitaţie cu strigare.
(19) Concedentul are obligaţia de a încheia contractul de concesiune de bunuri proprietate publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare.
(20) Concedentul are obligaţia de a transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a Vl-a. un anunţ de atribuire a contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, în cel mult 20 de zile calendaristice de la finalizarea procedurii de atribuire a contractului de concesiune de bunuri proprietate publică prevăzute de prezenta secţiune.
(21) Anunţul de atribuire trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a) informaţii generale privind concedentul, precum: denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, datele de contact, persoana de contact:
b) informaţii cu privire la repetarea procedurii de licitaţie, dacă e cazul:
c) data publicării anunţului de licitaţie în Monitorul Oficial al României. Partea a Vl-a;
d) criteriile utilizate pentru determinarea ofertei câştigătoare:
e) numărul ofertelor primite şi al celor declarate valabile;
f) denumirea/numele şi sediul/adresa ofertantului a cărui ofertă a fost declarată câştigătoare:
g) durata contractului;
h) nivelul redevenţei;
i) instanţa competentă în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei:
j) dala informării ofertanţilor despre decizia de stabilire a ofertei câştigătoare:
k) data transmiterii anunţului de atribuire către instituţiile abilitate. în vederea publicării.
(22) Concedentul are obligaţia de a informa ofertanţii despre deciziile referitoare la atribuirea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică. în scris, cu confirmare de primire, nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora.
(23) In cadrul comunicării prevăzute la alin. (23) concedentul are obligaţia de a informa ofertantul/ofertanţii câştigător/câştigători cu privire la acceptarea ofertei/ofertelor prezentate.
(24) In cadrul comunicării prevăzute la alin. (23) concedentul are obligaţia de a informa ofertanţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor ce au stat la baza deciziei respective.
(25) Concedentul poate să încheie contractul de concesiune de bunuri proprietate publică numai 14 după împlinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data realizării comunicării prevăzute la alin. (23).
(26) în cazul în care, în cadrul celei de-a doua proceduri de licitaţie publică nu se depune nicio ofertă valabilă, concedentul anulează procedura de licitaţie.
(27) Pentru cea de-a doua licitaţie va fi păstrată documentaţia de atribuire aprobată pentru prima licitaţie.
(28) Cea de-a doua licitaţie se organizează în aceleaşi condiţii.
Art.18 - Anularea procedurii de atribuire a contractului de concesiune de bunuri proprietate publica sau privată
(1) Concedentul are dreptul de a anula procedura pentru atribuirea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, dacă ia această decizie înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire şi anterior încheierii contractului. în situaţia în care se constată încălcări ale prevederilor legale care afectează procedura de atribuire sau fac imposibilă încheierea contractului.
(2) în sensul prevederilor alin. (1), procedura de atribuire se consideră afectată în cazul în care sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
a) în cadrul documentaţiei de atribuire şi/sau în modul de aplicare a procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni care au ca efect încălcarea principiilor prevăzute la art. 1;
b) concedentul se află în imposibilitate de a adopta măsuri corective, fără ca acestea să conducă, la rândul lor. la încălcarea principiilor prevăzute la art. 1.
(3) Concedentul are obligaţia de a comunica. în scris, tuluror participanţilor la procedura de atribuire, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data anulării, atât încetarea obligaţiilor pe care aceştia şi leau creat prin depunerea ofertelor, cât şi motivul concret care a determinat decizia de anulare.
Art.19 - Reguli privind conflictul de interese (1) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire concedentul are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situaţiile de natură să determine apariţia unui conflict de interese şi/sau manifestarea concurenţei neloiale.
(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) se sancţionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
(3) Persoana care a participat la întocmirea documentaţiei de atribuire are dreptul de a fi ofertant, dar numai în cazul în care implicarea sa în elaborarea documentaţiei de atribuire nu este de natură să defavorizeze concurenţa.
(4) Persoanele care sunt implicate direct în procesul de verificare/evaluare a ofertelor nu au dreptul de a fi ofertant sub sancţiunea excluderii din procedura de atribuire.
(5) Nu au dreptul să fie implicate în procesul de verificare/evaluare a ofertelor următoarele persoane:
a) soţ/soţie. rudă sau afin până la gradul al Il-lea inclusiv cu ofertantul, persoană fizică:
b) soţ/soţie. rudă sau afin până la gradul al 11-lea inclusiv cu persoane care fac parte din consiliul de administraţie, organul de conducere ori de supervizare al unuia dintre ofertanţi, persoane juridice, terţi susţinători sau subcontractanţi propuşi;
c) persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanţi, terţi susţinători sau subcontractanţi propuşi sau persoane care fac parte din consiliul de administraţie, organul de conducere ori de supervizare al unuia dintre ofertanţi, terţi susţinători sau subcontractanţi propuşi;
d) membri în cadrul consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare al ofertantului şi/sau acţionari ori asociaţi semnificativi persoane care sunt soţ/soţie. rudă sau afin până la gradul al H-lea inclusiv ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul entităţii contractante.
(6) Nu pot fi nominalizate de către ofertant pentru executarea contractului persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al 11-lea inclusiv ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul entităţii contractante.
Art.20 - încheierea contractului de concesiune de bunuri proprietate public sau privată
(1) Contractul de concesiune de bunuri proprietate public sau privată se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii, numai după expirarea a cel puţin 20 de zile de la data comunicării anunţului de atribuire.
(2) Predarea-primirea bunului se face pe bază de proces-verbal.
