Art. 1 - Se resping fișele de fundamentare a tarifelor și ajustarea tarifelor solicitate de către operatorul RETIM ECOLOGIC SERVICE SA pentru Contractul de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separate din județul Arad ZONA 1 nr. 4850/23.11.2023.
Art. 2 - Se acordă mandat special domnului Ciprian-Gheorghe Otlăcan, să voteze în numele şi pe seama Consiliului Local al comunei Macea, în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor, respingerea fișelor de funtamentare ale tarifelor și ajustarea tarifelor solicitate de către operatorul RETIM ECOLOGIC SERVICE SA pentru Contractul de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separate din județul Arad ZONA 1 nr. 4850/23.11.2023.
Art. 3 În situația în care reprezentantul Consiliului Local Macea, desemnat la art. 4, se află în imposibilitatea exercitării mandatului încredințat, interesele Consiliului Local al Comunei Macea în Adunarea Generală a Asociaţilor, vor fi reprezentate de către domnul Andrei-Florin Joandrea, având funcția de Viceprimar.
Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică cu Instituția Prefectului Județului arad, Primarul Comunei Macea, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad și aduce la cunoștință publică prin afișare pe pagina de internet www macea.ro.