REFERAT DE APROBARE
Privind aprobarea Procedurii de acordare a anulării accesoriilor
aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv sau cu
scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al
Comunei Lupșanu
Obiectivul principal al prezentului proiect de hotărâre constă în stabilirea unor
măsuri conjuncturale de acordare a unor facilități fiscale prin care se urmărește
stimularea achitării voluntare de către contribuabili a obligațiilor datorate bugetului
local, maximizarea încasărilor bugetare, atragerea cu celeritate de venituri la bugetul
local prin acordarea anulării accesoriilorgenerate de neachitarea la termen a
creanțelor principale datorate bugetului local de către contribuabilii persoane fizice și
juridice.
Neplata obligațiilor este datorată, în primul rând, lipsei veniturilor sau veniturilor
mici realizate de contribuabili, scăderea numărului de locuri de muncă, iar în aceste
condiții, acordarea unui sprijin din partea autorităților publice locale este bine venit.
Prin măsurile dispuse prin OUG nr 107/2024, pentru reglementarea unor măsuri
fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului
bugetarpentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru
modificarea și completarea unor acte normative, legiuitorul a stabilit cadrul legal
pentru a sprijini contribuabilii aflați în dificultate financiară, dându-le posibilitatea de
a se redresa din punct de vedere economic, stimulând totodată și încasarea creanțelor
datorate bugetului local.
În vederea depășirii de către contribuabilii persoane fizice și juridice, care au
calitatea de contribuabili ai bugetului local al Comunei Lupșanu, a dificultăților
generate în principal de lipsa disponibilităților bănești, dar și în scopul prevenirii, pe
de altă parte, a generării de noi datorii de către aceștia, precum și în scopul stimulării
conformării voluntare a contribuabililor la plata obligațiilor și diminuarea sumelor
restante, cât și pentru tratarea fără discriminare a persoanelor fizice și juridice,
măsura anulării accesoriilor , iar in cazul persoanelor fizice anularea unui procent de
50% din obligațiile fiscale principale în cuantum mai mic de 5.000 lei, sau 25% din
obligațiile fiscale principale în cuantum mai mare de 5.000 lei, datorate bugetului
local este mai mult decât justificată.
Având în vedere cele menționate anterior, propun aprobarea proiectului de
hotărâre.
PRIMAR,
Ștefan CÂMPULUNGEANU