(3) După încheierea contractului, dreptul de concesiune asupra terenurilor se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcţiei pentru a cărei realizare acesta a fost constituit în aceleaşi condiţii.
Art.21 - Neîncheierea contractului
(1) Refuzul ofertantului declarat câştigător de a încheia contractul de concesiune de bunuri proprietate publică poate atrage după sine plata daunelor-interese.
(2) In cazul în care ofertantul declarat câştigător refuză încheierea contractului, procedura de atribuire se anulează, iar concedentul reia procedura, în condiţiile legii, studiul de oportunitate păstrându-şi valabilitatea.
(3) Daunele-interese prevăzute la alin. (1) se stabilesc de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află sediul concedentul ui, la cererea părţii interesate, dacă părţile nu stabilesc altfel.
(4) In cazul în care concedentul nu poate încheia contractul cu ofertantul declarat câştigător din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situaţie de forţă majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul, concedentul are dreptul să declare câştigătoare oferta clasată pe locul doi. în condiţiile în care aceasta este admisibilă.
(5) In cazul în care. în situaţia prevăzută la alin. (4), nu există o ofertă clasată pe locul doi admisibilă, se aplică prevederile alin. (2).
Art.22 – Redevenţa
(1) Preţul minim de pornire pentru concesionarea terenurilor de la art. 2 alin. 1 lit. a şi art. 5 va fi stabilit de Consiliul Local – Lupac, prin hotărâre, pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR.
(2) Dispoziţiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. 1 lit. b - j.
(3) Contravaloarea serviciilor evaluatorului va fi suportată de către concesionar, distinct de valoarea redevenţei pe care acesta o datorează.
(4) Redevenţa obţinută şi stabilită în contractul de concesiune se va face venit la bugetul local.
Cap.IV. Evidenţa concesionărilor
Art.23 - Dosarul concesiunii
(1) In scopul ţinerii evidenţei documentelor şi informaţiilor cu privire la desfăşurarea procedurilor de concesionare şi la derularea contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, concedentul întocmeşte şi păstrează două registre:
a) registrul Oferte, care cuprinde date şi informaţii referitoare la derularea procedurilor prealabile încheierii contractului de concesiune de bunuri proprietate publică: se precizează cel puţin datele şi informaţiile referitoare la propunerile de concesionare, studiul de oportunitate, la oferte, la procedura de atribuire aplicată;
b) registrul Contracte, care cuprinde date şi informaţii referitoare la executarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică; se precizează cel puţin datele şi informaţiile referitoare la obiectul, durata contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, termenele de plată a redevenţei. obligaţiile de mediu.
(2) Registrele prevăzute la alin. (1) se întocmesc şi se păstrează la sediul concedentului.
(3) Concedentul are obligaţia de a întocmi dosarul concesiunii pentru fiecare contract atribuit.
(4) Dosarul concesiunii se păstrează de către concedent atât timp cât contractul de concesiune de bunuri proprietate publică produce efecte juridice, dar nu mai puţin de 5 ani de la data încheierii contractului respectiv.
(5) Dosarul concesiunii trebuie să cuprindă cel puţin unnătoarele elemente:
a) studiul de oportunitate al concesiunii;
b) hotărârea de aprobare a concesiunii;
c) anunţurile prevăzute de prezenta secţiune referitoare la procedura de atribuire a contractului de concesiune de bunuri proprietate publică şi dovada transmiterii acestora spre publicare:
d) documentaţia de atribuire;
e) nota justificativă privind alegerea procedurii de atribuire;
f) denumirea/numele ofertantului/ofertanţilor a/ale cărui/ căror ofertă/oferte a/au fost declarată/declarate câştigătoare şi motivele care au stat la baza acestei decizii;
g) justificarea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire, dacă este cazul:
h) contractul de concesiune de bunuri proprietate publică semnat.
(6) Dosarul concesiunii are caracter de document public.
(7) Accesul persoanelor la aceste informaţii se realizează în conformitate cu termenele şi procedurile prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii sunt clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, potrivit legii.
Art.24 - Exercitarea controlului
(1) Persoana care consideră că un contract a fost calificat drept contract de concesiune de bunuri proprietate publică cu nerespectarea legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii poate solicita punctul de vedere al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice.
(2) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice realizează verificarea concesiunilor de bunuri proprietate publică de interes local, urmărind în special respectarea dispoziţiilor referitoare la:
a) aplicarea hotărârii de concesionare:
b) publicitatea;
c) documentaţia de atribuire;
d) aplicarea procedurii de atribuire a contractului de concesiune de bunuri proprietate public sau privată;
e) dosarul concesiunii; îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către concedent şi concesionar.
Art.25 - Soluţionarea litigiilor Soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică sau privată, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor legislaţiei privind contenciosul administrativ sau a dreptului comun, după caz.
Cap. IX. Dispoziţii finale
Art 26 Orice situaţie referitoare la necesitatea constituirii/modificarii dreptului de concesiune, neprevăzută de prezentul Regulament, unnează a fi reglementată prin Hotărâre a Consiliului Local.
Art.27 Pentru participarea la procedura licitaţiei, ofertanţii vor achita următoarele taxe:
a) 50 lei cu titlu de taxă de participare:
b) 50 lei contravaloarea comunicării caietului de sarcini
Art.28 Comuna Lupac prin compartimentele de specialitate va asigura la încheierea contractelor de concesiune cu respectarea întocmai a dispoziţiilor prezentului regulament având în vedere modelul de contract arătat mai jos.
Preşedinte de şedinţă: Contrasemnează:
Lugojan Petru Secretar General,
Moteca Alin-Dorin