Art. 1 Se aprobă modificarea Hotărârii Consiliului local Macea nr. 3 din 29 01 2026 privind aprobarea proiectului „Realizare teren de sport în localitatea Sânmartin”, a studiului de fezabilitate aferent obiectivului de investiție, precum și a cheltuielilor legate de proiect și a indicatorilor asociați acestuia, după cum urmează:
1. Art. 1 se modifică și va avea următorul conținut:
„Art. 1 - Se aprobă proiectul „Realizare teren de sport în localitatea Sânmartin” în vederea finanțării acestuia în cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), Planul Strategic PAC 2023-2027, MVC Verde - investiții și servicii în interesul comunității, avându-se în vedere următoarele:
Scopul proiectului este acela de a contribui la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din localitatea Sânmartin, comuna Macea, județul Arad prin amenajarea unui teren de sport modern, accesibil și sustenabil, realizat cu utilizarea de materiale reciclabile și echipat cu un sistem de iluminat eficient energetic, bazat pe energie solară, contribuind astfel la promovarea unui stil de viață activ, la protejarea mediului și la creșterea atractivității comunității locale.
Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea și modernizarea infrastructurii sportive și recreative locale, prin realizarea unui teren de sport din materiale reciclabile și dotarea acestuia cu iluminat solar, în vederea creării unui spațiu funcțional și sustenabil destinat activităților sportive, recreative și sociale ale comunității.
Proiectul urmărește, totodată, utilizarea responsabilă a resurselor, reducerea impactului asupra mediului prin folosirea materialelor reciclate și a energiei regenerabile, precum și creșterea gradului de atractivitate și coeziune a comunității locale, în concordanță cu obiectivele PAC 2023–2027 aplicabile investițiilor de dezvoltare locală.
Obiectivul proiectului contribuie direct la soluționarea Nevoii 10 – „Conservarea, ameliorarea și îmbunătățirea condițiilor de mediu și contribuția la combaterea impactului modificărilor climatice”, prin realizarea unei infrastructuri sportive și recreative bazate pe soluții durabile și eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor.
Realizarea terenului de sport prin utilizarea de materiale reciclabile contribuie la reducerea consumului de materii prime și la valorificarea unor materiale provenite din reciclare, diminuând astfel cantitatea de deșeuri și impactul asupra mediului asociat utilizării resurselor naturale.
Totodată, proiectul prevede instalarea unui sistem de iluminat solar, bazat pe utilizarea energiei regenerabile. Prin folosirea energiei solare se reduce consumul de energie electrică provenită din surse convenționale și, implicit, emisiile de gaze cu efect de seră asociate producerii energiei.
Prin aceste soluții, proiectul contribuie la:
-utilizarea eficientă și responsabilă a resurselor;
-reducerea cantității de deșeuri prin utilizarea materialelor reciclabile;
-promovarea reutilizării și reciclării materialelor;
-utilizarea energiei regenerabile;
-reducerea consumului de energie din surse convenționale;
-diminuarea impactului asupra mediului și a emisiilor de gaze cu efect de seră;
-promovarea unor investiții locale sustenabile și adaptate provocărilor generate de schimbările climatice;
-creșterea gradului de conștientizare a comunității cu privire la protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor.
Obiectivul specific al proiectului este realizarea și punerea în funcțiune a unui teren de sport multifuncțional, amenajat cu materiale reciclabile și dotat cu un sistem de iluminat solar, destinat utilizării de către locuitorii comunității, în special copii, tineri și alte categorii de populație, pentru desfășurarea activităților sportive și recreative în condiții de siguranță și accesibilitate.
Prin realizarea investiției se urmărește:
a) crearea unui spațiu modern pentru practicarea sportului și petrecerea activă a timpului liber;
b) utilizarea unor soluții constructive și materiale cu impact redus asupra mediului;
c) folosirea energiei regenerabile pentru iluminarea terenului;
d) reducerea consumului de energie convențională și a costurilor de exploatare;
e) reducerea consumului de apă necesar întreținerii unui teren de sport cu iarbă;
e) stimularea activității fizice și promovarea unui stil de viață sănătos;
f) creșterea oportunităților de socializare și integrare în cadrul comunității;
g) îmbunătățirea aspectului și atractivității zonei.
1.Necesitate:
În comunitate din Sânmartin există necesitatea creării unor facilități adecvate pentru desfășurarea activităților sportive și pentru petrecerea activă a timpului liber, în special pentru copii și tineri. Lipsa sau insuficiența infrastructurii sportive poate limita accesul populației la activități fizice regulate și poate favoriza un stil de viață sedentar.
Investiția va permite locuitorilor să beneficieze de un spațiu amenajat corespunzător pentru practicarea diferitelor activități sportive, contribuind la menținerea sănătății, dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor, precum și la creșterea gradului de socializare și coeziune în cadrul comunității.
