Nr. 116 / 12.11.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind participarea la Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public și aprobarea implementării investiţiei ”Modernizarea sistemului de iluminat public stradal, în comuna Macea, Județul Arad”

Hotărâre

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Macea

Comuna Macea

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 116 din 12.11.2024

privind participarea la Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public și aprobarea implementării investiţiei ”Modernizarea sistemului de iluminat public stradal, în comuna Macea, Județul Arad”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
  2. art. 3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. Ghidul de finanțare privind sprijinirea eficientei energetice si a gestionarii inteligente a energiei in infrastructura de iluminat public aprobat prin Ordinul nr. 1.866 din 12 octombrie 2021 emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor;
  4. prevederile art. 129 alin. (4) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
  5. art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;
  6. prevederile art. 5 lit. b) (i), art. 10 alin. (1) - (4) din HGR nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;  

Ținând cont de:

  1. necesitatea creșterii eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în comuna Macea; 
  2. oportunitatea de a accesa fonduri prin Programul privind creșterea eficienței energetice şi gestionarea inteligentă a energiei necesare infrastructurii de iluminat public;
  3. Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție nr. 322D/2024 aferentă obiectivului de investiție „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal, în comuna Macea, județul Arad" – elaborată de CRISBO COMPANY SRL;

Luând act de:

  1. referatul de aprobare al inițiatorului proiectului de hotărâre, înregistrat sub nr. 11938 din 12 11 2024,       
  2. raportul de specialitate al  compartimentului tehnic și al compartimentului contabilitate, buget din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Macea, înregistrat sub nr. 11939 din 12 11 2024;
  3. avizul Comisiei buget-finanțe, administrarea domeniului public și privat din cadrul Consiliului Local al Comunei Macea, precum și avizul comisiei juridice și administrație publică locală;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei macea

întrunit în prima ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă participarea Comunei Macea în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public finanţat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – denumit în continuare PROGRAM.

Art. 2. – Comuna Macea va respecta toate cerinţele PROGRAMULUI  şi ale contractului de finanţare ce ar urma să fie semnat în cazul aprobării proiectului de investiţii. În acest sens, în conformitate cu art. 13, lit. i) din Ghidul de finanțare al Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public, aprobă participarea la Program cu proiectul  „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal, în comuna Macea, județul Arad", respectiv:

- îşi exprimă acordul privind participarea la Program;

- îşi exprimă acordul privind aprobarea devizului general al obiectivului de investiții și defalcarea categoriilor de cheltuieli eligibile. 

- îşi exprimă acordul privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici;

-  îşi exprimă acordul cu privire la contractarea finanţării;

- îşi exprimă acordul privind asigurarea și susţinerea contribuției financiare aferente cheltuielilor implementării proiectului și care nu sunt finanțate de AFM.


Art. 3. – Se aprobă  Documentația de autorizare a lucrărilor de intervenție nr. 322D/2024 aferentă obiectivului de investiție „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal, în comuna Macea, județul Arad" – elaborată de CRISBO COMPANY SRL, devizul general al acestuia conform anexei la prezenta hotărâre, precum și principalii săi indicatorii tehnico-economici, după cum urmează:  

  1. Valoarea totală a investiţiei este de 2,156,260.48 lei fără TVA, respectiv 2,564,023.52 lei TVA inclus; 
  2. Valoarea eligibila a proiectului: 1,998,482.43 lei; 
  3. Valoarea ajutorului financiar nerambursabil: 1,998,482.43 lei; 
  4. Valoarea cheltuielilor neeligibile: 565,541.09 lei; 
  5. Obiectivul se referă la înlocuirea şi completarea sistemului de iluminat public în intravilanul comunei Macea.
  6. Modernizarea constă în achizitionarea a 417 corpuri de iluminat ce folosesc tehnologia LED şi a unui sistem de telegestiune, cu funcţie de monitorizare şi control de la distanţă.
  7. Puterea instalată totală a sistemului nou proiectat este de 20.06 Kw, rezultând costuri de întreţinere 0 (pentru un timp de functionare mediu de 4150 ore/an)
  8. Durata de garanţie a echipamentelor şi lucrărilor este de 5 ani, cu o durată normată de viaţă de 11 ani.


Art. 4. – Până la finalizarea contractului de finanţare Comuna Macea va respecta cerinţa PROGRAMULUI  cu privire la delegarea gestiunii sistemului de iluminat. În acest sens furnizarea/prestarea serviciului de iluminat public se va realiza prin intermediul unui operator în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4 ) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice,*republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că serviciile de utilităţi publice sunt furnizate/prestate prin intermediul unor operatori sau al unor operatori regionali definiţi. În acest sens, se aprobă elaborarea documentaţiilor tehnice necesare începerii procedurilor de delegare a gestiunii privind serviciul de iluminat public.


Art. 5. - Persoana desemnată să reprezinte Comuna Macea în relaţia cu Administraţia Fondului de Mediu este domnul Otlăcan Ciprian-Gheorghe-primarul comunei Macea.


Art. 6. - Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Macea.


Art. 7. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei și prefectului județului Arad și se aduce la cunoștință publică prin afișarea în monitorul oficial local aflat pe pagina www.macea.ro. 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Sorin-Gelu TĂMĂȘAN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI MACEA,

Claudiu-Simion PINTEA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 116 / 12.11.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 116 / 12.11.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 12.11.2024
2 Comunicarea către primar 29.11.2024
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 25.11.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 04.12.2024
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu