Art. 1 - Se aprobă încheierea și semnarea Contractului de delegare (colectare și transport) prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor, Județul Arad ADISIGD Arad din Zona 1 a județului Arad, cu operatorul RETIM ECOLOGIC SERVICE SA, ca urmare a procedurii de licitație deschisă.
Art. 2 - (1) Se aprobă tarife distincte facturate de către operatorul RETIM ECOLOGIC SERVICE SA și plătite de către utilizatorii casnici și non-casnici pentru activitatea de colectare separată și transportul separat al Deşeurilor Municipale din județul Arad, zona 1, după cum urmează:
Tarife pentru utilizatorii casnici:
Mediu rural:
a) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reziduale colectate separat de la Utilizatorii Casnici, 206,62 tarif exprimat în lei/tonă plus TVA și 3,25 lei/persoană/lună plus TVA;
b) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile din plastic/metal colectate separat de la utilizatorii casnici 216,27 tarif exprimat în lei/tonă plus TVA și 0,41 lei/persoană/lună plus TVA;
c) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile din hârtie/carton colectate separat de la utilizatorii casnici 178,55 tarif exprimat în lei/tonă plus TVA și 0,33 lei/persoană/lună plus TVA;
d) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile din sticlă colectate separat de la utilizatorii casnici 129,38 tarif exprimat în lei/tonă plus TVA și 0,09 lei/persoană/lună plus TVA;
Tarife pentru utilizatorii non-casnici:
a) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reziduale colectate separat de la Utilizatorii Non-casnici, 528,11 tarif exprimat în lei/tonă plus TVA și 184,84 lei/ m3 plus TVA;
b) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile din plastic/metal colectate separat de la utilizatorii Non-casnici 225,735 tarif exprimat în lei/tonă plus TVA și 14,13 lei/ m3 plus TVA;
c) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile din hârtie/carton colectate separat de la utilizatorii Non-casnici 205,68 tarif exprimat în lei/tonă plus TVA și 16,45 lei/ m3 plus TVA;
d) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile din sticlă colectate separat de la utilizatorii Non-casnici 127,91 tarif exprimat în lei/tonă plus TVA și 76,75 lei/ m3 plus TVA;
e) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor biodegradabile colectate separat de la utilizatorii Non-casnici 102,7 tarif exprimat în lei/tonă plus TVA și 41,09 lei/ m3 plus TVA.
(2) Contravaloarea Serviciului prestat este facturată de operatorul RETIM ECOLOGIC SERVICE SA:
- direct utilizatorilor casnici și non-casnici ai Serviciului, în temeiul contractului de prestări servicii încheiat cu aceștia pentru activitatea de colectare separată și transport separat al deșeurilor municipale și similare,
- unităților administrativ-teritoriale pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor abandonate pe domeniul public,
- generatorului pentru activitățile de colectare și transport, la cerere, după cum urmează:
a) pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor abandonate pe domeniul public 492,60 lei/tonă plus TVA;
b) pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor voluminoase 597,83 lei/tonă plus TVA;
c) pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor din construcții și demolări 115,92 lei/tonă plus TVA;
d) pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor verzi sistem “la cerere” 301,13 lei/tonă plus TVA.
Art. 3 (1) Tariful serviciului de salubrizare reprezintă contravaloarea prestării activităților care fac parte din obiectul Contractului prestate în beneficiul utilizatorilor casnici și non-casnici. Tarifele vor include toate costurile aferente gestiunii activităţilor componente ale Serviciului.
(2) În vederea încasării tarifului de salubrizare de la utilizatorii casnici și non-casnici, operatorul RETIM ECOLOGIC SERVICE SA. este obligat de a defalca valoarea tarifului și de a efectua plata către fiecare operator de salubrizare din fluxul deșeurilor.
(3) Tariful pentru mediu rural este în valoare de 9,81 lei/persoană/lună cu TVA (tarif salubrizare în valoare de 8,21 lei/persoană/lună cu TVA, la care se adaugă contribuția pentru economia circulară în valoare de 1,59 lei/persoană/lună cu TVA), va fi compus din:
a) activitatea de colectare și transport deșeuri:
- reziduale 3,25 lei/persoană/lună la care se adaugă TVA;
- reciclabile hârtie/carton 0,33 lei/persoană/lună la care se adaugă TVA;
- reciclabile plastic/metal 0,41 lei/persoană/lună la care se adaugă TVA;
- reciclabile sticlă 0,09 lei/persoană/lună la care se adaugă TVA;
b) operarea stației de sortare pentru deșeuri:
- reciclabile 0,87 lei/persoană/lună în mediul rural, la care se adaugă TVA;
c) operarea depozitului conform:
- deșeuri reziduale 1,82 lei/persoană/lună în mediul rural, la care se adaugă TVA;
- contribuția pentru economia circulară 1,26 lei/persoană/lună pentru cantitățile de deșeuri reziduale, la care se adaugă TVA;
- contribuția pentru economia circulară 0,09 lei/persoană/lună pentru cantitățile de deșeuri reciclabile care rezultă după aplicarea indicatorilor de performanță la stația de sortare, la care se adaugă TVA;
- deșeuri reziduale 0,13 lei/persoană/lună la care se adaugă TVA pentru cantitățile care rezultă după aplicarea indicatorilor de performanță la stația de sortare.
Art. 4 - Se mandatează domnul Ciprian-Gheorghe Otlăcan să voteze în numele şi pe seama Consiliul Local al comunei Macea, în cadrul Adunării Generale a Asociaților, art. 1, 2, 3, 6 și 8 din prezenta hotărâre.
Art. 5. În situația în care reprezentantul Consiliului Local Macea, desemnat la art. 4, se află în imposibilitatea exercitării mandatului încredințat, interesele Consiliului Local al Comunei Macea în Adunarea Generală a Asociaţilor, vor fi reprezentate de către domnul Andrei-Florin Joandrea, având funcția de Viceprimar.
Art. 6. Se mandatează Președintele Asociației să semneze în numele şi pe seama Consiliul Local al Comunei Macea, Contractul de delegare (colectare și transport) prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor, Județul Arad ADISIGD Arad din Zona 1 a județului Arad cu operatorul RETIM ECOLOGIC SERVICE SA.
Art. 7. Aprobarea Contractului de delegare (colectare și transport) prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor, Județul Arad ADISIGD Arad din Zona 1 a județului Arad cu operatorul RETIM ECOLOGIC SERVICE SA este condiționată de primirea Avizului conform necondiționat din partea ANAP a Raportului procedurii și de necontestarea comunicării rezultatului procedurii de achiziție publică.
Art. 8 În cadrul Contractului de delegare (colectare și transport) prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor, Județul Arad ADISIGD Arad din Zona 1 a județului Arad, se va corela denumirea activităților din cadrul serviciului de salubrizarea cu art. 2 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 101/2006 serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, respectiv denumirea contractului este ”Contractul de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separate din județul Arad ZONA 1”, iar în clauzele contractuale se va citi: ”colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separate”.
Art. 9. Prezenta hotărâre se comunică cu Instituția Prefectului Județului arad, Primarul Comunei Macea, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad și aduce la cunoștință publică prin afișare pe pagina de internet www macea.ro.