Utilizarea materialelor reciclabile răspunde, în același timp, nevoii de protejare a mediului și de utilizare responsabilă a resurselor. Instalarea iluminatului solar va permite utilizarea terenului și în condiții de lumină redusă, cu un consum redus de energie convențională și cu costuri de exploatare mai mici.
Prin urmare, investiția răspunde unor nevoi reale ale comunității: acces la infrastructură sportivă, promovarea sănătății și a unui stil de viață activ, crearea unui spațiu de socializare, protejarea mediului și utilizarea energiei regenerabile.
2.Oportunitate:
Proiectul prezintă oportunitate pentru comunitate deoarece investiția va genera beneficii directe și pe termen lung pentru populație, prin asigurarea unei infrastructuri sportive moderne și sustenabile. Totodată, investiția contribuie la dezvoltarea echilibrată a teritoriului GAL și la creșterea atractivității acestuia ca spațiu de locuire și desfășurare a activităților comunitare.
Prin obiectivele și rezultatele sale, proiectul se încadrează în direcțiile de dezvoltare locală urmărite prin abordarea LEADER și contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației, la dezvoltarea infrastructurii locale și la promovarea unor soluții durabile și eficiente din punct de vedere energetic și al protecției mediului.
Proiectul este în concordanță cu „Politica agricolă și de dezvoltare rurală” prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 și poate beneficia de asistență tehnică și financiară din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027, în concordanta cu obiectivele prevederilor Ghidului solicitantului Intervenția MVC Verde - investiții și servicii în interesul comunității, implementarea proiectului va duce la imbunatatirea conditiilor de trai pentru populatia rurala și la stoparea fenomenului de depopulare din mediul rural prin reducerea decalajelor rural – urban.
3.Potențialul economic al investiției este descris în documentația tehnico-economică a proiectului.
Prin urmare, investiția nu răspunde doar necesității de creare a unui spațiu pentru activități sportive și recreative, ci integrează principii de protecție a mediului, utilizare a energiei regenerabile și economie circulară, contribuind în mod concret la atingerea obiectivelor stabilite prin SDL pentru Nevoia 10.”
2. Art. 2 se modifică și va avea următorul conținut:
Art. 2 - Se aprobă valoarea totală a proiectului „Realizare teren de sport în localitatea Sânmartin”, în cuantum de 604.854,86 lei (inclusiv TVA).
3. Art. 3 se modifică și va avea următorul conținut:
Art. 3 - Se aprobă contribuția proprie în proiect a Comunei Macea, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în cuantum de 357.771,86 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului „Realizare teren de sport în localitatea Sânmartin”.
4. Art. 6 se modifică și va avea următorul conținut:
„Art. 6 (1) Se aprobă asumarea obligației de exploatare și mentenanță a obiectivului de investiții „Realizare teren de sport în localitatea Sânmartin”, pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea ultimei cereri de plată.
(2) Se aprobă includerea în bugetele locale anuale a cheltuielilor necesare pentru întreținerea, reparațiile curente și asigurarea funcționalității investiției pe întreaga perioadă de sustenabilitate.”
(3) Comuna Macea se angajează că proiectul „Realizare teren de sport în localitatea Sânmartin” nu va fi generator de venit.”
5. Art. 7 se modifică și va avea următorul conținut:
„Art. 7 Cheltuielile aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 și a Ghidului Solicitantului Intervenția MVC Verde - investiții și servicii în interesul comunității, potrivit legii.”
6. Art. 8 se modifică și va avea următorul conținut:
„Art. 8 - Se împuternicește Primarul comunei Macea, domnul Ciprian-Gheorghe Otlăcan, să semeneze în numele UAT Comuna Macea toate actele necesare şi contractul de finanţare cu AFIR.”
Art. 2 (1) Se aprobă documentația tehnico-economică Studiului de fezabilitate nr. 30/2026, revizia 1, – elaborat de SC Colosal Deviz SRL - pentru obiectivul de investiție „Realizare teren de sport în localitatea Sânmartin”.
(2) Anexa 1 la Hotărârea Consiliului local Macea nr. 3 din 29 01 2026, devizul general al obiectivului de investiție, se înlocuiește cu Anexei nr.1 la prezenta hotărâre.
(3) Anexa 2 la Hotărârea Consiliului local Macea nr. 3 din 29 01 2026, cuprinzând principalii indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiție, se înlocuiește cu Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. 3 - Prezenta hotărâre se comunică cu Instituția Prefectul județului Arad, Primarul comunei Macea și se aduce la cunoștință publică prin postarea în monitorul oficial local aflat pe pagina de internet www.macea.ro.