Nr. 127 / 23.12.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din comuna Macea pentru anul școlar 2025 - 2026

Hotărâre

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Macea

Comuna Macea

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 127 din 23.12.2024

privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din comuna Macea pentru anul școlar 2025 - 2026

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art. 129 alin. (2) lit. d)   coroborat cu alin. (7) lit. a)  și alin. (14) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  2. prevederile art. 16 alin.(1)  și  art.19 alin. (6)   lit. a) din Legea  învăţământului preuniversitar nr. 198 din 4 iulie 2023;
  3. prevederile Ordinului Ministrului Educației nr.6613 din 11 septembrie 2024 privind calendarul operațiunilor de organizare a rețelei școlare pentru anul școlar 2025-2026;


Ținând cont de:

  1. Necesitatea organizării rețelei școlare a unităților de învățământ  preuniversitar de stat și particular din comuna Macea pentru anul școlar 2025-2026;
  2. adresa nr. 1046 din 14.10.2024, propunere privind organizarea rețelei  școlare pentru anul școlar 2025-2026, înaintată de Școala Gimnazială "Pavel Covaci" Macea ;
  3. adresa nr.65 din 14.10.2024, propunere privind organizarea rețelei școlare  pentru anul școlar 2025-2026 înaintată de Școala "Speranța" Macea ;
  4. avizul  conform al Inspectoratului Școlar Județean Arad nr. 2857/38/08.11.2024 pentru rețeaua scolară a unităților de învățământ preuniversitar care vor funcționa în anul școlar 2025-2026 în comuna Macea, Județul Arad.


Luând act de:

  1. referatul de aprobare nr.10887/14.10.2024 al primarului comunei Macea, în calitate de inițiator de proiect;
  2. raportul de specialitate nr.10889/14.10.2024 al Compartimentului Juridic și Resurse Umane;
  3. avizul Comisiei de specialitate publică locală, juridică, de disciplină, apărarea ordinei şi liniştei publice, a drepturilor cetăţenilor, protecţia mediului şi turism;
  4. avizul Comisiei de specialitate învăţământ, sănătate şi familie, cultură, muncă şi protecţie socială, protecţia copiilor, activităţi sportive şi de agrement;


În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei macea

întrunit în a 2-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ  preuniversitar de stat și particular la nivelul comunei Macea, Județul Arad, pentru anul școlar 2025-2026, în conformitate cu Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Prezenta hotărâre se aduce la cunostință publică prin publicare în monitorul oficial local, aflat pe pagina de internet www.macea.ro , și se comunică cu: Instituția Prefectului Județul Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Școala Gimnazială "Pavel Covaci" Macea, Școala "Speranța" Macea.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Sorin-Gelu TĂMĂȘAN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI MACEA,

Claudiu-Simion PINTEA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 127 / 23.12.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 127 / 23.12.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 23.12.2024
2 Comunicarea către primar 30.12.2024
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 10.01.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 06.02.2025
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu